Rugaciunea broastei

Postat Maria

 Într-o noapte, pe când se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de orăcăitul unui broscoi. Încercările lui de a ignora sunetele dizgraţioase s-au dovedit inutile, aşa că, exasperat, a sfârşit prin a striga pe fereastră:
– Tăcere! Îmi fac rugăciunile!
Fratele Bruno era un sfânt, aşa că porunca lui a fost imediat ascultată. Toate creaturile vii din preajmă au tăcut, pentru ca sfântul să se poată ruga în pace.
În mintea lui Bruno a apărut însă o îndoială, care i s-a părut chiar mai tulburătoare:
– Dacă Dumnezeu ascultă cu aceeaşi plăcere orăcăitul broaştei ca şi psalmii tăi?
– Ce plăcere i-ar putea face lui Dumnezeu orăcăitul unei broaşte? nu s-a lăsat mai prejos Bruno.
Dar vocea interioară a insistat:
– De ce crezi că a inventat Dumnezeu sunetul?
Bruno nu ştia, aşa că s-a decis să afle de ce. El a ieşit la fereastră şi a strigat:
– Cântă!
Orăcăitul broscoiului s-a auzit imediat, însoţit cu veselie de toate broaştele din vecinătate. Bruno a ascultat cu atenţie zgomotele şi şi-a dat seama că dacă nu le mai opune rezistenţă, ele nu mai sunt supărătoare, ci dimpotrivă, îmbogăţesc tăcerea nopţii.
Odată cu această descoperire, inima lui Bruno a intrat în armonie cu universul şi pentru prima oară în viaţă, el a înţeles ce înseamnă să te rogi cu adevărat.

Venim pe această lume să experimentăm la nivel individual, să fim unici

Postat Maria
 Venim pe această lume să experimentăm la nivel individual, să fim unici, să reducem toate posibilitățile la una singură. În corpul fizic, infinitul devine 1. Poate cea mai grea lecție pentru noi ca indivizi este să facem alegeri și să luăm decizii. Din alegerile multiple pe care le putem face în orice clipă avem de învățat să rămânem la una singură, iar odată luată decizia, să ne-o asumăm definitiv. Numai când alegerea respectă principiul numărului 1 suntem în acord cu Divinitatea, respectăm legile Universului, căci 1 este numărul lui Dumnezeu, din care decurg toate celelalte numere și puterile lor, deci tot ceea ce există.

Fiecare dintre noi are calea lui, care este de asemenea unică. Una singură. Pe calea noastră, cel mai important este să cerem și să păstrăm numai ceea ce este al nostru. Iată din nou exclusivitatea ca forță! Nu putem păstra mult timp ce nu ne aparține. În funcție de alegerile pe care le facem însă, dacă intrăm pe teritoriul altcuiva și trăim prea mult în dualitate, calea noastră începe să ocolească și ajungem să pierdem chiar și ce era al nostru până atunci. Dumnezeu redistribuie întotdeauna ceea ce este al nostru dar nu folosim. Simplu, îi găsește alt loc, îl ia și-l dă altuia.

Cât timp ne păstrăm în legea lui 1, în alegerile ferme, în deciziile asumate față de noi înșine și față de ceilalți, în exclusivitate, în integritate, toată puterea este la noi. Cu prima minciună față de noi înșine și față de alții intrăm în dualitate, sufletul ni se împrăștie, ieșind de pe drumul nostru. Unde ajungem? Pe drumul altuia! Ajungem să trăim viața altcuiva.

Cel mai evident transfer de putere se face la nivelul energiei sexuale. Sexul este cea mai mare putere din Univers, forța creatoare, prin care masculinul se unește cu femininul. Sexualitatea manifestată în iubire într-un cuplu asumat îl coboară pe Dumnezeu pe Pământ.

Ce se întâmplă când, în afara cuplului, unul dintre parteneri întreține relații sexuale cu altcineva? Sexul este desprins, în primul rând, de iubire și devine o manifestare a puterii. Partenerul care înșală face ceva pe ascuns, la adăpstul întunericului, deci scoate Lumina din cuplu, intrând într-un joc de putere pe care-l joacă cu ambii parteneri. Este evident că la mijloc există o neasumare, o lipsă de poziționare clară. Cel ce înșală pune în scenă un comportament evitant, deci fuge de asumarea unei decizii ferme. El/ea nu se confruntă cu alegerea, ajungând să fie prins/ă între două planuri. Din unicitate, plonjează în dualitate, separând sufletul de trup și ajungând să-și scadă puterea.

