luni, august 31, 2015

Iubirea constienta

Postat Maria

duminică, august 30, 2015

SĂ NU NE TEMEM SĂ IUBIM

Postat Maria
 SĂ NU NE TEMEM SĂ IUBIM
Viaţa presupune moartea şi invers.

Viaţa este de nedefinit, nesfârşit de intensă şi extinsă, iar omul o poate percepe doar dacă intră în jocul dihotomic de a şti că trebuie să moară şi de a nu vrea să ştie acest lucru [Cfr. V. Albisetti, Pentru a fi fericiţi. Note de psihoterapie pentru toţi, Editura Pauline, Bucureşti, 2004.]

Nu putem vorbi de iubire, dacă nu vorbim de suflet şi de condiţia umană. Deja este depăşită ideea că persoana este o paradigmă statică, fixă. Nimic nu este mai dinamic, mai liber, mai deschis decât curgerea vieţii.

Iubirea îşi are rădăcinile în existenţa umană, tocmai acolo, în inconştient, acolo unde contrariile se unesc, unde graniţa dintre boală şi integritate se dovedeşte a fi labilă, unde capacitatea de a judeca dispare, dar unde se poate şi trebuie să fie căutată originea nemulţumirii faţă de viaţă, a nostalgiei, a sentimentului de singurătate, a dorinţei de împlinire, de desăvârşire, acolo unde se găseşte originea suferinţei umane şi, la urma urmei, sensul vieţii, infinitul, punctul de plecare.

Toate acestea sperie. Ştiu. Şi poate, de aceea, pe de o parte, suntem sfătuiţi să trăim iubirea aşa cum e, ca şi cum singura noastră datorie ar fi să o trăim în mod pasiv, iar pe de altă parte, suntem sfătuiţi să recurgem la cele mai mediocre modalităţi operative ale practicii amoroase. Nu cred nici în prima, nici în a doua variantă. Căci ambele sunt dictate de teamă.

Aş vrea să-mi conving cititorul să aleagă o altă posibilitate: lipsa de teamă. Să nu se teamă să se adâncească în această lume complexă a iubirii, căci este fecundă şi esenţială în viaţă. Pentru că a pătrunde în această lume înseamnă să pătrundem mlăuntrul nostru, să ne înţelegem adevărata condiţie, să trăim situaţii psihice şi spirituale aparte, în care fiecare să-şi întâlnească, reflectat ca într-o oglindă, propriul eu; în care omul trăieşte experienţa limitei şi îşi „încearcă", îşi sporeşte cunoaşterea de sine. Cine fuge, evadând în sex, promiscuitate sau teamă de suferinţă, este bolnav, se teme de viaţă.

Iubirea este risc. Riscul de a te pierde în celălalt fără să te mai regăseşti, riscul de a te opri, dar e şi posibilitatea de a te adânci în celălalt şi a şti să vă regăsiţi, împreună, mai plini de viaţă.

Iubirea este descoperire, înseamnă să joci cu cărţile pe faţă când toată lumea din jur ne învaţă să ne ascundem, să ne protejăm, să folosim orice mijloc ca să nu ne expunem, să nu fim răniţi, ucişi, cumpăraţi.

Iubirea este adevăr. Nu iubeşte subterfugiile, compromisurile, comunicarea dublă, triplă. Este directă şi merge la esenţă.

Iubirea este proiect. Este menită morţii, dacă nu este inserată într-un itinerar, dacă nu face parte dintr-un drum ce urmează să fie străbătut.

Iubirea este alegere, înseamnă să nu acceptăm pasivi ceea ce ni se propune, ci să alegem să avem un rol activ, creativ în formarea relaţiei, să nu alegem drumul cel mai comod, ci pe cel care duce la adevărata comuniune, mai întâi a minţilor, apoi a trupurilor.

Iubirea este demnitate. Nu acceptă ceea ce vine din întâmplare, nici nu umple cu sex golul interior, ci are respect faţă de sine, faţă de propria unicitate.

Iubirea este integritate. Niciodată o relaţie adevărată ă& iubire nu produce rupturi sau răni propriei identităţi, dimpotrivă, o împlineşte, o face să crească.

Iubirea înseamnă a da sens. A trăi experienţa iubirii înseamnă a deveni o verigă din lanţul semnificaţiilor pe care le capătă viaţa fiinţelor vii.

Iubirea este cunoaştere. Datorită ei, putem deveni părtaşi la înţelepciune, putem cunoaşte drumuri noi, care altfel ar rămâne necunoscute, putem ajunge la noi înşine.

Dar pentru toate acestea există şi reversul medaliei.

Iată de ce iubirea este şi libertate. Libertatea de a trăi sau de a se îmbolnăvi, de a muri. Depinde de noi. De gradul nostru de nevroză depinde cum, când şi cât putem sa înaintăm în iubire, deoarece a iubi este o capacitate. Nu este un dar gratuit, nu este pentru toţi. Sau, mai bine spus, toţi putem să iubim, această facultate stă în puterea noastră, dar puţini sunt cei care o caută, o găsesc, o practică, deoarece capacitatea de a iubi merge mână în mână cu capacitatea de evoluţie personală. Nici una, nici alta nu vine în mod gratuit, ca un dar din afara noastră, un dar ce poate ajunge la toţi, un eveniment extraordinar. Nimic nu exista în exteriorul propriei persoane. Exteriorul nu este decât reflectarea a ceea ce este în interiorul nostru. Sau, în orice caz, este ceea ce percepem.

Doar cunoscându-ne pe noi înşine putem cunoaşte iubirea.

Pentru că e acelaşi lucru.
Valerio Albisetti Valerio Albisetti
Valerio Albisetti Valerio Albisetti – IUBIRE

vineri, august 28, 2015

Poem Vedic:

Postat Maria



Devin ceea ce văd în mine însumi,

Tot ceea ce gândul îmi şopteşte, pot să făptuiesc!

Tot ceea ce Mintea îmi revelează pot să devin!

Aceasta ar trebui să fie credinţa de nezdruncinat

A Omului în sine însuşi,

Căci Dumnezeu locuieşte în el!

joi, august 27, 2015

Nu te mai îngrijora atât de mult!

