Postat Maria
„Acest moment, viața voastră constă întotdeauna în percepții ale
simțurilor, gânduri și emoții sau sentimente. Aceasta este, în
principiu, viața voastră. Acestea sunt ingredientele. Apoi le puneți
într-o cratiță și le amestecați și evident că amestecul diferă oarecum
de la persoană la persoană. Dar în principiu, dacă separați
ingredientele așa-zisei voastre vieți, e vorba despre percepții
senzoriale, gânduri și emoții. Însă asta e tot ceea ce înseamnă ea? Chiar
și în clipa de față, stând aici pe scaun, da, există percepții
senzoriale, e posibil să aveți niște gânduri, unele emoții, dar mai
există oare și altceva? Ei bine, da. Acesta este cel mai fundamental
lucru, foarte ușor de omis - viața ta mai înseamnă ceva în afară de
percepții senzoriale, gânduri și emoții? Da! Tu!
- Poftim? Eu?
- Da! Nu tu, ca persoană istorică, ci prezența din tine care are percepții senzoriale, gânduri și emoții. Tu, oceanul care cunoaște unduiri ale suprafeței ființei lui. „Tu!”
- Eu?
- Tu. Cine ești tu?
- Cine sunt eu?
Nu răspundeți la această întrebare!
- Poftim? Eu?
- Da! Nu tu, ca persoană istorică, ci prezența din tine care are percepții senzoriale, gânduri și emoții. Tu, oceanul care cunoaște unduiri ale suprafeței ființei lui. „Tu!”
- Eu?
- Tu. Cine ești tu?
- Cine sunt eu?
Nu răspundeți la această întrebare!
O metodă străveche de meditație, recomandată de câțiva maeștri de
meditație din India, adresează întrebarea „Cine sunt eu?” Orice răspuns
care vă vine prin intermediul vreunui gând este fals. Răspunsul real la
întrebarea „Cine sunt eu?” nu poate veni sub forma gândului. Răspunsul
real la această întrebare trebuie găsit în starea de liniște și
vigilență ce urmează întrebării „Cine sunt eu?” Nu contează că stați cu
ochii închiși sau deschiși. „Cine sunt eu?” După ce ați pus întrebarea,
apare o tăcere atentă care persistă. „Cine sunt eu?” Aceasta e prezența
voastră. Este prezență. E cerul senin, ca să spun așa. Iar acea prezență
frumoasă, pură, atemporală, clară, a existat tot timpul acolo, dar
cerul a fost prea înnorat. A fost ascunsă vederii de identificarea
totală cu gândirea. A fost mereu acolo, dar n-ați observat-o. Poate că
în viața voastră au existat momente frumoase, aducătoare de mulțumire,
atunci când ați privit în ochii unui copil, poate ai copilului vostru
sau ai unui copil de un an; v-ați uitat în ochii lui și el s-a uitat la
voi fără niciun fel de judecată, iar voi ați făcut, „Aah!”, simțind
iubirea și conectivitatea ființării. Acel copil v-a eliberat de gândirea
conceptuală și de egoul vostru. Pe neașteptate, a existat acea
spațialitate.
Poate că vi s-a întâmplat atunci când ați urcat pe vârful unui munte, iar Soarele se pregătea să apună. Și a fost atât de uimitor, încât mintea s-a oprit în loc, în special pentru că urcați și efortul a făcut ca gândurile să contenească, după care ați văzut Soarele și ați exclamat: „Uau! Câtă frumusețe! Câtă viață!”
Dar care a fost esența acelui moment? El v-a eliberat pentru o clipă de șuvoiul gândurilor. Și a apărut acea spațialitate. În acea spațialitate ați simțit bucuria de a fi vii. Bucuria de a fi conștienți. Dar în acel moment nu ați știut că despre asta a fost vorba, deoarece ați crezut că apusul Soarelui sau copilul au provocat-o. În esență, ele nu au provocat-o, ci doar au declanșat-o. Ea a fost mereu în voi – nu în apusul de Soare sau în ceva din afara voastră. Ea este mereu acolo, în voi. Prin urmare, în viața voastră de zi cu zi, observați-o atunci când apare spontan în viața voastră, lucru ce se poate întâmpla de câteva ori pe zi, atunci când sunteți prezenți. Ele tind să fie momente când vă simțiți bine, nu pentru că vreun gând v-a spus că acum puteți să vă simțiți bine, ci când vă simțiți bine pentru că acea stare apare spontan - nu pentru că tocmai v-ați cumpărat o poșetă sau o mașină nouă ori pentru că cineva v-a spus că sunteți cel mai tare. Nu. Vă simțiți bine pentru că pur și simplu a apărut acea stare, care nu e provocată de nimeni. Cel mai probabil va veni un moment când acest șuvoi de gânduri va scădea și pentru o clipă veți fi doar conștienți. Doar prezenți. Iar după aceea mintea ar putea să spună: „Aah, viața e frumoasă. E plăcut să te simți viu.” De ce? Pentru că preț de o clipă mintea a încetat să mai sporovăiască și ați simțit că „Aah!”, aveți dintr-odată o anume profunzime. Este conștiința, trezirea conștiinței. Observați așadar aceste momente.