Ce nu stăpânești, te stăpânește. Atunci când cineva are de ales între doi parteneri de care se leagă sexual (să nu amintim cazurile în care vorbim de cel puțin doi parteneri), deja persoana cedează altcuiva puterea asupra sa. Altcineva e stăpân pe el/ea, de fapt ambii parteneri au drepturi asupra lui/ei. În relația paralelă în care nu dragostea este liantul, infidelul/infidela se conectează la toată Umbra partenerului, care ajunge să-l domine până la obsesie. 

Valeriu Panoiu

Fiind nimic, am început să intuiesc faptul că pot fi totul

Postat Maria

Într-o dimineață-sunt deja mulți ani de-atunci, mi-am dat seama stupefiat că habar n-aveam cine sunt. Nici măcar ce sunt. Toate rolurile pe care le jucam fuseseră suspendate, toate vocile interioare pe care le considerasem ca fiind eu însumi, tăcuseră, toate personajele cu care mă identificaseră se evaporaseră, iar eu rămăsesem gol pe dinlăuntru, nelocuit de nici o voce, într-o tăcere interioară aiuritoare. Jurnalistul și omul de televiziune, tatăl și aventurierul, investigatorul și analistul, reporterul neliniștit din mine, toți dispăruseră. A fost mai întâi un moment de crispare, poate că a fost acolo și puțină frică, poate că ar trebui să consult un doctor, un psihiatru, ceva, îmi spuneam, căci nimic nu mai părea în regulă. Dar până la urmă frumusețea și noutatea absolută a acelei stări a învins.

In dimineata aceea am stiut că nimic nu va mai fi cum a fost. Trecusem, cu o zi inainte, printr-o încercare despre care poate ca voi povesti în scris cândva. O cumpănă între viață și moarte. Cineva mă chemase pe tărâmurile inefabile pentru a-mi arăta că mă rătăcisem. Iar acum priveam prin fereastra de la ultimul etaj al unei elegante rezerve de spital. Lumina dimineții avea greutatea și culoarea mierii. Mă odihneam, fără nici un cuvânt, într-un peisaj interior complet gol. Eram nimeni. Istoria mea personală, aceea în care devenisem un jurnalist implicat complet în trasformările lumii exterioare, se dizolvase. Poveștile pe care mi le spusesem despre mine însumi se vedeau acum drept ceea ce erau: simple povești. Crezusem că am cunoscut succesul de toate felurile, crezusem că am trăit iubirea, cezusem că am fost tot ceea ce putusem fi și fusesem mulțumit cu viața mea. Iar acum, în această dimineață tăcută înțelegeam că Eu nu eram toate acele personaje pe care le jucasem cu convingere, că ceea ce Eu eram cu adevărat era doar Povestitorul acelor istorii.

Așa am devenit, pentru un timp, Nimeni și Nimic. Am plutit. Am renuntat la toată viața mea anterioară. Simțeam că pentru a deschide porți noi trebuia să le închid pe cele vechi. Mi-a fost frică și mi-am făcut curaj, apoi am fugit și m-am întors, am ezitat și am plâns, dar înapoi nu m-am mai întors. Unele porți, deschise cu foarte mulți ani în urmă s-au lăsat închise foarte greu. Convențiile și compromisurile în care trăisem s-au prăbușit. Descopeream că aproape întreaga mea viață de până atunci fusese la limita convenției și a compromisului. Am lăsat totul în urmă.

Doar așa am putut descoperi Adevărul despre mine. Fiind nimic, am început să intuiesc faptul că pot fi totul. Aceasta nu este o metaforă, ci unul dintre cele mai profunde adevăruri ale mele. L-am descoperit în mine pe cel pe care eu îl numesc Marele Jucător. El nu poartă un nume, dar dacă ar trebui să poarte unul atunci ar fi cel al Conștiinței însăși. Este Experimentatorul, este Martorul, este Cel Care Este.