Postat Maria

Gândirea excesivă şi grijile excesive pot bloca impresiile parapsihice. Rămânem blocaţi în minte”, făcându-ne griji în legătură cu starea de spirit a şefului, cu problemele pe care le au copiii noştri la şcoală, în legătură cu tipul drăguţ de la sala de sport, cu ce vom pregăti pentru cină, sau dacă ne-am amintit să încuiem uşa când am plecat la serviciu. Dacă te trezeşti într-un vârtej de gânduri negative sau obsesive, spune „Stop!” cu voce tare şi alungă gândul în mod conştient. Apoi, fă ceva care să-ţi distragă atenţia. Sună un prieten, fă o scurtă plimbare, concentrează-te pe un articol dintr-o revistă, ascultă muzică de relaxare. Un prieten de-al nostru, care se întâmplă să fie balerin profesionist, îşi pune o înregistrare cu tema muzicală a filmului Alvin şi veveriţele şi dansează! El spune că, de fiecare dată, asta îl ajută să-şi schimbe starea de spirit. Ieşi din mediul tău, chiar şi pentru zece minute, şi concentrează-te pe obiectivul tău. Asta te va ajuta să-ţi schimbi modul în care gândeşti, ceea ce îţi va elibera energia şi le va permite gândurilor pozitive, optimiste să curgă.

Vestea bună este că îţi poţi schimba reacţiile şi percepţiile, chiar dacă ai urmat toată viaţa ta un model negativ. Poţi să faci alegeri noi cu privire la modul în care să percepi evenimentele trecute şi la cum să reacţionezi în prezent. Frica este o reacţie normală, atunci când încerci ceva nou - iar un obstacol semnificativ în calea dezvoltării abilităţilor tale parapsihice este tendinţa de a-ţi subestima talentele.
Sfat intuitiv:

Dă-ţi voie să-ţi accesezi puterea.
Femeile, în special, au fost învăţate să-şi minimalizeze inteligenţa naturală şi harurile lor speciale. De multe ori, propriii noştri părinţi mai mult ne-au criticat, decât ne-au încurajat, iar ca rezultat, am crescut fără încredere în noi înşine, chiar dacă eram plini de pasiune şi creativitate, şi a fost nevoie de foarte mult timp până am găsit încrederea în sine, de care aveam nevoie pentru a avea succes. Nouă ne place afirmaţia: „Sunt o persoană cu o stimă de sine nelimitată”.

Putem să te asigurăm, însă, că, pe măsură ce vei începe să înveţi şi să înţelegi mai multe despre tine şi abilităţile tale ascunse, îţi vei linişti scepticul interior şi vei începe să prinzi elan, cu adevărat.

Să nu-ţi fie frică de eşec !

Da, odată ce ai pornit în această călătorie a descoperirii de sine, este important să faci acel salt de credinţă, să ai încredere în tine, în proces şi în răspunsurile pe care le primeşti. Dar va trebui, de asemenea, să-ţi exersezi şi să-ţi ascuţi abilităţile, la fel cum am făcut noi. Nu contează cât de talentat eşti într-un anumit domeniu – de la practicarea unui sport sau cunoaşterea unui instrument, la a fi intuitiv – trebuie să-ţi dezvolţi darul pe care l-ai primit. Dacă nu-l foloseşti, îl vei pierde!

Din nefericire, şcolile şi instituţiile noastre recompensează, în general, răspunsul „corect”, ceea ce înseamnă că ajungem să credem firesc că trebuie să avem dreptate tot timpul. Iar dacă nu suntem buni la ceva pe moment, avem tendinţa să renunţăm şi să rămânem la ceea ce ştim să facem bine. Ca rezultat, intuitivul începător îşi va transforma, adesea, primele „rateuri” în scuze pentru a nu mai încerca. Este greşeala comună a „bobocilor”! Nimeni, niciodată, nu ajunge să devină mai bun la ceva, fără să încerce şi fără să mai şi greşească uneori. Îţi recomandăm să nu îţi judeci primele impresii drept bune sau rele, corecte sau greşite. Continuă cu blândeţe şi mai încearcă. Fă paşi mici şi fii conştient că greşelile (noi preferăm să le numim „interpretări eronate”) sunt normale şi fac parte din acest proces subtil. Renunţă la nevoia compulsivă de a fi perfect sau „exact” la fiecare impresie sau predicţie parapsihică. Acceptă faptul că poţi să „greşeşti” şi să interpretezi greşit semnele. „Îndrăzneşte să fii prost!”, aşa cum obişnuia să spună unul dintre profesorii noştri de pictură. Parte a procesului este să înveţi să-ţi accepţi caracterul de om şi să scapi de perfecţionistul din tine, care trebuie să aibă „dreptate” sau să se ridice la nişte standarde imposibile. Gândeşte-te la acest lucru ca la o călătorie sau o explorare amuzantă în regiunile ezoterice şi transcendente ale psihicului tău.  Terry şi Linda Jamison

miercuri, august 26, 2015

Priviți-vă cu sinceritate viața

Postat Maria
Fiți conștienți de mesajele pe care oamenii din viața voastră vi le aduc. Unele mesaje vor fi dureroase, și veți ști că a sosit momentul să le dați drumul. Nu vă agățați de nimic! Aliniați-vă cu bucuria și atunci nu puteți greși. Bucuria este o înaltă vibrație și fără ea nu există evoluție. Amintiți-vă că bucuria nu se bazează pe nimic din afara voastră, ea este esența Sufletului, și se află în voi! Priviți-vă cu sinceritate viața și nu vă agățați de nimic! Fiți liberi! Fiți Voi! 

Kara Schallock

duminică, august 23, 2015

Inspiră Maria ! Respiră adanc , revino la viaţă! MULTUMESC

Postat Maria
Trecem prin viaţă ca şi când am fi nemuritori . De multe ori dorim un buton de derulare înainte pentru a nu trece prin circumstanţe neplăcute, de a evita durerea, dificultaţile , mâhnirea...Trecem prin viaţă uneori iubind, de cele mai multe ori plini de furie, de mânie , de ură. Şi toate aceste emoţii ne distrug încetul cu încetul corpul fizic , deteriorând câte un organ ....pană acolo unde el devine nefuncţional.

Uneori ne simţim deconectaţi de lumea înconjurătoare , acţiunile , alegerile noastre par să nu aibă consecinţe majore. Totuşi , cele mai mărunte gânduri , deciziile pe care le luăm în fiecare zi crează un conflict psiho-emoţional , centrul reflex emoţional din creier care corespunde emoţiei experimentate (furie, frustrare, amăraciune) va ceda încetul cu încetul. Fiecare dintre aceşti centri emoţionali sunt conectaţi cu un organ specific. Când un centru cedează, va începe să trimită informaţii greşite organului pe care îl controlează, acest lucru având ca rezultat incapacitatea organului de a-şi exercita rolul iniţial.

Se pare că toate emoţiile mele distructive s-au localizat în vezica biliara , toată furia mea s-a depozitat sub formă de pietre (toate pietrele pe care le am aruncat judecând pe alţii...). Şi am fost nevoită să accept operaţia de eliminare a colecistului . Mi-am cerut iertare vezicii mele biliare pentru faptul că trebuie să o elimin din corp , dar în acest moment inteligenţa şi înţelegerea mecanismului de funcţionare a corpului nu cunoaşte un alt mod de vindecare .



Şi cum fiecare dintre noi este atras prin rezonanţă de oamenii cu aceaşi frecvenţă vibraţionala , când durerea devenise de nesuportat , Iulia Stiglibauer, asistenta medicului meu de familie Anghel Constanţa , îmi spune : aleg sa te ajut.

Şi mai repede ca gândul se formează în jurul meu un grup de oameni care , necondiţionat , într-o ordine perfecta m-au ajutat să trec cu bine prin aceasta încercare .

M-am întalnit cu medicul recomandat de Iulia, Dr Totolici Irinel Petru medic chirurg la Spitalul CFR Ploieşti şi am stabilit ziua operaţiei.

Din prima clipă am simţit că sunt în siguranţă . Un om puternic cu vibraţia compasiunii în primul plan .

Zâmbet şi încredere pe tot chipul , predominând în ochi lumina blândeţii . Cum altă metoda de vindecare nu există , am ales să accept operaţia de eliminare a vezicii biliare . Mi-am lasat corpul timp de doua ore în mâinile acestui chirurg generos, ştiind că voi fi în siguranţă şi că va elimina colecistul într un mod cât se poate de blând , cu respect pentru zilele, anii în care acest organ şi-a îndeplinit funcţia.

Am renuntat la frica , la control, acceptand , permitand ca mainile chirurgului sa repare si sa vindece durerea .

Înainte de administrarea substanţelor pentru anestezia generală , m-am rugat îngerului meu păzitor să fie prezent şi să mă ajute în sala de operaţie. Se pare că rugămintea am făcut-o cu voce tare , anestezista a zambit uşor , neştiind că îngeraşul meu căpătase chipul ei şi al asistentei Georgiana. Am intrat într o zonă de inconştienţă , de stare delta , un somn profund , un loc în care ... nu eram ...

Inspiră Maria ! Respiră adanc , revino la viaţă! Auzeam aceste cuvinte venind dintr-un loc străin de mine , era bine şi liniste şi ...nimic , încât câteva clipe am ezitat a respira . Apoi mi-am amintit: dincolo era copilul meu , era ... viaţa mea ... şi am respirat cu nesaţ.

La terapie intensivă, o zi şi o noapte , îngeraşii cu chipuri de oameni au fost tot timpul lânga mine . Mulţumesc de la suflet la suflet echipei de îngeri umani care au daruit toată generozitatea, priceperea, înţelegerea, înţelepciunea, blândeţea, bunătatea, tot ce aveau mai bun, necondiţionat, pentru a trece cu bine peste această încercare .

Doctor chirurg Totolici Irinel Petru
Asistent Iulia Stiglibauer
Medic familie  Anghel Constanţa
Doctor anestezist Dr. Calin Doina Dana
Asistent Marin Georgiana
Asistent Carmen Popa
Asistent Stanciu Alina
Asistent Dragomir Adriana
Asistent Vala Carmen
Asistent Tudose Valerica
Asistent Pene Simona
Infirmiera Dan Mariana
Mulţumesc pentru că sădesc, hrănesc şi cultivă spiritul adevăratei noastre naturi – deschiderea inimii .
M-am reîntors cu ajutorul lor , să parcurg de a lungul şi de-a latul dimensiunea vieţii , să simt până în centrul fiinţei visul inimii . Să deschid larg fereastra către lumină , să zâmbesc copacului din faţa geamului, să miros parfumurile colorate pe care le răspândeşte cuvântul, inima şi viaţa...

Maria

sâmbătă, august 22, 2015

Cum este posibila vindecarea cancerului in 3 minute?

Postat Maria

Cum este posibila vindecarea cancerului in 3 minute?

In prezentarea sa, cercetatorul Gregg Braden explica cum este posibil sa vindeci boli, sa-ti atragi in viata ceea ce iti doresti, oferind o perspectiva profunda usor de inteles, accesibila tuturor si sustinuta chiar de experimente stiintifice.

Prezinta faptul ca vehiculul nostru fizic, corpul uman, raspunde cuvintelor si gandurilor insa cel mai puternic raspunde sentimentelor. Chiar si ADNul raspunde sentimentelor si se schimba in functie de emotiile puternice, predominante pe care le traim.

Ofera dovezi solide ca exista un Camp, o Matrice de energie ca concteaza intreaga Viata. Astfel toate fiintele sunt interconectate, suntem practic un singur organism unit printr-un camp energetic - formam un camp colectiv. Astfel daca vrei sa te vindeci sau sa atragi ceva in viata ta trebuie sa sti cum sa comunici clar acest lucru Campului, Universului pentru a-ti raspunde cerintei.

Cum comunici cu acest camp ?

Prin sentimente ! Campul raspunde sentimentelor tale cele mai puternice in primul rand referitor la orice asptect al vietii. Problema noastra nu este ca suntem lipsiti de putere de a ne schimba viata ci ca ce spunem si ce simtim sunt pe frecvente diferite. Noi dorim sa primim ce spunem insa primim ce simtim cel mai puternic.