Un alt moment este atunci când apare ceva nou în câmpul vostru vizual. Ar putea fi o situație simplă, precum faptul de a coti pe o stradă – mergeți pe stradă și o luați la stânga, ajungând pe altă stradă. Dacă sunteți cu adevărat atenți, în primele câteva secunde doar priviți ceea ce este acolo, până când mintea începe să interpreteze cele văzute. De fiecare dată când vă apare ceva nou în câmpul vizual, există întotdeauna un prim moment de inactivitate a minții, deoarece aveți nevoie să percepeți. În acel prim moment, doar priviți. Odată ce deveniți conștienți de acest fapt, acel prim moment poate dura mai mult. Apare deci ceva nou, iar voi îl priviți, continuați să îl priviți și încă nu apar gânduri. Pe măsură ce aduceți mai multă conștiință în viața voastră, deveniți mai profunzi – cum îi zic eu acestei stări. Deveniți de asemenea mai profunzi atunci când vă confruntați cu o situație ce necesită soluții. Nu începeți imediat să vă gândiți. Vă dezvoltați aptitudinea de a-i acorda atenție situației, de a o privi, ca să spun așa, fie vizual, fie acordându-i atenție. Și există un moment de tăcere alertă – o priviți și îi acordați tăcere alertă. Apoi intrați în contact cu o inteligență mai mare decât mintea conceptuală. Iar acest fapt duce adesea la decizia justă, la acțiunea justă, la inspirația potrivită, la acțiunea creativă potrivită. Pentru a vă folosi mintea într-o manieră productivă, e necesar să vă dezvoltați aptitudinea de a alterna între a gândi și a înceta să mai gândiți.”
Poate că vi s-a întâmplat atunci când ați urcat pe vârful unui munte, iar Soarele se pregătea să apună. Și a fost atât de uimitor, încât mintea s-a oprit în loc, în special pentru că urcați și efortul a făcut ca gândurile să contenească, după care ați văzut Soarele și ați exclamat: „Uau! Câtă frumusețe! Câtă viață!”
Dar care a fost esența acelui moment? El v-a eliberat pentru o clipă de șuvoiul gândurilor. Și a apărut acea spațialitate. În acea spațialitate ați simțit bucuria de a fi vii. Bucuria de a fi conștienți. Dar în acel moment nu ați știut că despre asta a fost vorba, deoarece ați crezut că apusul Soarelui sau copilul au provocat-o. În esență, ele nu au provocat-o, ci doar au declanșat-o. Ea a fost mereu în voi – nu în apusul de Soare sau în ceva din afara voastră. Ea este mereu acolo, în voi. Prin urmare, în viața voastră de zi cu zi, observați-o atunci când apare spontan în viața voastră, lucru ce se poate întâmpla de câteva ori pe zi, atunci când sunteți prezenți. Ele tind să fie momente când vă simțiți bine, nu pentru că vreun gând v-a spus că acum puteți să vă simțiți bine, ci când vă simțiți bine pentru că acea stare apare spontan - nu pentru că tocmai v-ați cumpărat o poșetă sau o mașină nouă ori pentru că cineva v-a spus că sunteți cel mai tare. Nu. Vă simțiți bine pentru că pur și simplu a apărut acea stare, care nu e provocată de nimeni. Cel mai probabil va veni un moment când acest șuvoi de gânduri va scădea și pentru o clipă veți fi doar conștienți. Doar prezenți. Iar după aceea mintea ar putea să spună: „Aah, viața e frumoasă. E plăcut să te simți viu.” De ce? Pentru că preț de o clipă mintea a încetat să mai sporovăiască și ați simțit că „Aah!”, aveți dintr-odată o anume profunzime. Este conștiința, trezirea conștiinței. Observați așadar aceste momente.
Un alt moment este atunci când apare ceva nou în câmpul vostru vizual. Ar putea fi o situație simplă, precum faptul de a coti pe o stradă – mergeți pe stradă și o luați la stânga, ajungând pe altă stradă. Dacă sunteți cu adevărat atenți, în primele câteva secunde doar priviți ceea ce este acolo, până când mintea începe să interpreteze cele văzute. De fiecare dată când vă apare ceva nou în câmpul vizual, există întotdeauna un prim moment de inactivitate a minții, deoarece aveți nevoie să percepeți. În acel prim moment, doar priviți. Odată ce deveniți conștienți de acest fapt, acel prim moment poate dura mai mult. Apare deci ceva nou, iar voi îl priviți, continuați să îl priviți și încă nu apar gânduri. Pe măsură ce aduceți mai multă conștiință în viața voastră, deveniți mai profunzi – cum îi zic eu acestei stări. Deveniți de asemenea mai profunzi atunci când vă confruntați cu o situație ce necesită soluții. Nu începeți imediat să vă gândiți. Vă dezvoltați aptitudinea de a-i acorda atenție situației, de a o privi, ca să spun așa, fie vizual, fie acordându-i atenție. Și există un moment de tăcere alertă – o priviți și îi acordați tăcere alertă. Apoi intrați în contact cu o inteligență mai mare decât mintea conceptuală. Iar acest fapt duce adesea la decizia justă, la acțiunea justă, la inspirația potrivită, la acțiunea creativă potrivită. Pentru a vă folosi mintea într-o manieră productivă, e necesar să vă dezvoltați aptitudinea de a alterna între a gândi și a înceta să mai gândiți.”
Traducere: Ana Nicolai
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu