vineri, aprilie 30, 2010

Glanda Pineala - Al treilea ochi

Postat MARIA

Piramida Si Ochiul atotvazator: Este un simbol ocult masonic – Este un fapt dovedit prin scrierile părinţilor fondatori şi documentaţia masonica.
“Simbolul piramida si ochiul atot-vazator este de fapt reprezentatia simbolica a glandei pineale sau al treilea ochi . (In centrul creierului tau este o mica glanda numita glanda pineala)
Se numeste pineala pentru ca are forma unui con de pin. Acesta este centrul geometric exact al creierului tau ! Aceasta este foarte importanta in culturile antice”
Kundalini
Kundalini este puterea divină primordială din interiorul nostru, care, de obicei, este latentă (nemanifestată). Sediul ei este osul triunghiular de la baza coloanei vertebrale, numit sacru (Hieron Osteon). Grecii antici, care i-au dat aceasta denumire, i-au atribuit o semnificaţie deosebită, deoarece acest os ardea cel mai greu la incinerarea corpului. De asemenea, egiptenii acordau o mare importanţă osului sacru, ca fiind lăcaşul unei forţe supranaturale.
În Vest, osul sacru este simbolizat prin semnul Vărsătorului şi prin Sfântul Graal, recipientul apei vieţii. Kundalini (spirala, în sanscrită), apare încolăcită precum un şarpe şi de aceea i se mai spune Puterea Şarpelui. Ea a fost descrisă amănunţit în Upanişade.






