Postat Maria
Atunci când o ființă ne-a rănit, îndurerându-ne sufletește, fie conștient, fie inconștient, unul dintre cele mai dificile aspecte cu care trebuie să ne confruntăm, în procesul de rezolvare a situației, este actul de acordare a iertării. Uneori, ni se pare că este mai simplu să nu iertăm și că soluția presupune, pur și simplu, îndepărtarea persoanei respective, din existența noastră. În anumite situații, încheierea relației poate fi, într-adevăr, soluția potrivită; însă, chiar și în acest caz, nu vom fi cu adevărat eliberați, decât dacă am iertat din toată inima. În cazul în care purtăm resentimente, noi nu facem decât să ne rănim pe noi înșine, întrucât noi suntem cei care poartă ranchiună. Alegerea de a ierta înseamnă alegerea de a ne despovăra, de a ne elibera, desprinzându-ne de trecut și de a nu ne percepe drept victime.
Unul dintre motivele pentru care acest gest ridică dificultăți, este impresia că, prin acordarea iertării, noi scuzăm acțiunile persoanei ce ne-a provocat suferința; însă, nu este decât o neînțelegere a semnificației și rolului actului de iertare, în sine. Cu scopul de a ierta, noi trebuie doar să atingem un punct - să accesăm un sălaș lăuntric al păcii și înțelepciunii, al lipsei de identificare cu durerea sufletească resimțită. Iertarea este un dar și un act sacru pe care îl înfăptuim pentru noi înșine; iar acordarea iertării e o extensie a disponibilității de a ne desprinde, de a renunța la propria durere. Atingerea acestui nivel sufletesc începe cu acceptarea deplină a tot ceea ce s-a petrecut. Prin această acceptare, noi ne acordăm nouă înșine permisiunea de a ne percepe și a prelucra propriile emoții.
Ne poate fi de mare ajutor așternerea în scris a propriilor sentimente, de-a lungul unei perioade de zile sau chiar săptămâni în șir. Pe când ne dăm voie să rostim ceea ce avem nevoie să exprimăm, precum și să cerem ceea ce ne este necesar, în scopul tămăduirii, noi vom constata, treptat, o schimbare în bine. Ni se poate părea încâlcit sau chiar năucitor; însă, este un semn bun, de mers-înainte. Uneori, putem avea impresia că ne cățărăm anevoie, prin tină densă și copaci deși, spre nicăieri. Cu toate acestea, dacă ne continuăm ascensiunea, vom cuceri piscul și vom realiza că, în cele din urmă, ne vom fi eliberat de trecut. De aici, noi înțelegem că suferința se naște din suferință; de asemenea, compasiunea pentru cei care ne-au rănit, ne cuprinde, mângâietoare, confirmând-ne și consolidându-ne noua perspectivă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu