Postat Maria
Energia comună aici este ceea ce eu numesc Visul Atlant. Merge înapoi, înapoi, înapoi la templele din Tien, din Atlantida. A fost visul iluminării întrupate, când Maestrul se întâlnește cu omul laolaltă în iluminarea întrupată. A fost visul de atunci al divinului să vină în acest tărâm și apoi să trăiască; să trăiască pe deplin, să trăiască ceea ce acum este numită Viața Ahmyo.
Acesta a fost Visul Atlant și fie că ați fost efectiv în templele din Tien, din Atlantida, fie că ați ajuns în acel vis, visul iluminării întrupate, în vremurile lui Yeshua când atât de mulți dintre voi v-ați adunat împreună, fie că ați venit (împreună) în vremurile Școlii Misterelor, nu contează, deoarece elementul comun este încă acel vis care merge înapoi atât de departe, până în Atlantida.
Oh, Atlantida. Nu-i așa că e interesant ce se întâmplă chiar acum la știri, privind ce se petrece? Atât de multe uragane, atât de multă devastare în acea zonă. Când simțiți cu adevărat ceea ce se întâmplă, este o curățare, o curățare a vechilor energii Atlante, venind exact la momentul potrivit pentru a curăța, a clarifica.
Acum, uneori, curățarea este tragică din punct de vedere al confortului uman și, de multe ori, în ceea ce privește viața umană. Nu este nicio greșeală pentru oricine este încă acolo care și-a pierdut viața într-unul din aceste incidente. Dar ceea ce se întâmplă cu adevărat este o curățare profundă, profundă, a acelei vechi energii Atlante, energia rănii și a războiului, energia în care Isis a fost cu adevărat rănită. De aceea voi vedeți acest tipar continuu de curățare în zonă. Va dispărea pentru puțină vreme și apoi va veni din nou, până când totul va fi curățat.
Așa funcționează, chiar și în interiorul vostru, până când totul este curățat. Oh, iar uneori sunt lucruri de care nici măcar nu sunteți conștienți, ce sunt atât de înrădăcinate în viața și comportamentul vostru. Așadar, furtunile se întorc, din când în când, curățând de fiecare dată – uneori cu mare disconfort, uneori cu o mulțime de emoții și chiar cu dureri fizice – însă pentru a curăța ceea ce nu este al vostru.
Energia comună pentru oricine se numește pe sine Shaumbra – desigur, nu este nimic la care să vă alăturați și nu este niciun jurământ de făcut – însă, energia comună care ne aduce pe toți împreună este Visul Atlant al raiului și Pământului laolaltă, dar nu într-un alt tărâm. Aici. Chiar aici. Asta este ceea ce vă aduce pe toți împreună.
Pentru voi, asta ar putea părea evident – „Ei bine, desigur, pentru asta suntem aici. Suntem aici pentru Realizarea noastră, iluminarea noastră. Suntem aici pentru a trăi acum în corpul fizic" – dar respirați profund și simțiți-i pe ceilalți care se află în călătoria și pe calea lor spirituală, pe alții care studiază artele mistice. Nu este neapărat același lucru pentru ei. Pentru unii, da, dar nu este în mod necesar același lucru.
Nu există dorință interioară profundă pentru iluminarea întrupată. Este iluminare și apoi nu se știe ce se întâmplă după aceea sau într-adevăr nepăsare. Dar pentru voi este vorba de a rămâne, este vorba de a fi aici. Și, oh, ați aflat și continuați să aflați cât de greu poate fi uneori.
Energia comună la noi toți, la voi toți, este Visul Atlant. Visul meu, de asemenea. Acesta este unul din motivele pentru care m-am întors să lucrez cu absolut fiecare dintre voi.
Suntem în ajunul acestuia. Nu suntem departe de el. Nu vom continua să ne zbatem vieți întregi cu asta. Suntem în pragul acestuia și, uneori, în pragul oricărui eveniment este cel mai dificil, cel mai captivant, atunci când apare cea mai mare frică și îndoială, când lucrurile sunt pur și simplu pe cale să se petreacă. Chiar înainte de ziua voastră de naștere, chiar înainte de a vă căsători, chiar înainte de iluminarea voastră întrupată este atunci când totul începe să se agite și să zornăie. „Totul începe să tremure/să șchioapete," așa cum a spus Kuthumi acum mulți ani. Nimic nu pare drept. Nimic nu pare corect. Totul pare a fi în afara echilibrului și chiar atunci este momentul când problemele vechi au tendința de a ieși la suprafață. Și apoi vă întrebați: „De ce încă mă lupt? De ce sunt aceste vechi probleme? De ce mi se spune că sunt atât de aproape de iluminare, dar totuși mă simt uneori ca și cum ar fi la 10.000 de mile distanță (n.tr. o milă terestră = aprox 1,6 km)? De ce, oh, de ce?”
Și, că veni vorba, a sta în corp, în timp ce treceți prin Realizarea voastră, este dificil în atât multe feluri. Este minunat. Este absolut minunat, odată ce ați trecut prin ea (câteva chicoteli). Dar, a sta în corpul ce trece prin acest întreg proces, este cel mai provocator și sunt unii care ajung foarte aproape de Realizarea lor și pleacă. Ei pleacă. Sunt 157 de Shaumbra care au venit, au venit pe partea mea, după ceasul meu, începând cu anul 2009, când am început să lucrez cu Shaumbra. O sută cincizeci și șapte care s-au apropiat atât de mult sau au fost atât de epuizați și obosiți, încât au eliberat (corpul). Ah! A fost unul dintre cele mai ușoare lucruri de făcut pentru ei. Așa o bucurie. O asemenea onoare. Fără regrete. Fără dorința să o fi făcut diferit, dar uneori, este atât de seducător când ajungi atât de aproape, pur și simplu să pleci.
De ce să stați? Vreau să spun, pe bune, de ce să stați – ca să puteți fii la curent cu știrile zilnice? (câteva chicoteli) De ce să stați – ca să mai puteți servi o dată masa? De ce să stați – ca să mai puteți face sex? De un timp, nici măcar de asta nu ați mai avut parte, așadar, de ce să mai rămâneți, oricum? (Linda suflă.) Scuze. Hm.
LINDA: Vorbește pentru tine (mai multe chicoteli)
ADAMUS: De ce să stați? De ce să stați când energiile Pământului sunt aspre? Sunt într-adevăr aspre. Încă mai sunt oameni care au multe, multe, multe, multe vieți prin care să treacă. De ce să stați? Știți că nu-i veți salva, știți că nu veți salva lumea, așa că de ce să stați? Ah. Ei bine, doar pentru că ați ajuns atât de departe. Doar pentru că acesta a fost Visul Atlant și doriți să îl vedeți până la capăt. Doar pentru că vreți să vedeți cum e să trăiți viața senzuală, viața cu adevărat senzuală. Niciodată nu s-a făcut cu adevărat în forma voastră umană. Vreți să vedeți cum va fi. Și pentru că, pur și simplu, e timpul pentru Viața Ahmyo.
Viața Ahmyo este atunci când ești Maestrul și omul. Este "și"-ul când nu mai sunt bătălii, nu mai sunt lupte, nu mai sunt lucruri la care să muncești. Acum puteți lăsa asta să vină la voi – abundență, relații, energii, orice ar fi.
Adamus
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu