Postat Maria
Experiența umană doare. A fi identificați cu o parte din noi înșine este echivalent cu a nu percepe Întregul care suntem. De-aici provine durerea, de orice fel, la fel ca și frica, însingurarea, furia, frustrarea, judecata de sine, rușinea, vinovăția. Toate acestea sunt stări de articulare ale Ființei aflate sub imperiul uitării adevărului despre sine. Ruptura interioară naște durere. Durerea naște frica, iar frica le naște pe toate celelalte. Cu cât suntem identificați cu o parte mai îngustă din noi înșine, cu atât durerea și frica sunt mai generalizate. A fi identificați exclusiv cu propria noastră minte, a crede că suntem mintea noastră este una dintre cele mai răspândite forme de identificare cu o realitate parțială a Ființei. Faimosul Ego nu este decât un complex de identificări interioare, adică o ruptură interioară structurată. Este articulat în întregime de către minte. Acest personaj complex numit generic Ego, cuprinde nenumărate alte personaje interioare pe care le scoatem la iveală în funcție de diferitele noastre relații. El și toate personajele interioare sunt surse directe ale durerii care decurge din limitare.
Ruptura interioară
Cu toate acestea, ar fi o eroare să ”luptăm” împotriva acestor personaje interioare. Căci am lupta împotriva propriilor noastre creații, adică a unei părți din noi înșine. Sunt mulți aceia care fac acest lucru, devenind prizonieri ai conflictelor interioare. Neînțelegerea naturii adânci a Ființei conduce la această situație conflictuală. A lupta împotriva Ego-ului, a propriei minți care-l articulează sau a oricărui personaj interior ”indezirabil” produce un nou fel de durere: aceea a criticii de sine, a negării și a tuturor consecințelor acesteia.
Adevărata soluție vine, desigur, din practicarea Conștienței. Aceasta este Calea Maestrului Interior. Calea Prezenței și a Conștienței care deschid porțile către înțelegerea prin experiență directă a naturii adânci a propriei Ființe. Către explorarea directă a modului în care, aflați în experiența umană, creăm dimensiuni noi ale Ființei, ne identificăm cu ele pentru ca în cele din urmă să descoperim că suntem mai mult decât atât. Acesta este cazul și pentru identificarea cu spațiul mental, cu structurile egotice, cu sisteme întregi de credințe și convingeri, cu personaje interioare mai mult sau mai puțin agresive. Procesul transformării interioare trece printr-un punct în care, pur și simplu, descoperim că toate aceste identificări nu au fost decât moduri de a merge mai departe în situații dificile. Au fost moduri, până la urmă, de a supraviețui în mediul dens și dificil al încarnării. Nu devenim identificați cu aceste aspecte ale Ființei noastre de proști sau de slabi, nici pentru că cineva ne-a condamnat la asta, ci pentru că la un anumit moment dat aceasta părea singura soluție de a supraviețui. Nu a fost o eroare, ci calea de a merge mai departe. Eroarea ar fi aceea de a rămâne în identificare, deși situația a dispărut. Ar fi o eroare să facem din soluția acelui moment o strategie pentru întreaga noastră existență.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu