joi, august 11, 2011

Fiţi umani şi acceptaţi omenescul celuilalt, cu toate slăbiciunile ine­rente naturii umane.

"Iubirea trebuie să fie o relaţie pli­nă de prietenie, în care nimeni nu este superior, în care nimeni nu de­cide cum să se desfăşoare lu­crurile, în care partenerii sunt pe de­plin conştienţi că sunt diferiţi, că abordarea lor în ceea ce priveşte via­ţa este diferită, că modul lor de via­ţă este diferit şi, cu toate aceste diferenţe, se iubesc. Ei nu vor găsi nici o problemă. Nu încercaţi să creaţi ceva suprauman. Fiţi umani şi acceptaţi omenescul celuilalt, cu toate slăbiciunile ine­rente naturii umane. Celălalt va comite probabil greşeli, tot aşa cum comiteţi şi voi, şi va trebui să învăţaţi. A fi împreună înseamnă a învăţa să iertaţi, să uitaţi, să înţelegeţi că şi celălalt este la fel de uman ca şi voi", a spus Osho.
În aceste câteva cuvinte, Osho su­bliniază o cauză esenţială a despărţirii oamenilor care se iubesc: neînţe­le­ge­rea omenescului celuilalt şi neac­cep­tarea diferenţelor, care pot polei în aur – altfel – existenţa, căci de unde s-ar ivi diversitatea dacă nu din pre­fe­rinţe, trăsături, expresii şi trăiri di­ferite, unele chiar opuse?
Marile iubiri par a se pierde prin­tre valuri şi talazuri zgomotoase, iar bărbaţii şi femeile care s-au iubit cândva sfârşesc prin a-şi duce sufletele în ură, numai pentru că s-au izbit de propria inflexibilitate. Pentru o vreme, emoţia iubirii le-a luat graiul şi le-a înfierbântat ochii, dar apoi, peste imaginea prinţului sau a prinţesei din poveste s-a prăbuşit omenescul. Iubiţii sunt şi ei oameni, dar ochii iubirii nu-i văd oameni de la început. Ochii iubirii hiperbolizează fiinţa iubită, vor s-o ridice pe un soclu şi să creadă că ea va rămâne aşa, nemişcată şi neschimbată. Ochii iubirii visează mai mult decât percep şi de aceea ei rămân în vis, iar relaţia cu celălalt coboară tot mai mult în realitatea omenească. Cel iubit greşeşte, greşeşti şi tu. Cel iubit îşi aruncă ciorapii sub pat şi, poate, nici obiceiurile tale nu sunt toate… perfecte. Cel iubit poate plânge, poate fi slab, poate să se trezească într-o zi deprimat sau furios! Omul din el nu a dispărut în iubire, cât se poate spune că iubirea îl poate face cu mult mai uman decât se cunoaşte el însuşi. Aţi observat vreodată că sunt oameni în prezenţa cărora vă simţiţi liniştiţi fără nici un efort? Aţi observat că în prezenţa unora începeţi să vă certaţi, să fiţi mofturoşi, supăraţi şi furioşi? Ei, bine, aşa cum sunt oamenii a căror pre­zen­ţă stimulează ivirea unor stări in­te­rioare şi a unor comportamente stra­nii, unele frumoase, altele în­căr­cate cu năduf, şi trăirile – iar iubirea în mod special – aduc la suprafaţă părţile întunecate sau luminoase ale fiinţei noastre. De aceea, cei care se iubesc cu patimă devin mai profund umani, mai violenţi în manifestări, surprinzându-se chiar şi pe ei înşişi.
Iubirea este o putere purificatoare: nici un terapeut din lume nu ne poate face mai naturali, mai auten­tici şi mai nesăbuiţi în manifestarea umană decât o face iubirea. Tocmai iubirea ne duce pe culmile celei mai măreţe trăiri interioare şi tot ea ne coboară în beciul celor mai umane manifestări, a celor mai întunecate, ascunse şi fantastice comportamente omeneşti. Iubirea ne poate arăta o gelozie orbitoare, o tendinţă undu­ioa­să de a critica, a fi inflexibili şi su­pă­ră­cioşi. Poate tocmai de aceea în iu­bire avem să ne aşteptăm la mai mult întuneric, prin ea să ne aşteptăm la revărsarea umanului din noi, căci ieşirea lui la suprafaţă este tocmai lucrarea purificatoare a iubirii. După ce dansurile năvalnice ale omenescului din noi se purifică, după ce vom scoate monştrii din beciul in­con­ştienţei, după ce vom avea răbdare cu partenerii noştri, poate la fel de umani în anumite momente, iubirea va izbuti să ţeasă firele de aur ale unei legături de suflet. Până atunci însă să învăţăm că avem a ne răbda hachiţele şi toanele, avem a depăşi neînţelegerile, avem a ne înţelege diferenţele şi a ne accepta pe noi înşine, ca şi pe cei dragi nouă ca fiinţe umane. Iubirea ne îndepărtează de uman doar într-o fază a ei, pentru ca în cealaltă să ne facă oameni până-n măduva oaselor. Omenescul repre­zin­tă însă o etapă a relaţiei dintre bărbat şi femeie, iar aceia care nu se despart în vremea asta izbutesc apoi… să găsească unda de graţie, de înţelegere şi de comunicare ce poate susţine iubirea reciprocă, în pofida diferenţelor. În cele din urmă, dife­renţele ne pot sluji, o pot face frumos şi pot deveni liantul cuplului – nu pricina pentru despărţire – dacă bărbatul şi femeia izbutesc să treacă prin încercările iubirii cu înţelegere şi cu răbdare. Acceptarea umanului din celălalt este cheia ce descuie uşa către o iubire care nu se stinge!
Maria Timuc 

1 comentarii:

H S Consultants spunea...

This is generally a wonderful website i should say,I enjoyed reading your articles. This is truly a great read for me. I have bookmarked it and I am looking forward to reading new articles. Keep up the good work


Education Consultants karachi

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...