Există nenumărate legende în întreaga
lume care vorbesc de o Epocă de Aur a umanităţii, distrusă de un cataclism
şi urmată de o „cădere a omului”. Iată cum a descris lumea de dinainte de
„cădere” poetul grec Hesiod:
Oamenii trăiau la fel ca şi Zeii, fără vicii sau pasiuni, fără
conflicte şi fără să muncească din greu. Trăind în armonie cu fiinţele
divine(ex tratereştri i?), ei îşi duceau zilele în linişte şi pace, într-o
societate fără inegalităţi, uniţi prin iubire şi respect reciproc.
Pământul era mai frumos atunci decât astăzi, producând în mod
spontan o mare varietate de fructe. Oamenii şi animalele vorbeau
aceeaşi limbă şi conversau unii cu ceilalţi (în mod telepatic). Nu
sufereau de bolile bătrâneţii, iar trecerea în lumile vieţii superioare se
făcea lin şi fără durere, ca şi cum ar fi adormit.
Oricât de utopică ar părea această imagine, există nenumărate texte
în toate culturile antichităţii care descriu lumea din acele vremuri
îndepărtate în termeni similari. Noi nu vom putea recrea lumea de atunci
decât dacă ne vom schimba felul de a gândi şi de a simţi. Cele mai explicite
relatări privind rasa avansată se găsesc pe câteva zeci de mii de tăbliţe din
lut descoperite în anul 1850 la circa 400 de kilometri de Bagdad, în Irak, de
Sir Austen Henry Layard, un arheolog britanic care făcea săpături în ruinele
Ninivei, capitala Asiriei. Locul este situat în apropiere de oraşul irakian
modern Mosul. Au urmat apoi şi alte descoperiri în această regiune, care
corespunde Mesopotamiei de altădată. Sursa primordială a acestei cunoaşteri
nu erau asirienii, ci sumerienii, o populaţie despre care se crede că a trăit în
această regiune între anii 4000 şi 2000 î.Ch. De aceea, mă voi referi în
continuare la aceste tăbliţe din lut ca la Textele sau Tăbliţele Sumeriene.
Deşi sunt considerate una din cele mai mari descoperiri arheologice din
toate timpurile, la 150 de ani după scoaterea lor la lumină acestea continuă
să fie ignorate de istoria şi de sistemele de educaţie convenţionale. De ce
oare? Pentru un motiv cât se poate de simplu: demolează versiunea oficială
asupra evenimentelor istorice.
Cel mai faimos traducător al acestor tăbliţe
este savantul şi autorul Zecharia Sitchin, un istoric care cunoaşte sumeriana,
aramaica, ebraica şi alte limbi antice din Orientul Apropiat şi Mijlociu.
Acesta a studiat cu atenţie şi a tradus Tăbliţele Sumeriene, ajungând la
concluzia că ele descriu extratereştri. Alţi cercetători afirmă că Sitchin s-a
folosit de o variantă ulterioară a limbii sumeriene pentru a traduce una
anterioară (mai veche), aşa că traducerea lui nu este corectă în proporţie de
100%. După părerea mea, principalele lui ipoteze sunt corecte, fiind
sprijinite de numeroase alte dovezi şi relatări, dar mă îndoiesc că toate
detaliile pe care le oferă sunt autentice. Am convingerea că o bună parte din
interpretările lui Sitchin sunt îndoielnice, deşi sunt absolut de acord cu
concluziile sale generale. Conform traducerii sale (confirmate de cele ale
altor traducători), tăbliţele afirmă că civilizaţia sumeriană, din care derivă
numeroase tendinţe ale societăţii moderne, a fost „un dar al zeilor”. Nu este
vorba de nişte zei mitologici, ci de fiinţe concrete, care trăiau printre
oamenii acelor timpuri. Tăbliţele îi numesc pe aceşti zei AN.UNNAK.KI
(Cei care au venit din cer pe pământ) şi DIN.GIR (Cei Puri, coborâţi din
rachetele lor zburătoare). Numele Sumerului era KLEN.GIR (Ţara
Domnului Rachetelor Zburătoare, sau Ţara Celor care Privesc, conform
traducerii lui Sitchin). Străvechiul text cunoscut sub numele de Cartea lui
Enoh îi numeşte şi el pe zei „Privitorii”, la fel ca şi vechii egipteni. Expresia
egipteană care îi desemnează pe zei este Neturu, care se traduce chiar prin
„Privitorii”. Textele egiptene afirmă şi ele că zeii au venit în vasele lor
celeste.
Tăbliţele afirmă că Anunnaki au venit de pe o planetă numită Nibiru,
(Planeta Încrucişării), despre care Zecharia Sitchin crede că are o orbită
eliptică de 3600 de ani, care începe undeva între Jupiter şi Marte şi se
extinde foarte departe în spaţiul cosmic, dincolo de Pluto. Ştiinţa modernă a
identificat un corp ceresc pe care l-a numit Planeta X, situată dincolo de
Pluto şi despre care se crede că face parte din sistemul nostru solar. Pe de
altă parte, o orbită eliptică ar fi extrem de instabilă şi greu de susţinut.
Savanţii pe care i-am consultat şi în care am încredere cred că Sitchin s-a
înşelat în privinţa teoriei sale despre Nibiru, deşi principalele teme susţinute
de el pe marginea zeilor Anunnaki sunt corecte. Tăbliţele Sumeriene traduse
de Sitchin descriu cum planeta Nibiru aproape că a provocat la începutul
formării sistemului nostru solar distrugerea unei planete care exista cândva
între Jupiter şi Marte. Sumerienii numeau această planetă Tiamat şi i-au dat
porecla de „Monstrul Apelor”. Ei susţin că centura de asteroizi dintre Marte
şi Jupiter (numită astăzi Marea Brăţară a Benzilor) a apărut ca urmare a unei
coliziuni între una din lunile lui Nibiru şi Tiamat. Textele continuă afirmând
că rămăşiţele planetei Tiamat au fost aruncate pe o altă orbită, devenind în
final planeta Pământ (vezi Figura 2). Numele sumerian al Terrei înseamnă
„Cea Despicată”, căci coliziunea a produs o gaură mare în planeta originală.
