luni, februarie 22, 2016

Scrisoarea până acum secretă a lui Albert Einstein către fiica sa Lieserl

Postat Maria

Dezvăluie care este forţa supremă din univers și ne ajută să înțelegem că aceasta este singura noastră salvare!

„Când am propus teoria relativităţii, foarte puţini oameni m-au înţeles, iar ceea ce urmează să destăinui umanităţii acum, se va ciocni de neînţelegerea şi prejudecăţile imense din această lume. Te rog să păstrezi aceste scrisori atât timp cât este necesar, ani, decenii, până când societatea va fi suficient de avansată pentru a accepta ceea ce voi explica mai jos.


Există o forţă extrem de puternică, pentru care, cel puţin până în prezent, ştiinţa nu a găsit o explicaţie formală. Este forţa care include şi guvernează totul, este chiar în spatele oricărui fenomen care are loc în univers şi încă nu a fost identificată de noi. Această forţă universală este IUBIREA.

Când cercetătorii au investigat o teorie unificată a universului, au uitat cea mai puternică forţă nevăzută. Iubirea este Lumina, care îi luminează pe cei ce o oferă şi o primesc.
Iubirea este Gravitaţie, deoarece îi face pe unii oameni să se simtă atraşi de alţii.
Iubirea e Putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun şi oferă umanităţii şansa de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea expune şi revelează. Pentru iubire noi trăim şi murim.
Iubirea e Dumnezeu şi Dumnezeu este Iubire.

Această forţă explică totul şi oferă sens vieţii. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru că ne este frică de iubire deoarece este singura energie din univers pe care fiinţa umană nu a învăţat să o controleze după voinţa sa.

Pentru a evidenţia iubirea, am creat o simplă substituire în cea mai faimoasă ecuaţie de-a mea.
Dacă în loc de E=mc2, acceptăm că energia pentru a vindeca întreaga lume poate fi obţinută din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la pătrat, atunci ajungem la concluzia că iubirea este cea mai puternică forţă ce există, deoarece nu are nicio limită.

După eşecul umanităţii în a utiliza şi controla celelalte forţe din univers, care până la urmă s-au întors împotriva noastră, este imperios să ne hrănim pe noi înşine cu o altă formă de energie…

Dacă vrem ca speciile noastre să supravieţuiască, dacă vrem să descoperim sensul vieţii, dacă vrem să salvăm lumea şi fiecare fiinţă conştientă ce trăieşte, atunci iubirea este unicul răspuns.

Probabil nu suntem încă pregătiţi să creăm o bombă a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul şi lăcomia care devastează planeta.

Cu toate acestea,, fiecare ființă umană poartă în sine un mic, dar puternic generator de iubire, a cărui energie dumnezeiască aşteaptă să fie eliberată.

Când o să învăţăm să oferim fără măsură şi să primim această energie universală,, dragă Lieserl,, vom putea afirma că iubirea învinge tot,, că poate transcende totul şi orice, deoarece iubirea este chintesenţa vieţii.

Regret profund că nu am fost capabil să exprim ceea ce este în inima mea, care a bătut în linişte pentru tine întreaga mea viaţă. Poate e prea târziu pentru scuze, dar cum timpul e relativ, simt nevoia să îţi împărtăşesc că Te Iubesc şi datorită ţie am ajuns la răspunsul suprem!

Tatăl tău,
Albert Einstein”

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...