Ne vindecam rapid cand înțelegem că limbajul pe care-l recunoaște corpul uman este "limbajul inimii" - sentimentele, emotiile. ADN-ul și celulele din corpurile noastre își schimbă forma în functie de trăirile noastre interioare fie negative, fie pozitive.
Cu alte cuvinte, stresul, frica, furia, depresia ne diminueaza sănătatea iar sustinerea emotiilor pozitive ne cresc nivelul de Lumina, echilibrul, sanatatea.
Emoția schimbă ADN-ul, iar ADN-ul schimbă materia; prin emoțiile pozitive putem genera schimbări pozitive în catenele de ADN, adică ne putem vindeca pe noi, pe alții, si cu cat mai multi oameni fac asta Pamantul se va transforma căci emoția umană colectivă are extraordinara putere de a schimba campul electromagnetic al Pamantului, așa cum au demonstrat cercetările de la Institutul HearthMath. Orice om poate crea starea de "coerența a inimii" care inseamna o comunicare armonioasă între inimă și minte. 
you tube

joi, august 20, 2015

Apa în mișcare - Rumi



Când faci lucrurile din sufletul tău, simți un râu mișcându-se în tine, o bucurie.
Când acțiunile provin dintr-o altă parte, sentimentul dispare.
Nu îi lăsa pe alții să te conducă. Ei pot fi orbi sau, mai rău, vulturi.
Întinde-ți mâna spre funia lui Dumnezeu. Și ce este asta? Lăsând la o parte propria voință.
Din cauza încăpățânării de a vrea, oamenii stau în închisoare, aripile păsării prinse sunt legate,
peștele sfârâie în tigaie.
Mânia poliției este încăpățânarea voinței. Ai văzut un magistrat aplicând vizibil o pedeapsă.
Acum vezi invizibilul. Dacă ai putea părăsi egoismul,
ai putea vedea modul în care ți-ai torturat sufletul.
Ne-am născut și trăim în interiorul apei întunecate dintr-o fântână.
Cum am putea ști ce este un câmp deschis al luminii soarelui?
Nu mai insista să mergi în direcția în care crezi că vrei să mergi. Cere drumul spre izvor (sursă).
Părțile vieții tale vor  forma o armonie.
Există un palat în mișcare care pluteste în aer cu balcoane și ape curate care curg prin el,
infinit atotcuprinzător și totuși conținut sub un singur cort.
RUMI

marți, august 18, 2015

Meditatie pentru vindecarea ficatului

Postat Maria
Meditatie pentru vindecarea ficatului .Se foloseste metoda scenariilor creata de Karol K. Truman ,binecunoscuta autoare a cartii "Sentimentele ingropate de vii nu pier niciodata ..."
(muzica de Slavenc Mbyl)

luni, august 17, 2015

Pentru a reuși să iertăm, trebuie să nu ne mai identificăm cu suferința ce ne-a fost provocată.

Postat Maria
Atunci când o ființă ne-a rănit, îndurerându-ne sufletește, fie conștient, fie inconștient, unul dintre cele mai dificile aspecte cu care trebuie să ne confruntăm, în procesul de rezolvare a situației, este actul de acordare a iertării. Uneori, ni se pare că este mai simplu să nu iertăm și că soluția presupune, pur și simplu, îndepărtarea persoanei respective, din existența noastră. În anumite situații, încheierea relației poate fi, într-adevăr, soluția potrivită; însă, chiar și în acest caz, nu vom fi cu adevărat eliberați, decât dacă am iertat din toată inima. În cazul în care purtăm resentimente, noi nu facem decât să ne rănim pe noi înșine, întrucât noi suntem cei care poartă ranchiună. Alegerea de a ierta înseamnă alegerea de a ne despovăra, de a ne elibera, desprinzându-ne de trecut și de a nu ne percepe drept victime.

Unul dintre motivele pentru care acest gest ridică dificultăți, este impresia că, prin acordarea iertării, noi scuzăm acțiunile persoanei ce ne-a provocat suferința; însă, nu este decât o neînțelegere a semnificației și rolului actului de iertare, în sine. Cu scopul de a ierta, noi trebuie doar să atingem un punct - să accesăm un sălaș lăuntric al păcii și înțelepciunii, al lipsei de identificare cu durerea sufletească resimțită. Iertarea este un dar și un act sacru pe care îl înfăptuim pentru noi înșine; iar acordarea iertării e o extensie a disponibilității de a ne desprinde, de a renunța la propria durere. Atingerea acestui nivel sufletesc începe cu acceptarea deplină a tot ceea ce s-a petrecut. Prin această acceptare, noi ne acordăm nouă înșine permisiunea de a ne percepe și a prelucra propriile emoții.

Ne poate fi de mare ajutor așternerea în scris a propriilor sentimente, de-a lungul unei perioade de zile sau chiar săptămâni în șir. Pe când ne dăm voie să rostim ceea ce avem nevoie să exprimăm, precum și să cerem ceea ce ne este necesar, în scopul tămăduirii, noi vom constata, treptat, o schimbare în bine. Ni se poate părea încâlcit sau chiar năucitor; însă, este un semn bun, de mers-înainte. Uneori, putem avea impresia că ne cățărăm anevoie, prin tină densă și copaci deși, spre nicăieri. Cu toate acestea, dacă ne continuăm ascensiunea, vom cuceri piscul și vom realiza că, în cele din urmă, ne vom fi eliberat de trecut. De aici, noi înțelegem că suferința se naște din suferință; de asemenea, compasiunea pentru cei care ne-au rănit, ne cuprinde, mângâietoare, confirmând-ne și consolidându-ne noua perspectivă. 

duminică, august 16, 2015

PUTEREA EXTRAORDINARÃ A SUBCONŞTIENTULUI TÃU

Postat Maria
Nu obiectul credinţei noastre ne îndeplineşte dorinţa, ci acesta este răspunsul subconştientului nostru la imaginea mentală, propusă de noi, adică la gîndul întreţinut mereu în minte. Această lege a credinţei este prezentată în toate religiile lumii şi tocmai acesta este motivul pentru care ele sunt exacte din punct de vedere psihologic.
Joseph Murphy

sâmbătă, august 15, 2015

Iubirea neconditionata -mantra

Postat Maria
Mantrele sunt resurse pentru a proteja mințile noastre împotriva ciclul neproductiv de gândirea negativă și de acțiune. Concentrandu-ne pe repetarea sunetului, toate celelalte gânduri vor dispărea treptat, până când mintea este limpede și calma

vineri, august 14, 2015

15 propozitii care detin puterea de a-ti schimba viata:

Postat Maria
Simplitatea este elixirul cu ajutorul caruia putem distila adevarul. Problemele complexe pot fi intotdeauna prezentate intr-un mod in care sa-i permita chiar si unui copil mic sa le inteleaga. Nu exista nimic nobil in a ascunde adevarul in spatele unor termeni academici. Omul intelept este acela care nu inceteaza niciodata sa-si simplifice viata, iar acest lucru il face sa fie un om cu adevarat inteligent.

Iata care sunt cele 15 propozitii care detin puterea de a-ti schimba viata:

1. Nu-ti compara niciodata slabiciunile cu punctele forte ale celorlalti oameni.

2. Asuma-ti responsabilitatea pentru intreaga ta viata, sau altcineva o va face pentru tine.

3. Nu putem schimba cartile de joc pe care le-am primit, ci doar cum vom juca mana respectiva.

4. Urca-te pe munti nu pentru a te vedea lumea, ci pentru ca tu sa vezi lumea.

5. In cazul in care iti accepti limitele, reusesti astfel sa treci dincolo de ele.

6. Confortul este inamicul realizarilor.

7. Indiferent de ceea ce iti va spune cineva este important sa-ti amintesti ca nu trebuie sa mananci cina, sa locuiesti sau sa mergi la culcare impreuna cu persoana respectiva.

8. In cazul in care nu risti nimic, risti totul.

9. Nu le oferi celorlalti puterea de a-ti controla emotiile. Acestea sunt doar ale tale si doar tu ar trebui sa le poti manipula.

10. Victoria te face cunocut in lume, dar infrangerea iti face cunoscuta lumea.

11. In cazul in care nu vei face greseli cat esti tanar, nu vei avea de ce sa zambesti atunci cand vei fi batran.

12. Nu-ti pierde timpul cu explicatii, oamenii aud doar ceea ce vor sa auda.

13. Nu te odihni dupa prima ta victorie, deoarece daca vei esua a doua oara, multe vor fi buzele care vor spune ca prima ta victorie a fost doar un noroc chior.

14. Toata lumea isi doreste sa schimbe lumea, dar foarte putini sunt cei care se gandesc sa se schimbe pe ei insisi.

15. Persoana alaturi de care iti vei petrece cea mai mare a timpului in viata esti tu insuti, asa ca incearca sa fii cat mai interesant posibil.

joi, august 13, 2015

Iţi poţi rosti adevărul; însă, îndulceşte-ţi cuvintele cu savoarea păcii, a bunei înţelegeri!

În această zi din viaţa ta,
cred că Dumnezeu vrea ca tu să ştii ...

... că îţi poţi rosti adevărul; însă, îndulceşte-ţi cuvintele
cu savoarea păcii, a bunei înţelegeri!

Dă-i glas adevărului, de îndată ce îl ştii! Totuşi, rosteşte-l
cu delicateţe, blândeţe şi compasiune, faţă de cel 
care te ascultă! Cineva anume are nevoie 
să audă adevărul, din partea ta, astăzi ... 
dar acea persoană are, de asemenea, 
nevoie, de profunda-ţi compasiune, 
pe când îl aşezi în cuvinte.

Străduieşte-te să exprimi ceea ce trebuie spus,
cu gingăşie şi dintr-o inimă larg deschisă! 
Aminteşte-ţi că adevărul poate răni ...
dar el răneşte într-o măsură mult mai mică, 
dacă ţie îţi pasă de ceea ce simte 
cel căruia i-l adresezi.

Cu dragoste, prietenul tău...Neale

miercuri, august 12, 2015

INIMA-mintea unificate: deprinderea magiei


26 iulie 2015, de Lauren
An nou planetar fericit! Ziua de azi, 26 iulie, marchează deschiderea portalului Leului, ceea ce înseamnă că coduri solare (christice) de frecvență nouă/mai înaltă saturează acum Pământul și omenirea și vor contiua să o facă, cam până pe 8 august.
Pentru cei care nu știu, portalul Leului are loc în fiecare an, pe 8 august… când Pământul se aliniază cu Sirius și centrul galactic, pentru a crea o poartă stelară ce ne trimite unde de energie activatoare, pentru înălțare personală și planetară.
Acest an are un impact și mai mare, pentru că avem o triplă activare 8-8-(8) rară (2+0+1+5 = 8), despre care mi se spune că vine la fix, ca să ne pregătească pentru apropiata eclipsă de Lună din septembrie… cea din urmă (și foarte profețită) Lună sângerie din tetradă. (a patra și ultima dintr-o serie de patru eclipse totale de Lună, ce au avut loc în perioada 2014 – 2015.) Citiți: lucrurile se intensifică CONSIDERABIL, fapt ce semnalează un final IMPORTANT.
Tot azi începe anul nou galactic al Magului alb planetar… a cărui esență nu ar fi putut fi mai relevantă pentru apariția noastră colectivă în lumea nouă. Dintre toate informațiile disponibile online, cele de aici sunt în acord perfect cu perspectiva pleiadiană:
Magul alb este magul al cărui puteri sunt activate de înțelepciunea ce provine din alinierea minții cu inima”.
Sunt două lucruri pe care le găsesc relevante, și anume: 1) energia de puritate, pe care o evocă imaginea unui mag alb și 2) faptul că anul acesta e guvernat de tonalitatea planetară a materializării, energia desăvârșirii și producerii… însemnând că e timpul să transpunem în realitate aceste frecvențe noi, ale inimii-minții echilibrate, în viața noastră de zi cu zi.

De la cel mai recent ciclu al lui Mercur retrograd, din luna mai, facem în mod constant o trecere relevantă la echilibrul minții și inimii… ceea ce pleiadienii numesc adesea „inima minții (5D)”… în scopul de a ne perfecționa aptitudinile de materializare, în lumea fizică, CA DUMNEZEI.

