vineri, august 07, 2015

Reflecţiile lui Neale

Postat Maria

Dragii mei prieteni,
Această magnifică viaţă care îi aparţine fiecăruia dintre noi, este un dar splendid, nu-i aşa? Devine cu desăvârşire splendid, atunci când ni se clarifică, fără urmă de îndoială, motivul pentru care suntem aici. Pe Terra, vreau să spun. În aceste vremuri fabuloase, nemaiîntâlnite.

Ai reuşit să te decizi, până acum, asupra motivului pentru care te afli aici? O, da, da, ... asta e o hotărâre la care ajungi, pe care izbuteşti să o iei. Şi vrei să ştii ceva interesant? Mulţi oameni îşi trăiesc întreaga viaţă şi nu reuşesc deloc să se pronunţe. Nu se decid, efectiv, nici asupra a ceea ce caută ei pe Terra, nici asupra a ceea ce tot fac ei acolo, în trupurile lor.

Dar tu? Te-ai decis? Da?! În acest caz, care este răspunsul tău? De ce EŞTI aici? Chiar mi-ar plăcea să ştiu. Ar fi fascinant să primesc veşti din partea ta, în această privinţă ....

Ei bine, haide să acceptăm presupunerea conform căreia tu ai decis că te afli aici, cu scopul de a fi un ajutor, susţinător şi ocrotitor spiritual. Te poţi imagina într-un asemenea rol? Ce crezi tu că ar fi necesar, în acest scop? Ce ar presupune, din partea ta? Oare ar trebui să-ţi schimbi serviciul? Să-ţi părăseşti partenerul/ partenera? Să-ţi modifici modul de alimentaţie? De exprimare? De gândire? Fiindcă veni vorba ... ce înseamnă, de fapt, să fii un ajutor, susţinător şi ocrotitor spiritual?

Ajutoarele, susţinătorii şi ocrotitorii spirituali, într-un număr tot mai mare, sunt cei care i-ar fi de real folos omenirii, la ora actuală. Ar fi cu adevărat frumos dacă am putea găsi o cale de a-i determina să păşească în faţă. Bănuiesc că, în realitate, numeroşi oameni îşi vor „face apariţia”, în acest chip, dacă situaţia se va înrăutăţi, pe planetă. Însă, ar fi fabulos dacă ei şi-ar face apariţia înainte de acel moment critic – pentru a ne ajuta să preîntâmpinăm o turnură nefericită a evenimentelor.

În perioada cuprinsă între 18 şi 20 Septembrie, voi conduce lucrările unei extraordinare Săptămâni de Reînnoire Spirituală, în Medford, în cadrul căreia discuţiile se vor axa, în principal, asupra motivului pentru care suntem cu toţii aici. Acest retreat (tabără) se bazează pe cărţile CcD, analizând în profunzime scopul vieţilor noastre, precum şi raţiunea noastră de a exista.

În cazul în care eşti în căutare, la ora actuală, încercând să-ţi găseşti răspunsurile, să atingi niveluri mai înalte de exprimare, atunci Tabăra de Reînnoire Spirituală din Medford ar putea constitui un pas uriaş, însemnat, pentru tine. Pentru a afla mai multe detalii, accesează: http://www.nealedonaldwalsch.com/doc/srr. Locurile sunt limitate şi, prin urmare, este necesară rezervarea în avans. Este o acţiune destinată unui grup restrâns, pentru a valorifica tot acest răstimp, în lucrul direct, nemijlocit, cu persoanele aflate în încăpere.

La încheierea taberei, sunt convins că te vei percepe pe tine însuţi/ însăţi într-un sălaș al clarităţii sporite. Şi apoi, vei izbuti să răspunzi, o dată pentru totdeauna, la întrebarea ... De ce sunt aici? Până când nu vei răspunde la această întrebare cu nestrămutată încredere şi claritate în gândire, nu îţi vei trăi viaţa la întregul potenţial. Partea cea mai dezolantă, în toate acestea, este că nu aşa a fost menit să fie. Ţi-a fost hărăzit să-ţi exprimi şi să-ţi realizezi plenar Sinele. Şi orice mai prejos nu este în regulă, din perspectiva Universului; şi e în afara Planului.

În decursul acestei săptămâni, de ce nu ţi-ai lua angajamentul de a face toţi paşii pe care îi consideri potriviţi şi meniţi să te poarte înspre deplina realizare de Sine ...

În ceea ce mă priveşte, mă voi strădui să procedez la fel. Chiar dacă fac un pas înainte şi, imediat, păşesc înapoi, faptul că am înaintat, măcar un pic, are o mare importanţă. În primul rând, voi fi descoperit cum este să te situezi pe următorul nivel. În al doilea rând, realizez că am forţa şi curajul de a ajunge la acel nivel. În al treilea rând, înţeleg că pot reveni la nivelul anterior şi rămâne acolo, cât de repede şi de curând doresc, dacă nu decid, cumva, că vreau să rămân la acest nou nivel superior.

Pentru mine, nu este deloc o înţelegere măruntă. Toată viaţa, am crezut că Drumul spre Iluminare este destinat exclusiv înţelepţilor şi filosofilor.

Mă înşelam.

Aşadar, haideţi să purcedem! Să mergem mai departe! Mai sus! Haideţi să-i oferim lumii ceea ce îi este cu disperare necesar, în clipa de faţă! Haideţi să devenim Ajutoare, Susţinători şi Ocrotitori Spirituali şi să facem acest lucru, servindu-ne pe noi înşine cu o porţie mare din propria divinitate!

Vă îmbrăţişez cu Dragoste,
Neale Donald WALSCH

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...