marți, februarie 15, 2011

Iubirea-i un şuvoi energetic

Vă doresc să puteţi accesa misterioasa energie a iubirii şi o puteţi face râvnind-o, înainte de orice. Dorind-o. Căutând-o prin participarea curajoasă la existenţă. Dacă ne putem gândi la iubire, dacă ne putem ruga, dacă putem mulţumi şi aprecia, dacă putem păstra în minte şi în suflet gânduri, dorinţe, vise şi idei frumoase, iubirea ne şade pe aproape. Energia aceasta fantastică hrăneşte întreaga existenţă şi, în fiecare moment, ne dăruieşte ceea ce avem nevoie. Cel ce vrea multă iubire trebuie să dăruiască multă iubire. Cel ce vrea mult trebuie să lucreze mult, nu-i aşa? Iubirea vine când vine, nu putem şti ceasul acela. Dar până vine, să lucrăm. Să ne transformăm. Să ne dispunem pentru ea. Să ne creăm sistemul nervos pentru primirea ei. Să-i permitem corpului nostru să-şi adapteze circuitele fizice şi fiziologice pentru iubire. Ştiţi de ce? Pentru că iubirea este o energie puternică. Atunci când vine, are repercursiuni fizice, psihologice, spirituale, fiziologice. Iubirea nu-i doar o stare, nu-i doar un fel de a fi, nu-i doar o formă de exprimare a umanului profund în existenţă. Iubirea-i un şuvoi energetic. Unul care curăţă, purifică, şterge şi scoate la suprafaţă erorile noastre de percepţie. Voi mai scrie alta data despre aceste virtuţi ale iubirii. Până atunci, a iubi înseamnă a ne deschide către fiecare moment de viaţă cu tot curajul, a ne purta atât de bine cât ne este în puteri cu toţi oamenii, a fi prietenoşi şi buni în toate împrejurările. Aceste atitudini ne ajută să cunoaştem iubirea în noi înşine şi, în cele din urmă, să fim iubiţi, dar vom fi iubiţi de către aceia deschişi către aceleaşi atitudini, de către aceia care pot aprecia ceea ce primesc..
Maria Timuc sursa

6 comentarii:

Invizibilul spunea...

Cred ca vorbim prea mult de iubire , ar trebui sa mai si facem .

MARIA spunea...

Cred ca ti se trage de la prea multa ciocolata, de nu vezi cata iubire e in jur!
Numai bine si sa fii iubit!

Free Picture Album spunea...

Actually we are afraid to communicate with others and others also have the same problem while if we try to respect elders and stay lovable with our younger generation than we have had a good position in hearts of the people of all ages and that will be more respected and long term relations than just love.

Lets change ourself first.

Thanks

MARIA spunea...

Just a friend or girlfriend in the distance, I'm glad so many people in the world are regarded as the most important thing is to change ourselves. To be loved, loved!

nespecificat spunea...

eu la fotografie ma refer...nu pot sa nu tin cu ruda mea , catelul:)

Natural spunea...

Uite ce bine suna Blog and roll 24, inclusiv cu articolul tau :)

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...