Această stare de uniune poate fi dobândită doar atunci când centrul cap-minte (coroană), centrul primar (superior) al inimii și centrul inimii (plexului) solare sunt purificate, activate și unite, pentru a lucra în armonie cu sufletul. Pentru a atinge și menține conștiința „inimii minții”, este obligatoriu să: 1) transcendem frica, pentru a  subordona mintea inferioară (supraviețuirea), minții superioare, a lui DUMNEZEU, și 2) să ne purificăm centrul primar al inimii de toate emoțiile bazate pe frică, ce provin din programele false… ambele constituind o parte foarte mare din ceea ce acest an al autorității îi aduce, fiecăruia dintre noi.

Întrucât mintea inferioară își pierde atât de repede controlul asupra vieții noastre, toți trecem printr-o perioadă accelerată și intensă de evoluție, care a produs multe schimbări în răspunsurile… în unele cazuri re-acțiile… noastre emoționale… și în reacția celulelor noastre la programarea din trecut. Acest proces de „transmitere a torței”… între, să spunem, mintea umană și cea a lui DUMNEZEU… și-a croit calea în corpul și viața noastră fizică, pregătind noi circuite neuronale, pentru răspunsuri noi la vechile tipare, astfel ca să putem elimina treptat programarea expirată, în scopul de a trăi realitatea nouă, pentru care fiecare dintre noi este aici ca să o întrupeze și să o etaleze.

Cu certitudine că nu a fost ușor și că, pentru a ieși din vechile moduri de a concepe și vedea lucrurile, e necesar un efort conjugat și un întreg arsenal de instrumente spirituale, dar rezultatul final e mai mult decât satisfăcător… este revenirea la starea noastră naturală/neutră de FIințare. Sinele nostru suflet, în corp fizic.

Pentru a susține acest proces – și începând cu Luna nouă în Rac, din 15 iulie – descărcăm totodată coduri lunare și solare noi, ce ne activează complexul pineală-pituitară să se alinieze cu noua noastră stare de percepție (iluminată). Această activare e intensă și are loc în fiecare an, în perioada dintre Luna nouă în Rac și intrarea Soarelui în Leu, deoarece… și după cum e arătat într-un mod atât de relevant în astrologia ayurvedică… Soarele și Luna, planetele guvernante ale Leului și respectiv Racului, reprezintă „centrul cap-minte”. În gândirea yoghină, Soarele și Luna sunt considerate ochiul drept (masculin) și stâng (feminin) al celor ce au atins nivelul cosmic de conștiință sau principiul universal… și anume, atunci când Soarele interior trezit se deschide și ne activează întregul sistem de chakre.

marți, august 11, 2015

Cu cât te îndepărtezi de propriile-ţi aşteptări, cu atât mai fermecătoare va deveni viaţa

Postat Maria
În năzuinţa şi strădania de a ne trăi împlinirea personală, precum şi de a ne realiza idealurile proprii, noi avem tendinţa de a dezvolta ataşamente, la nivel emoţional, faţă de rezultatele pe care ni le-am dori materializate, transpuse în viaţă. Aceste aşteptări ne pot servi drept o sursă de stabilitate, îngăduindu-ne să întocmim planuri, pe baza viziunii noastre despre viitor; însă, ele ne pot restrânge şi inhiba, totodată, potenţialul de fericire, împiedicându-ne să vedem turnuri de situaţie la fel de îmbucurătoare, însă neaşteptate. În loc de a ne desfăta, valorificând toate ocaziile surprinzătoare ale vieţii, noi ne deplângem speranţele neîmplinite. Atunci când ne propunem să renunţăm la aşteptări, s-ar putea să ne găsim la discreţia unei voci lăuntrice, ce ne îmboldeşte să ne zbatem pentru obiective specifice, chiar dacă acestea par să ne ocolească încontinuu. Cu toate acestea, contrariul aşteptărilor nu este pesimismul. Ne putem păstra optimismul şi ne putem elibera de nevoia de a ne baza pe probabilităţi specifice, prin deschiderea inimii şi a minţii faţă de o gamă amplă, variată, de posibile rezultate.


Atunci când nădăjduim ca anumite situaţii, evenimente ori confruntări să se desfăşoare de o manieră specifică, va fi mai dificil să ne bucurăm de surprizele cu potenţialul de a se preface în splendide binecuvântări. De asemenea, s-ar putea să avem impresia că nu ne-am împlinit propriile obiective, fiindcă nu am fost în măsură să transpunem în fapt rezultatele dorite, prin intermediul alegerilor şi acţiunilor noastre. Totuşi, ia în considerare, faptul că suntem cu toţii purtaţi de undele fluxului universal; precum şi că, adeseori, cele mai bune intenţii ne sunt zădărnicite de soartă! Pe măsură ce devii tot mai deschis şi receptiv la turnurile surprinzătoare de situaţie, tu vei fi, de asemenea, tot mai dornic să cauţi şi capabil să desluşeşti elementele pozitive ale noilor circumstanţe. Această receptivitate la neprevăzut se poate dovedi extrem de utilă, atunci când ţi se cere să accepţi o soluţie de compromis, când planurile de viaţă par să ţi se năruie, sau când scena lumii se modifică pe neaşteptate; întrucât, o atitudine deschisă îţi dezvoltă flexibilitatea de a surprinde aspectele pozitive ale aproape oricărei împrejurări, întâmplări sau urmări.


Cu cât te distanţezi de propriile-ţi aşteptări, cu atât mai fermecătoare va deveni existenţa. Deşi este posibil ca o anumită situaţie de viaţă să nu corespundă dorinţelor, nevoilor sau obiectivelor tale, întreabă-te cum ai putea să o valorifici la maximum; şi apoi fă tot ceea ce îţi stă în puteri, pentru a te adapta! Călătoria Vieţii tale va undui, surprinzătoare; şi va face fermecătoare şi graţioase meandre, dacă eşti dispus să renunţi la aşteptări.


luni, august 10, 2015

Veştile rele nu trebuie să te pună la pământ.

Postat Maria
În această zi din viaţa ta,
cred că Dumnezeu vrea ca tu să ştii ...

... că veştile rele nu trebuie să te pună la pământ.
În realitate, ele te pot chiar pune în mişcare.

