miercuri, iulie 22, 2015

Fiecare fiinţă umană se confruntă cu propriile dificultăţi şi i s-a încredinţat un set distinct de înzestrări - talente, aptitudini, abilităţi, pentru a-şi repurta victoria.

Postat Maria

Existenţele ne sunt un joc, un "exerciţiu" - de confruntare cu provocările vieţii - depăşire a piedicilor şi triumf asupra dificultăţilor; şi, totodată, de valorificare a oportunităţilor. În adolescenţă, plutim pe aripile celui mai grandios vis; pentru a descoperi, apoi, că trebuie să ne valorificăm intens forţa lăuntrică şi perseverenţa, cu scopul de a ne atinge idealurile. Munca noastră asiduă nu produce întotdeauna rezultatele aşteptate. Momentele în care ne cuprinde un sentiment de frustrare, în faţa multiplelor dificultăţi din calea destinului, ori a incapacităţii, fie şi temporare, de a ne împlini aşteptările, sunt cele în care suntem predispuşi să remarcăm acele persoane ce par să repurteze victorii strălucite, fără pic de efort. Existenţele anumitor oameni par să prindă contur şi strălucire, ca prin magie. Putem vedea binecuvântările ce s-au revărsat asupra lor; graţia, zborul către împlinirea dorinţelor; încrederea lor nezdruncinată, precum şi odoarele lor. Totuşi, dat fiind că nu le putem cuprinde pe deplin cu mintea, povestea vieţii, ca întreg, este important să ne înfrânăm de la orice judecată, precum şi să ne stăvilim posibila invidie.

Pe tot parcursul existenţei, noi nu zărim decât stratul de suprafaţă, pojghiţa experienţelor de viaţă, ale semenilor noştri; prin urmare, putem fi lesne tentaţi să presupunem că abundenţa de care se bucură este rodul unui destin favorabil, mai degrabă decât al eforturilor asidue. Într-un mic număr de cazuri, este posibil ca supoziţiile noastre să reflecte realitatea. Însă, foarte puţini oameni se bucură de “izbânzi facile”. Orice fiinţă trebuie să depăşească propriile obstacole; şi, în acest scop, i s-a încredinţat un set distinct de înzestrări - talente, aptitudini. O făptură supradotată trebuie, cel mai adesea, să se perfecţioneze încontinuu - să practice cu sârguinţă, să-şi îndrepte greşelile, de mai multe ori, cu scopul de a-şi valorifica şi desăvârşi talentul. Miriadele lor de realizări sunt, cel mai frecvent, consecinţa eforturilor asidue şi a sacrificiului. Tu ai, la rândul tău, fără îndoială, propriile-ţi abilităţi înnăscute, asupra cărora trudeşti; aceste daruri pot fi motivul însuşi pentru care te zbaţi neîncetat şi neostenit. Şi totuşi, ceilalţi nu zăresc decât roadele eforturilor tale, nu strădania în sine.

Intelectul, inima şi sufletul ne sunt încontinuu evaluate de către Univers. Viaţa va născoci noi provocări cu care să te confrunţi, de fiecare dată când îţi vei fi dovedit măiestria în depăşirea obstacolelor şi vei fi triumfat asupra dificultăţilor din trecut. Ceea ce tu consideri dificil, diferă întotdeauna de ceea ce socotesc ceilalţi, ca fiind dificil. Testele hărăzite ţie vor avea o natură unică, precum şi complexitatea adecvată nivelului tău evolutiv. Dacă vei face tot ceea ce îţi este cu putinţă - valorificând darurile ce ţi-au fost încredinţate, binecuvântările ce ţi s-au pogorât în viaţă, atunci roadele năzuinţelor şi strădaniilor tale vor fi superba reflexie a dedicării tale.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...