miercuri, aprilie 25, 2012

Valul dualitatii - meditatie

Postat Maria
 Cu ochii închişi, imaginaţi-vă că vă aflaţi pe vârful unui deal privind spre o apă. Nu se aude nici un sunet, cu excepţia vântului. Păstraţi această imagine până când reuşiţi să vă eliberaţi mintea de orice gând pământean. Dacă muzica sau sunetele vă ajută, atunci cântaţi-vă singuri în mintea voastră pentru a permite gânduri liniştitoare. Încet, încet, imaginaţi-vă cum vălul dualităţii se apropie de voi şi se opreşte cam la un metru în faţa voastră. Dacă nu vă puteţi imagina lucrul acesta, atunci invocaţi vălul dualităţii şi acesta va veni. El trebuie să se înfăţişeze atunci când este invocat. Acum întindeţi-vă ambele braţe ca într-un gest de întâmpinare a ghizilor voştri aflaţi în cealaltă parte a vălului. Puteţi să faceţi lucrul acesta, sau puteţi doar să vi-l imaginaţi, dar ţineţi-vă mâinile întinse şi aşteptaţi. În câteva momente veţi simţi cum mâinile încep să vi se încălzească sau veţi simţi furnicături uşoare în ele. În realitate sunteţi ţinuţi de mâini! Veţi simţi totodată o senzaţie copleşitoare care vă va aduce lacrimi în ochi. Aceasta este o senzaţie de bucurie şi pace. Universul este într-adevăr acolo şi se îngrijeşte de voi. De fapt pătrundeţi prin văl şi îi puteţi atinge pe ghizii voştri. Ghizii vă sunt cele mai apropiate entităţi în serviciu, iar ei vă iubesc nespus de mult. Ei se află acolo într-un serviciu al iubirii şi vor fi foarte receptivi şi entuziasmaţi să comunice cu ‘restul vostru’ pentru prima dată. Imaginaţi-vă ce simt ei, că voi îi respectaţi îndeajuns ca să încercaţi să îi atingeţi, pentru că, pentru ei, voi sunteţi cei minunaţi, iar ei doar vă servesc pe voi. Faceţi o pauză şi savuraţi din plin acest sentiment în timp ce sunteţi ţinuţi de mâini, pentru că prin imaginaţia voastră voi creaţi de fapt energie-gând, ce permite această nouă formă de comunicare. Gândurile sunt energie reală, iar ceea ce veţi experimenta voi este foarte real şi nu are loc doar în imaginaţia voastră. În timp ce vă aflaţi în această stare de bucurie, orice frică despre orice lucru pământesc va dispărea şi o baie de iubire va avea loc şi aceasta vă va aduce pace şi înţelepciune în legătură cu evenimentele pe care trebuie să le întâmpinaţi în această viaţă. S-ar putea chiar să simţiţi că începeţi să vă ridicaţi de la pământ. Aveţi grijă ca acest contact să nu dureze mai mult de trei minute, pentru că dacă va dura mai mult vă va obosi sufletul şi acesta se va resimţi ca un stres mental în ziua următoare. Credeţi-mă, starea de după contact va fi cu voi ore în şir. Energia va rămâne cu voi. Nu faceţi acest experiment mai mult de o dată pe zi. Acesta nu este un exerciţiu mental care să vă ajute să simţiţi pozitiv. Ceea ce faceţi este la fel de real ca orice alt lucru pe care îl faceţi în timpul zilei. Dacă aş putea sări din această pagină şi aş putea să apar în faţa voastră în acest moment, primul lucru pe care aş dori să îl fac ar fi să vă onorez într-un fel şi pentru o fiinţă biologică umană acesta ar fi să vă îmbrăţişez. Sunteţi iubiţi nespus de mult! KRYON din volumul I, pagina 64 (nov 1993) 
Channel de Lee Carroll Traducere de Monika Szavai © http://www.lucratorul-in-lumina.comTraducere copyright © Monika Szavai. Toate drepturile rezervate.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...