Conştientizarea energiei Kundalini în fiinţa umană era considerată de către marii înţelepţi ai antichităţii drept cunoaşterea supremă. Această cunoaştere subtilă era rezervată numai celor care atingeau un înalt grad de puritate şi sfinţenie. Cel care avea acces la această cunoaştere se numea Maestru (guru/învăţător spiritual). Acesta, la rândul său, o transmitea în mod direct unui discipol (aspirant la adevărul absolut).
Regele Tutankhano are acest sarpe kundalini. kundalini trecand chiar prin capul lui. ! Acesta este simbolul pe care i l-au oferit, reprezentand activarea completa a glandei pineale, si ca chakrele toate, s-au transformat acum in aceste sfere concentrice, si accesul dinspre taramurile inalte dimensionale trece direct prin capul tau.
Cand treci prin aceste meditatia Kundalini, Ideea este ca trebuie sa inalti sarpele kundalini. Adevarata inaltare a sarpelui Kundalini il reprezinta coliziunea impreuna a chakrelor in acet set de sfere concentrice. Atunci cand faci asta focalizezi totul intr-un punct din creierul tau. Aceasta reprezinta unirea chakrelor .
Sistemul esoteric al chakrelor
Chakrele sunt de fapt nivele diferite ale sufletului tau, si nivelurile pe care se gaseste functiile tale cerebrale si constiinta ta .( fapt dovedit si de stiinta ca aceste chakre exista ,ele mai sunt numite si centrii energetici sau centrii ai constiintei )
Vechile culturi se pare că aveau un respect deosebit pentru glanda pineala ( al treilea ochi ), căci o întâlnim în nenumărate texte, picturi şi monumente. Sumerienii au făcut desene oamenilor Anunaki, care aveau în vârful coifurilor această formă, de con de brad. Osiris, zeul lumii subterane, din mitologia Egipteană, este prezentat arătând cum energia kundalini se urcă spre glanda pineala, punctul de întâlnire al tuturor energiilor.
Toiagul reprezinta Sarpele Kundalini, Iar Conul de Pin: Glanda pineala ( al treilea ochi )
Când toate chakrele se mută în jurul capului, având în centru glanda pineală, putem avea acces la celălalt tărâm. ( la alte dimensiuni mai inalte )
Zeul babilonian Thamus tine în mâna sa un con.
În Hinduism, zeiţa distrugerii si daramarii Vechiului pentru a purifica calea Noului., Shiva are părul coafat ca un con, având încolăcit în jurul gâtului un şarpe şi desenul celui de al 3 lea ochi, în mijlocul frunţii.
Zeul vinului, Bachus, este reprezentat ţinând în mână un sceptru ce are în vârf un con. Alcoolul nu a fost denumit întâmplător şi spirt ( eng.spirit ), ci ca fiind legat de spirit, pentru că el are capacitatea de a deschide glanda pineală.
Dionisus ( Dinoysos ) portarul lumii de dincolo, are în vârful lăncii tot un con. În Matei 6.22 Isus spune: “Luminătorul trupului este ochiul (atenţie ochiul, adică al 3 lea ochi, nu ochii). Dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.”
Credeţi că toate acestea sunt simple întâmplări şi cei în cauză nu ştiau ce fac? Dacă încă vă mai îndoiţi, iată încă ceva care ar trebui să vă dea foarte serios de gândit! În piaţa Vaticanului, în zona denumită Curtea Conului, cea mai mare statuie are forma unui con de brad. Lângă ea se află un sarcofag deschis, asemenea celui din Camera Regilor din marea piramidă. Se ştie că acesta este simbolul dispariţiei morţii şi a tranziţiei către viaţa spirituală. Şi asta nu e totul. Lângă acestea se află un leu asemănător Sfinxului din Egipt, având la baza inscripţii cuneiforme. Care să fie oare legătura dintre creştinism şi vechii egipteni?
Şi neaşteptat, iată că însuşi papa are în vârful sceptrului său, bineînţeles un con de brad!
Desigur este deja prea mult ca toate acestea să fie simple coincidenţe. Este clar că ele reflectă vechi cunoştinţe, ţinute în secret, cu străşnicie de-a lungul mileniilor, departe de cei mulţi.
Trezirea glandei pineale are efecte extraordinare asupra expandării conştiinţei şi deschide accesul la toate cunoştiinţele universale. Această glandă se activează după ce nu mai este bombardată de fotonii trimişi de ochi, deci în prezenţa întunericului. Ea emite apoi melatonină, o substanţă care calmează sistemul nervos, înainte de culcare.
Stările de somn şi visare sunt similare cu cea de meditaţie, transă, hipnoză, sau experienţe mistice. Dimetriltriptamina (DMT) este o altă substanţă pe care glanda pineală o secretă, dând un ultim impuls în vederea deschiderii porţii spirituale. Această substanţă este aceeaşi cu cea folosită în poţiunile şamanilor, fiind extrasă din plante ca, yopo, sau ayahuasca, în scopul de a face experienţe de dilatare a timpului, călătorii în timp, călătorii în tărâmuri paranormale, întâlniri cu fiinţe spirituale, etc.
În interiorul său, glanda pineală este umplută cu apă, care în timp se calcifiază, datorită dietei greşite, fluorului din pasta de dinţi, fluoritei din apă, sau băuturilor carbogazoase. Simbolismul din Biblie, referitor la semnul fiarei, situat pe frunte (punctul negru), reprezintă situaţia când eşti prizonier în lumea materială, fără a avea acces la cea spirituală, adică trăieşti în întuneric, cum este cazul majorităţii oamenilor de pe Pământ. Structura interioară a glandei este similară cu a retinei ochilor, de aceea ea a fost denumită al 3 lea ochi, sau ochiul spiritual.