Mai târziu am descoperit că totul se petrecuse cu perfecțiune, orchestrat impecabil de acest Experimentator genial din interiorul meu care nu făcea altceva decât să se descopere pe sine.

Adevărul vine înaintea Iubirii, a rostit cineva, iar eu am încremenit recunoscând puterea acestei afirmații. Nici eu nu putusem trai Iubirea câtă vreme nu întrezărisem Adevărul despre mine însumi, căci nu există Iubire înafara Adevărului. Oferindu-mi Adevărul, mi-am deschis porțile Iubirii.

Cea mai tulburătoare, cea mai magică, cea mai nebunească poveste de iubire pe care o cunosc sau despre care am auzit vreodată, este propria mea poveste de iubire cu Elena. Sunt unul dintre norocoșii acestei lumi care trăiește Iubirea aceea despre care scriu poeții și despre care crezusem întotdeauna că nu este decât o metaforă. Trăiesc, de 7 ani, cea mai transformatoare poveste de iubire, o iubire care m-a condus către mine însumi într-un mod uluitor, care mi-a deschis porțile către percepția conștientă a naturii spirituale a Universului. Iubirea a rupt zidurile interioare clădite în mii de vieți de luptă și de prudență, iubirea a spulberat credințele despre ceea ce sunt, iubirea m-a făcut să ies din structurile de oțel inoxidabil ale minții mele, să uit prejudecățile și fricile, să mă arunc marea de energie a Creației dezbrăcat de toate armurile pe care le credeam necesare supraviețuirii. Iubirea a deschis pentru mine porțile marii Conștiințe, ale amintirilor vechi cât toată isotria Universului și m-a făcut să văd că eu sunt mai mult decât atât. Iubirea totală pentru ea m-a făcut să văd adevărata natură a Umanității, începând cu mine însumi și terminând cu celelalte ființe, de orice natură ar fi ele, am descoperit, poate pentru prima dată în lunga poveste a sufletului meu, ce înseamnă compasiunea, înțelegerea profundă a ceea ce suntem, a faptului că nimeni nu este de vină cu nimic, că suntem cu toții într-o extraodinară aventură a descoperirii de sine și că realitatea este expresia completă a ceea ce suntem în profunzimile noastre cele mai adânci.

Vă întrebați poate ce legătură are asta cu stările de conștință extinsă și cu spiritualitatea, cu căutarea de Sine și cu regăsirea de Sine… Ei bine, Iubirea constituie o uriașă expansiune a conștiinței, de fapt o regăsire a adevăratelor dimensiuni ale Conștiinței pentru că presupune abandonarea tuturor structurilor create de mintea noastră pentru a putea supraviețui în mediul dens al încarnării. Îndrăgostit fiind, nu-ți mai pasă de nici una dintre toate armurile, nu mai este nevoie de ele, nu te mai temi să fii vulnerabil și astfel devii invincibil, acea plutire, acea scurgere difuză a ființei atunci când ești îndrăgostit, acea supra-sensibilitate față de tot ceea ce există nu este altceva decât adevărata noastră natură de ființe inefabile și curajoase care au ales experiența densității pentru a se auto-experimenta, pentru a expansiona, pentru a scormoni în oceanul de posibilități ascunse în interiorul nostru divin. Iubirea între un bărbat și o femeie este o experiență mistică totală pentru că presupune nu abandonarea de Sine, ci abandonarea iluziei despre Sine și descoperirea Sinelui. Este o experiență mistică pentru că descoperă uluitoarele comuniuni între suflete, pentru că desființează granițele pe care ni le-am inventat pentru a ne ”proteja” de ceilalți, pentru că dezvăluie frumusețea divină a propriei Ființe, puterea uriașă care se ascunde în a fi vulnerabil, pentru că deschide porțile iubirii de sine și ale respectului pentru ceea ce suntem, pentru că revelează minunăția Creației. Dansul Iubirii adevărate între un bărbat și o femeie nu este doar unul care se petrece în densitatea încarnării, în materie, ci este un dans cosmic, la mii de niveluri ale simțirii și ale energiei, ale emoției și ale înțelegerii, este o redescoperire a faptului că suntem fără granițe, iar deschiderea interioară fără de care nu este posibilă Iubirea, este procesul cel mai complet vindecător pe care îl cunosc. Toți am auzit că Iubirea vindecă, dar câți dintre noi am avut curajul să ne lăsăm vindecați prin Iubire?