Lucrurile care contează cu adevărat, în viaţă, ni se desluşesc,
adeseori, atunci când primim veşti rele sau trăim "ceasuri rele".
Totuşi, noi putem valorifica asemenea momente,
cu scopul de a ne amplifica aprecierea şi
de a ne spori fericirea prilejuită de
cele mai preţioase odoare:
fiinţele noastre iubite.

Acum poate fi un prilej minunat de a reveni la aspectele de bază
ale vieţii, cum ar fi tabla de joc, alături de copii;
conversaţiile tihnite cu prietenii; o clipă de
tandreţe cu soţul tău / soţia ta.

Cu dragoste, prietenul tău ...

duminică, august 09, 2015

Explozia ideilor în capul tău

Postat Maria


Un exerciţiu care te ajută să-ţi dezvolţi intuiţia

Încearcă acest exerciţiu cu un grup de prieteni sau de unul singur, pentru a vedea cum dezlănţuirea ideilor îţi poate creşte creativitatea intuitivă.

Începe cu o problemă sau cu o întrebare la care ai dori să găseşti răspunsul şi lasă-ţi creativitatea în voie. În brainstorming, există doar trei reguli pentru a găsi răspunsul la orice întrebare sau problemă:

1. Nu trebuie să critici sau să judeci ideile care apar.

2. Cantitatea este de dorit - cu cât sunt mai multe idei, cu atât mai bine.

3. Nicio idee nu este prea bizară, prea iraţională sau prea irelevantă. Scopul nu este să fii corect, ci să alimentezi procesul de generare a alternativelor pline de imaginaţie.

Dacă eşti singur, va trebui să acţionezi ca lider, observator şi grup. Însă, având în vedere că actul de a scrie poate interfera cu fluxul de idei, ai putea folosi un reportofon. La finalul sesiunii, vezi câte soluţii noi şi creative ai găsit. Credem că vei fi surprins.
Inteligenţa extrasenzorială De Terry şi Linda Jamison