Ea lucrează asemenea unui televizor, furnizând imagini şi sunete, alimentate de imaginaţie. De aceea, atunci când închidem ochii încă mai putem vedea imagini, sau avem capacitatea de a vizualiza conştient, folosindu-ne ochiul minţii. Desigur, nu tot ce apare în creier este din cauza glandei pineale, doar când călătoreşti în timp, când ai vise, aceasta făcându-se prin interfaţa dintre cele două lumi. În absenţa luminii, în jurul glandei pineale se formează un scut electromagnetic, care are rolul de a o izola de toate radiaţiile exterioare, din spaţiu-timp, în scopul de a recepţiona informaţii din timp-spaţiu. Înăuntrul său, se formează mici molecule de microclusteri, care se transformă în unde, permiţând percepţia.
Nu întâmplător glanda pineală are cea mai mare concentraţie de sânge din corp, ci pentru că are nevoie de multă energie, pentru a se activa. În scopul de a-i uşura deschiderea trebuie să devenim conştienţi şi să ne acceptăm în totalitate, considerându-ne fiinţe divine.
Substanţe ca LSD sau DMT, au capacitatea de a o deschide forţat şi de a-i accelera funcţionarea, însă câteodată, pot duce la blocarea ei, apărând dereglări. Halucinaţiile apar ca urmare a lipsei de somn, când melatonina este secretată în timp ce eşti treaz. Aceasta se întâmplă în cazul bolnavilor de schizofrenie. Glanda pineală trebuie privită deci ca fiind o poartă hiperdimensională naturală.
Studiul timpanului urechii, a arătat că poziţia acestuia este în unghi. După modelul său a fost realizat un microfon tridimensional, apoi sunetul a fost redat în difuzoare holografice, obţinându-se un sunet holografic, similar cu o hologramă din lumină. Lobii urechii au unghiurile egale cu cele ale marii piramide din Egipt, după care se poate forma un tetraedru regulat, care atunci când stăm aşezaţi cu faţa în sus, are în centrul său, ce credeţi? Glanda pineală.
Acest secret a fost tinut in secret chiar in fata ochilor nostrii, desenul de mai jos este poserul codul lui da vinci
Nu-i aşa că natura este mai inteligentă decât cea mai fantastică imaginaţie omenească? Şi ca o consecinţă a acestei structuri geometrice, ce se formează la nivelul creierului, putem înţelege în sfârşit mesajul ascuns, de secole, în simbolul de pe spatele bancnotei de un dolar şi anume ochiul din piramidă.
Desigur, acuma ne punem întrebarea dacă şi cum am putea realiza un dispozitiv, bazat pe acest principiu? Sau dacă s-a realizat deja? În principal am avea nevoie de un recipient umplut cu apă pură, un sistem capabil de a realiza scutul electromagnetic şi un mecanism pentru a îl acorda, apoi maşina timpului ar fi pregătită pentru călătorii în lumile din timp-spaţiu. Ca metodă de a prelua imaginile ar putea fi folosirea unui gaz ionizat, bazat pe principiul ecranului TV.
Nenumărate surse de informare credibile ne spun că guvernul American a realizat de mult acest tip de vehicul stelar. Dezvăluiri ascunse s-au făcut mai ales prin intermediul filmelor, aşa zise ştiinţifico-fantastice, care în realitate au avut scopul de a pregăti conştiinţa umanităţii, pentru etapa următoare a evoluţiei sale, în care aceste tehnologii vor fi la ordinea zilei. Un exemplu este filmul Contact, în care omenirea, intrând în comunicaţie cu o civilizaţie din constelaţia Vega, primeşte planul de fabricare a unei astfel de maşini, care este apoi realizată şi testată.
Se poate observa cum părţile componente sunt, rezervorul şi inelele care, prin rotire cu o viteză foarte mare, creează scutul electromagnetic.
În epava navei prăbuşite la Roswell, în 1947, s-a găsit un cub capabil de a se deschide şi a arăta viitorul. El a fost denumit looking glass, fiind utilizat printre altele, pentru a falsifica alegerile prezidenţiale din anii 2000 şi 2004, ale lui George Bush.
Biologul american Dan Burish a făcut dezvăluiri senzaţionale despre proiectul Majestic, în care timp de 10 ani a făcut studii secrete în microbiologie, în Aria 51, împreună cu o rasă de extratereştri, venită din viitor, care fiind originară de pe Pământ, a suferit nişte dereglări genetice, ca urmare a unor cataclisme ce au avut loc în anul 2012. El a refăcut genetic sămânţa originară, ce a stat la baza vieţii pe Pământ şi a observat cum se poate crea şi modifica ADN-ul cu ajutorul vibraţiilor. Filmul The Last Mimzy este o dezvăluire ascunsă a tehnologiei looking glas şi a proiectului Majestic 12. Este vorba de doi copii care găsesc un cub venit din viitor, cu scopul de a lua o mostră de ADN, în vederea salvării acelei rase. În finalul filmului cubul crează o gaură de vierme, necesară călătoriei în timp.
În decembrie 2006, însă, toate aceste tehnologii de citire a viitorului, au fost dezactivate, deoarece se pare că ele pot influenţa negativ transformările ce vor avea loc în anul 2012 şi mai ales este vorba de inversarea axei polilor.
Un lucru foarte interesant apărea atunci când ajungeau la anul 2012; totul devenea alb şi nu erau capabili să mai vadă nimic. Totodată apărea o succesiune de viitoruri paralele, greu de descifrat chiar şi pe calculator. Dacă observatorul avea gânduri catastrofice, atunci vedea catastrofe şi distrugerea Pământului. Astfel au înţeles că viitorul nu poate fi prevăzut cu adevărat cu nici un fel de dispozitiv, căci el este în continuă transformare, în funcţie de gândurile şi emoţiile oamenilor.
Exista doar doua emotii fundamentale: Frica Si Iubirea. Este timpul sa alegem Iubirea ( 90% din populatia globului traiesc in frica, teama si stres ).
Theodor Rosca- Anul 2012 Un Sfarsit Sau Un Inceput ?