Eu Sunt cel care trăiește toate acestea. Am păstrat unele dintre rolurile mele anterioare, dar sunt conștient de faptul că nu mă pot defini prin ele. Astfel, uneori sunt jurnalist, căci scriu reportaje în felul meu, alteori sunt un investigator al Conștiinței și reportajele mele sunt despre partea nevăzută a acestei lumi, alteori sunt cel care împărtășește căutătorilor de sine hărțile Conștiinței. Am experimentat de multe ori expansiunea și am învățat câte ceva despre nisipurile mișcătoare ale acestor teritorii interioare. Rolul pe care mi-l asum cel mai des în ultimul timp este acela de însoțitor, de ghid pentru aceia care simt chemarea Ființei și care au nevoie să știe că au mai trecut și alții prin acest proces. Deasemeni, uneori sunt acela care transferă în limbaj liniar, accesibil, înțelesurile, căile și semnificațiile acestor călătorii interioare.

Sunt unul dintre aceia are și-au găsit sufletul și care au recuperat o parte din ceea ce sunt cu adevărat. Sunt unul dintre aceia care cred că Dumnezeu poate fi trăit în orice clipă și că poarta este lăuntrică. Cred cu tărie că nu există altă cale pentru noi, decât aceea a scufundării în interior, a încrederii în noi înșine, a Iubirii pentru noi înșine și pentru alții. Dacă El este omniprezent, atunci este în noi și noi suntem în El. Este un alt fel de a vorbi despre divinitatea noastră. Cred cu adevărat în Calea Maestrului Interior, acel cuprinzător nivel de Conștiință care este răspunsul la toate întrebările noastre și în plus, că avem norocul să trăim marea schimbare despre care vorbeau iluminații. Cred că a venit timpul nu numai să vorbim despre toate acestea, ci să le și trăim, căci singura cunoaștere reală este cea care vine din experimentare directă. (2009)

Horia Turcanu 

In dualitate

Postat Maria

 Suntem in dualitate. Adica in acest vis in care totul are opus. Bun-rau,frumos-urat,lumina-intuneric,credincios-necredincios,imi place-nu imi place. Sunt furioasa.Asta are opus;nu sunt furioasa. Sunt nedreptatita.E si capatul celalalt; cineva nu e nedreptatit. Imi este frica-cuiva nu ii este frica. Este un vis,o perceptie care are mereu doi poli. Asa e perceptia. Ce percep(vad,aud,miros,gust,pipai,gandesc) poate sa fie, sau nu ,asa cum cred eu. Atunci ce face diferenta? Poti sa zici ca ceilalti,situatia,Dumnezeu sau orice altceva. Nu este asa. Alegerea imi apartine intotdeauna. Eu aleg sa ma simt o victima neinteleasa a celorlalti,cand as putea sa vad ca e doar un vis,un joc. Tot ce fac este un vis. Ne place drama.Si am ajuns dependenti de joc.(Vedem copii sau adulti dependenti de jocurile pe calculator si nu vedem ca toti suntem dependenti de jocul pe care il numim realitate) Iubim jocul,iubim puterea(asa pare) de a visa. Si credem ca nu traim daca nu visam. Si cata vreme credem asta nici nu vom trece de el cu toate cursurile din lume. Totul este un vis,un joc. Suntem aici si ne jucam, pentru ca iubim jocul. Eu am facut jocul.Noi am facut tesatura visului cu gandurile si sentimentele pe care le-am crezut ale noastre. Suntem atat de captivati de vis incat nu observam ca suntem captivi. In propria minte. De aceea o sa-l tot visam si o sa ne tot jucam in toate rolurile pe care ni le putem imagina. Si totusi dincolo de imagini,emotii,ganduri ,dincolo de joc,in tacere,esti tu. Si poti sa te eliberezi de toate iluziile cu care ai tesut aceasta realitate( si alte realitati), doar daca vrei tu. Ai toata puterea sa faci asta. Intrebarea este: -Chiar vrei? 

SURSA