sâmbătă, august 08, 2015

Raport energetic pe luna august 2015

Postat Maria

Raport energetic pe luna august 2015
Jennifer Hoffman
Daca ar fi sa rezum energia lunii august intr-un singur cuvant, acela ar fi usurare, odata cu trecerea lunii iulie. A fost o luna lunga si dura, care a parut sa nu se mai sfarseasca. Dar tot ce am reusit sa depasim ne-a ajutat sa stabilim noi limite energetice; ne-a deschis noi cai de potential si a curatat o multime de deseuri din realitatile noastre individuale si colective. August incepe cu o luna plina si Venus retrograd, ceea ce indica faptul ca incheierile sunt mai puternice decat inceputurile. Planeta Saturn incheie si ea un ciclu de 33 de ani si un ciclu mai mare, de 99 de ani, se incheie si el. In acelasi timp, toate planetele personale (Mercur, Venus si Marte) isi schimba semnul in aceasta luna, asa ca energia colectiva se afla acum in miscare. Trenul inaltarii a plecat din statie si accelereaza. Amintiti-va ca sfarsiturile si inceputurile se suprapun, asa ca fiti atenti la ce inceputuri apar atunci cand va deconectati de la ceea ce nu va mai serveste, pentru ca lucrurile se intampla simultan.
Luna august are un element foarte spiritual in energia sa si acesta nu are nimic de-a face cu spiritualitatea sau cu religia, ci cu puterea si energia spiritului, portalul divinitatii ce reprezinta exprimarea multi-dimensionalitatii noastre. I-am tot dat tarcoale acestui concept in ultimii 30 de ani si acum a venit momentul sa il punem in practica. Primul pas nu este acela de a ne invita prietenii extra-terestrii la masa, ci acela de a deschide calea exprimarii sinelui nostru divin, in cadrul propriilor sisteme de credinta, lucru pe care l-am facut deja de ani buni. Al doilea pas este cel care conteaza acum si el consta in intrebarea Ce inseamna sa fii divin?, la care vom gasi raspunsul atunci cand Jupiter isi va schimba semnul, pe 11 august. 
Jupiter trece in aceasta luna din Leu in Fecioara, lucru care s-a intamplat si in Septembrie 2003. Atunci mi-a aparut pentru prima data Arhanghelul Uriel si m-a intrebat daca vreau sa lucrez cu el. Prima data i-am raspuns nu, multumesc dupa care m-am razgandit. Atunci am inceput adevarata lucrare de inaltare si pentru multi dintre noi, printre care ma numar si eu, lucrurile au luat-o razna, ca sa spun asa. Nu am fost niciodata mai speriata, mai leftera, mai lipsita de control si mai neajutorata decat am fost atunci. Cu Jupiter in Fecioara, in 2003 am devenit cu totii martiri vindecatori in toata puterea cuvantului si am inceput sa lucram la vindecarea lumii. Si am dat tot ce aveam si chiar mai mult. Ne-am asumat pe deplin rolul de Lucratori intru Lumina si aproape ca ne-am omorat muncind. Lucrarea aceea continua dar ea este acum mult diferita, acum facem o cotitura si in luna august devenim balize de lumina.
Acum intelegem o noua paradigma a acestei energii deoarece in ultimii 12 ani am devenit mai intelepti in ce priveste caile energiei si am invatat ceva din ultimul tranzit al lui Jupiter in Fecioara si anume ca nu putem vindeca lumea, crucificandu-ne . Ne putem afla in serviciul lumii dar nu ca servitori, ci putem fi si stapani si victoriosi. Asadar, acum putem primi cu bucurie intrarea lui Jupiter in Fecioara si ne putem bucura pe deplin de energiile acestui semn, care includ compasiunea, gratia, atentia acordata detaliilor si perfectiunea. Este, in acelasi timp, si un semn al sanatatii si interesul acordat unui mod de alimentatie sanatos, exercitiilor fizice si unui mediu inconjurator mai curat a inceput in 2003, ultima data cand Jupiter s-a aflat in Fecioara. Urmariti cum vor lua avant toate aceste domenii acum. Aceia dintre voi care se ocupa de medicina alternativa ar trebui sa observe o crestere a afacerilor in domeniu, ca si o crestere a oricarui aspect legat de o mai buna constientizare a starii de sanatate. Facem o noua cotitura in acest rol, de aceasta data dintr-o perspectiva mai plina de putere, una care ne serveste in primul rand noua, raspunde nevoilor noastre personale si ne angajeaza potentialul si energia, fara sa ne conduca spre crucea martiriului.
Un alt aspect important al lunii august il constituie Saturn care intra in miscare directa pe 1 august, pregatindu-se sa paraseasca semnul Scorpionului. Acesta este cel mai mare eveniment al secolului, deoarece marcheaza incheierea unui ciclu de 99 de ani, care a inceput in 1917. Saturn trece anevoios peste ultimele doua grade din Scorpion, pe parcursul intregii luni, parasindu-l definitiv pe 19 septembrie, exact la timp pentru echinoctiul de toamna. Ca sa intelegeti ce inseamna asta, ganditi-va ce vi se intampla in 1982 si 1983, atunci cand Saturn s-a aflat ultima data in Scorpion si inainte de asta, in 1950. Acest deceniu a fost martorul aparitiei in retelele de energie a Pamantului a primei generatii puternice de Indigo si acum, cu doua cicluri in Scorpion mai tarziu, aceasta si-a atins, intr-un final, capacitatea maxima.
[N.tr: Pe pagina http://enlighteninglife.com/august-2015-energy-report/ puteti vedea un filmulet in care Jennifer explica ciclurile de 99 si de 33 de ani.]
Luna noua minunata, la 22 de grade in Leu, de pe 14 august, reprezinta o foarte buna demarcatie intre aceste incheieri si inceputuri. Atunci vom simti intr-un mod mai direct potentialul lunii august, deoarece primele doua saptamani pot fi petrecute incheind ce este de incheiat, asa cum se intampla de cele mai multe ori in lunile care incep cu o luna plina. Si asta face parte din actiunile care sunt posibile in luna august, pentru ca intr-adevar, noile inceputuri sunt mai fructuoase atunci cand nu sunt ingreunate de bagajele emotionale si fizice ale trecutului.
Il mai avem pe pionierul si revolutionarul Uranus in Berbec, primul semn al zodiacului si pe Chiron, vindecatorul ranit si cel care ne reaminteste karma in Pesti, ultimul semn al zodiacului. Atunci cand Uranus incearca sa ne smulga din disconfort, Chiron tine sa ne reaminteasca sa curatam mai intai mizeria pe care am facut-o, un fel de a ne face curat in camera, dupa ce am terminat lectiile, inainte de a iesi afara, la joaca. Desi s-ar putea sa va doriti sa mergeti inainte, asigurati-va ca v-ati ocupat de vindecarea si incheierea pe care le poate aduce aceasta luna. Va trebui oricum sa o faceti si daca nu va ocupati de asta acum, va trebui oricum sa o faceti mai tarziu. Cine isi doreste sa ramana blocat in casa, cu un mop si o matura, cand toti ceilalti se distreaza, jucandu-se pe afara?
Daca va simtiti acum energizati si motivati, unul dintre darurile lunii august, aceasta reprezinta o renastere a energiei voastre si a nevoii de a trece la actiune. Acest lucru nu inseamna neaparat sa faceti ceva, actiunea incepe cu alegeri, ceva ce se petrece in interiorul fiintei noastre. Stabiliti-va intentiile pentru rezultatele pe care doriti sa le creati si apoi urmariti ce iese la suprafata pentru a fi curatat. Nu fiti atat de nerabdatori sa ajungeti la sfarsitul calatoriei, deoarece atunci cand va creati inceputurile, multe alte lucruri devin si ele posibile. Daca atat de multa din energia voastra a fost implicata in vindecare si transformare, ce se va intampla atunci cand veti da deoparte obligatiile si veti intentiona sa aveti o viata fericita si imbelsugata? Indiferent ce intentionam pentru intreaga lume, trebuie sa ne includem si pe noi in iubirea, belsugul, bucuria si pacea pe care la intentionam cu atata compasiune pentru altii.
August este o luna a constiintei de sine, a grijii fata de sine, a ingaduintei fata de sine si a atentiei fata de sine (observati accentul care se pune pe sine?). Scapati de prejudecati, mai ales de cele legate de a face ceea ce este bine, sau de a fi suficient de buni. Ingaduiti-va sa va bucurati de visele si viziunile pe care le aveti, legate de viata pe care va doriti sa o duceti si dati-va voie sa va relaxati, sa va reimprospatati si sa va reinnoiti inainte de marele efort din septembrie. In timp ce va creati un mare container pentru energie, asigurati-va ca il si goliti din cand in cand, deoarece intentiile noi scot intotdeauna la iveala vechi credinte, tipare si limitari. Fara presiune sau stress, doar pastrati curatenia, pe masura ce inaintati.
August este o luna in care sa ne oprim din a fi si a face lucrurile ca vindecatori si invatatori ai lumii, pentru a lasa putin praful sa se aseze. Vom sti asupra carui lucru sa ne concentram, dupa ce vom fi petrecut ceva timp evaluand ce a mai ramas de facut, dupa ce vom fi decis ce vrem sa pastram si la ce suntem pregatiti sa renuntam. Am muncit deja atat de mult, hai sa vedem si de cat de multe este capabil colectivul (probabil mult mai mult decat stim) au si ei nevoie sa participe in acest proces. Noi ne-am ocupat multa vreme de muncile grele, acum sunt si ei pregatiti sa participe si trebuie sa le dam sansa sa o faca.
Energia acestei luni este mai relaxata si mai putin agitata si cu cele cateva noi cicluri de energie care incep acum, nu mai trebuie sa muncim chiar din greu. Petreceti putin timp in aceasta luna, gandindu-va la felul in care ar arata viata voastra plina de uimire, extraordinara si cu viziune reimprospatata, astfel incat sa ii dati putere prin consimtamantul vostru energetic. Cuvantul cheie in luna august este ingaduinta ceea ce inseamna gratificatie, incuviintare, toleranta si permisiune. Ce va puteti ingadui sa faceti in aceasta luna, dandu-va permisiunea sa va bucurati de ceea ce ati muncit din greu sa creati si facandu-va timpul necesar pentru a mirosi florile minunate din gradina vietii voastre? Sa aveti o luna minunata,
Copyright (c) 2015 by Jennifer Hoffman.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...