10 comentarii:

Focul Renasterii spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Focul Renasterii spunea...

TABLELE DE SMARALD - Flacara Vietii
Cauta flacara VIETII PAMANTULUI. Scalda-te in flacara ei.
Urmeaza calea pana cand si tu vei deveni o flacara.
Spune cuvinte fara sa le rostesti celor care locuiesc dedesupt.
Intra in templul luminat in albastru si scalda-te in focul vietii.
Afla, omule, ca esti o fiinta complexa, De pamant si foc.
Permite-i flacarii tale sa straluce cu putere. Fii doar foc.
Intelepciune e ascunsa in intuneric.
Cand vei fi luminat de flacara sufletului,
Descopera intelepciunea si fii NASCUT DIN LUMINA,
Un Soare al Lumunii fara forma. Cauta si mai multa intelepciune.
Gaseste-o in inima flacarii. Descopera asta doar prin
truda iar Lumina se va revarsa in creerul tau.
Asculta-mi vocea si conformeaza-te.
Rupe valurile intunericului.
Straluce ca o LUMINA pe CALE.

(Tablita 8 - Flacara Vietii)

Anonim spunea...

video-ul este facut de mine. Ma bucur sa vad ca impartasiti mai departe aceste informatii.

Anonim spunea...

Vaticanul este centrul Mafiei !!!

Ochiul atotvazator este glanda pineala - cele 3 piramide de la Giza sunt de fapt reprezentarea simbolica ( si nu numai ) a celor trei glande din creierul uman hipotalamusul, pineala, si pitulara. Marea piramida este asezata in centrul planeeti la fel cum este si glanda pineala asezata in cenrul creierului. Cele 7 glande principale sin esitemul endocrin sunt de fapt ( pe pan energetic ) cele 7 chakre-centrii de energie a corpului omenesc. Glandele secreta hormoni, de aici si cuvantul "secret". Piramidele sunt asezate in conformitate cu centura Orion formata din trei stele dintre care cea mai stralucitoare Sirius ( Marea Piramida ). In centrul piramidei Kheops avem camera faraonului unde este pozitionat un sacrofag deschis din granit rosu . La Vatican In curtea conului de pin gasim statuia Conului de pin, un sacrogag deschis, doi pauni alaturi de statuie, si doi lei exact ca in intrarea unor temple din Egipt. + inscriptii cuneiforme. Acelasi sacrofag deschis al intalnim si la Marea Piramida ( egipt ), la fel si inscriptiile cuneiforme. Deci se pare ca am fost inselati. Vaticanul functioneaza pe bazaele unor invataturi antice ( sa nu uitam de obelisc care a fost adus chiar din Egipt )

Important este sa fi capabil sa :citesti" adevaratele semnificatii a acestor asezari in Vatican. Statuia conul de pin este verde, ceea ce indica Imaturitatea acestuia. Ei vor sa arate ca adora acest lucru, glanda pineala neaactivata ( si o mentin asa prin introducerea flurorului in alimentele, bauturi si mai ales in apa pe care o consumam -este dovedit stiintific ca aceasta substanta Flururul inhiba glanda pineala ) De asemenea conul de pin este asezata invers, cu capul in jos, acest lucru indica la fel, ca ei sunt impotriva acestuia, la fel cum satanistii folosesc crucea inversata pentru a arata dispretul fatza valoarea divina a acesteia.Sacrofagul deschis reprezinta simbolic transcenderea mortii. Cei doi pauni ( la primii crestini ) simbolizeaza Nemurirea. Inaltimea statui este de peste 2m - adika de neatins de "profan", daca te pui langa ea, nu ajungi nici macar cu capul pana la baza conului.

leto spunea...

unghiurile acelea ale lobilor ,cu ce punct?Nu inteleg reprezentarea. Explica reprezentare ori bateti cmpii cu gratie tampita.Mai baieti cu minti innodate .

Anonim spunea...

microfon tridimenional,unghiuri intre lobi si ce?
sunet holografic .minti de o tampenie cretina.bteti campii cu nadejde.fa-mi niste desene ca sunt prost dar mistificarile astea sf nu sunt de bun augur cu toate ca daca oi credeti poate ca si e.

1 spunea...

MULTA FILOSOFIE PUTINA ESENTA. VIDEOCLIPUL NU FUNCTIONEAZA.

Anonim spunea...

Care rege Tutankhano ? Poate Tutankhamon. Text preluat fara a corecta greselile...

Anonim spunea...

wow...interesant, nu stiam tot ,dar ce am aflat chiar se leaga cu ce stiam...ms

Anonim spunea...

Hi! Someone in my Facebook group shared this website with
us so I came to check it out. I'm definitely loving the information. I'm bookmarking and will
be tweeting this to my followers! Fantastic blog and outstanding
design and style.

Also visit my page :: diet That works

Trimiteţi un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...