Este interesant de remarcat că dacă scoatem apa din Oceanul Pacific, ceea ce
rămâne este o gaură imensă.
Deşi amănuntele diferă de la un text la altul, numeroase relatări din
vechime sau mai moderne susţin că această centură reprezintă rămăşiţele
unei planete (sau chiar o parte din ea).
Tăbliţele sunt relatări scrise ale unor tradiţii orale care vin dintr-o
perioadă incredibil de veche, aşa că este greu de ştiut ce amănunte au fost
adăugate sau omise. În plus, interpretarea lor trebuie să ţină cont de
simbolismul specific limbajului vremii, care nu trebuie confundat cu
adevărul literal. Personal, am anumite îndoieli legate de scenariul Nibiru-
Tiamat, şi mai ales de perioada care i se atribuie. Există însă numeroase
amănunte în aceste tăbliţe care pot fi dovedite la ora actuală, printre care se
numără şi cunoştinţele de astronomie ale sumerienilor. Tăbliţele prezintă
sistemul solar şi planetele sale, precizând corect poziţiile, orbitele şi
mărimea acestora, lucru cu atât mai uimitor cu cât în prezent aceste date nu
sunt cunoscute decât de 150 de ani, de când au fost descoperite anumite
planete. De pildă, tăbliţele descriu natura şi culoarea planetelor Neptun şi
Uranus într-o manieră care nu a putut fi confirmată decât în ultimii ani! Mai
mult, imaginea lor i-a luat prin surprindere pe experţii moderni, care se
aşteptau la altceva; şi totuşi, sumerienii ştiau cu câteva mii de ani înainte de
Christos aceste lucruri pe care ştiinţa modernă „avansată” nu le-a descoperit
decât foarte recent.
Încă şi mai uimitoare este descrierea creării lui homo sapiens de
către Tăbliţele Sumeriene. Sitchin afirmă că Anunnaki au venit pe pământ cu
circa 450.000 de ani în urmă, căutând aur într-o regiune din ceea ce numim
astăzi continentul african. Principalele mine erau situate în actualul
Zimbabwe, o zonă pe care sumerienii o numeau AB.ZU (depozitul adânc).
Într-adevăr, anumite studii făcute de Corporaţia Anglo-Americană au scos la
iveală dovezi impresionante ale unor săpături făcute în minele de aur în
urmă cu cel puţin 60.000 de ani (mai probabil 100.000 de ani). Aurul extras
de Anunnaki era trimis pe planeta de origine cu navele lor de la bazele
situate în Orientul Mijlociu. După părerea mea, această poveste cu minele de
aur trebuie să aibă şi alte explicaţii, fiind greu de crezut că acesta a fost
singurul motiv pentru care Anunnaki au venit pe pământ (în caz că aveau
într-adevăr nevoie de un motiv special). La început, continuă Sitchin,
extracţia minereului de aur se făcea de către muncitori din rândurile
Anunnaki, dar după o revoltă a minerilor, elita regală a zeilor a decis să
creeze o rasă de sclavi care să facă această muncă. Tăbliţele descriu felul în
care au fost combinate într-o eprubetă genele Anunnaki cu cele ale
oamenilor pentru a crea astfel o rasă umană „actualizată” capabilă să facă
munca de care aveau nevoie Anunnaki. Ideea unor copii creaţi în eprubetă
trebuie să fi părut ridicolă în anul 1850, când au fost descoperite tăbliţele,
dar la ora actuală ea a devenit realitate. Noile descoperiri ştiinţifice nu fac
decât să confirme continuu subiectele descrise în Tăbliţele Sumeriene. Spre
exemplu, cu circa 200.000 de ani în urmă s-a produs o perfecţionare bruscă
şi inexplicabilă a formei fizice umane. Ştiinţa oficială păstrează tăcerea în
jurul acestui subiect, singurul răspuns pe care s-a dovedit capabilă să-l ofere
fiind: „veriga lipsă”. Există totuşi fapte istorice greu de contestat, care
merită să fie clarificate. Peste noapte, forma fizică umană anterioară,
cunoscută sub numele de homo erectus, s-a transformat în homo sapiens.
Încă de la început, noii homo sapiens au fost capabili să vorbească într-un
limbaj complex, iar mărimea creierului uman a crescut considerabil. Şi
totuşi, un biolog de talia lui Thomas Huxley afirmă că astfel de schimbări nu
se pot produce decât o dată la câteva zeci de milioane de ani. Homo erectus
a apărut în Africa, acum 1,5 milioane de ani. Timp de mai bine de un milion
de ani, forma fizică a oamenilor a rămas neschimbată, pentru ca, peste
noapte, să apară homo sapiens. Cu circa 35.000 de ani în urmă s-a produs o
nouă perfecţionare la fel de bruscă, în urma căreia a apărut homo sapiens
sapiens, forma fizică pe care o avem şi astăzi.
David Icke- Secretul suprem cartea o puteti citi aici
3 comentarii:
schimba linkul meu, e eroic-center.com
Super interesant.
se pare ca planeta nibiri chiar exista pentruca nasa a trimis un avion special la polul sud pentru a studia o,planeta neagra' de dimensiuni presupuse mari aflate la marginea sisitemului solar...om trai si om v edea
Trimiteți un comentariu