Ceea ce visăm, ceea ce ne imaginăm este un... proiect de viaţă

Să nu uităm niciodată că visurile nu sunt dorinţe, ci sunt proiecte de viaţă. Dorinţele sunt intenţii superficiale. Cel care se antrenează spre a fi un etern ucenic, aventurier şi visător nu îmbătrâneşte niciodată psihic şi nu-şi pierde inventivitatea, chiar dacă trupul poartă amprenta timpului”, spune Augusto Cury în cartea sa „Minţi sclipitoare, minţi antrenate” (Ed. For you). Deci, visurile nu sunt dorinţe, ci proiecte de viaţă. Ceea ce visăm, ceea ce ne imaginăm este un... proiect de viaţă. Dar, oare, de câte ori visăm noi inconştient? De câte ori visăm din cale afară de urât, de haotic, de habotnic şi de rău, de câtre ori nu anticipăm în imaginaţie tot ce-i mai rău, tot ce n-am vrea vreodată să se întâmple, tot ce ne displace profund şi ne deprimă? De câte ori nu ne amintim evenimente de viaţă tulburătoare şi visăm că ele s-ar putea repeta, ne cuprind frica, îndoiala, neliniştea şi angoasa, dar continuăm să proiectăm acelaşi vis urât, acelaşi coşmar diabolic fără măcar a fi conştienţi de asta? Multe dintre visurile noastre sunt inconştiente. Mulţime de visuri barbare prind viaţă devin realităţi şi, atunci când le privim şi le pipăim în existenţă, gândim doar că „am avut dreptate, ne-am gândit noi că aşa se va întâmpla”. Ba, putem chiar să fim fericiţi pentru calităţile noastre de clarvăzători, fără a înţelege că am visat inconştient şi, prin asta, poate că ne-am creat proiectul în minte, cum arhitectul îşi desenează clădirea pe hârtie.

A visa, a-i da frâu liber ima­ginaţiei, a-i da frâu liber minţii şi a controla, în acelaşi timp, visul, a fi conştient de vis, conştient că eşti în el şi, în acelaşi timp, că el poate deveni însăşi viaţa ta înseamnă mai mult decât a trăi inconştient. Înseamnă să înţelegi dimensiunea gândirii tale şi puterea ei. Înseamnă să accepţi că lumea nu-i doar o îngrămădire haotică de materie, iar emoţiile, sentimentele şi gândurile tale nu-s doar consecinţe ale substanţelor chimice eliberate de creier. Bătrâneţea psihică este o consecinţă a gândirii inflexibile, intolerante şi încorsetate în visuri urâte. Bătrâneţea psihică nu-i cauzată de visul însuşi, cât de visul inconştient, de visătorul care desenează în minte aceleaşi peisaje îmbrăcate în culori negre, aspre şi dureroase.

Dimpotrivă, tânăr psihic este acela care poate visa tot ce-i mai frumos, sperând că într-o zi se poate realiza. Şi dacă nu se realizează? Ce dacă nu se realizează? Însăşi starea de vis fericit te întinereşte lăuntric şi o face instantaneu. Ce dacă visul nu se întrupează? De câtre ori nu ne înfricoşăm de visurile existente doar în gânduri, în imagini, în emoţii? De câte ori nu ne este teamă de lucrurile pe care le vedem doar în vis? De ce n-am inversa situaţia, de ce n-am accepta ca-n locul visului înfricoşător să aşezăm un vis deliberat, un vis plăcut, ceva ce ne face bucurie doar.. în minte?

Sigur că realitatea negativă, fie ea şi pur mentală, ne atrage atenţia, ne ţine strâns legaţi de obiceiuri, de angoase şi temeri. Negativul are putere şi-n vis. Coşmarul prinde forţa unei întâmplări reale, dar noi nu observăm asta şi, mai ales, nu ştim că putem schimba un vis urât cu un vis frumos. Că-i mult mai benefic pentru fiinţa noastră să ne îngrijim visurile aşa cum îngrijim florile. Că endorfinele se revarsă în trupurile noastre chiar şi atunci când visăm iubirea, nu doar când o trăim... într-o poveste. Lumea noastră lăuntrică ne poate întineri chiar dacă avem 100 de ani. Lumea noastră interioară este o lume în întregime liberă, frumoasă şi maleabilă. Ea urmează intenţia noastră, ea ur­mează gândul, iar visul conştient, deliberat, ne poate aduce uneori tot atât de multă bucurie, stabilitate şi speranţă ca şi... poveştile cele mai frumoase ale vieţii noastre. A visa deliberat înseamnă a gândi conştient, a gândi ce vrem şi ne face fericiţi, nu invers.
Maria Timuc