Postat Maria
“Viata este sansa ta de a exprima sinele in cel mai
palpitant si creativ mod cu putinta”
Richard Bach
Noi cum vedem viata? Ca o lupta, ca o cursa pe care trebuie s-o castigam. Nimeni nu vrea
sa fie un invins. Unii dintre noi isi inchipuie ca totul depinde de norocul de
a avea o masina rapida si sa apese pe
acceleratie furand daca se poate startul pentru a ajunge primii. Unde ?
Altii spun ca daca ai o casa cu multe etaje si mobilata dupa
ultima moda (care se schimba des) ai o oarecare siguranta si acolo poti sa-ti pregatesti cursa pentru a
fi si avea mai mult . A avea ce?
Alta categorie isi supravegheaza
adversarii si le pun piedici pentru a nu-i depasi. Si se vad inaintea tuturor,
culeg trofeele ; avere, cont in banca, masini, actiuni, case , proprietati.
Asta este cursa vietii in mentalitatea colectiva, cu cat ai mai mult , cu atat
mai bine. Doar ca pentru a avea toate acestea , inevitabil renunti la a considera
pe cei din jur egalii tai, ii vezi doar ca posibili adversari. Adversari care
vor sa-ti ia casa, omul de langa tine, averea . Si stai in coltul tau , mereu
atent , intr-o continua nevoie de a controla, de a face socoteli , de a adauga. Ne punem masti , masti de fericire, de
tristete , de gingasie , de ura, de suparare, de bucurie. Si mergem cu ele prin
viata sa inselam pe cei din jurul nostru , doar sa mai apucam cate ceva de la
ei si sa trecem in contul nostru. Cu seninatate , in clipa ultima , lasam
mostenire aceleasi masti sa fie purtate de copiii nostri. Asta e istoria , o
continua repetare a purtatului de masti . Uitam ca in momentul in care am “
aterizat “ pe aceasta planeta in trup fizic, nu am venit insotiti si in acelasi
mod si plecam. Suntem noi , fara masca , fara polaritate , nu stim bine sau rau,
alb sau negru, fericire sau deznadejde. Doar suntem. Incet , incet , insa
preluam pe nesimtite mastile , iar cand ne dam seama ca le purtam , nu le mai
putem dezlipi de pe fata. Unde gresim? Cum ne putem desprinde de mintea care ne obliga
sa purtam mastile pentru a supravietui ? Lasand inima sa vorbeasca, ascultand
ce are ea a ne spune. Oamenii de stiinta au descoperit;” conceptia incepe cu o sfera – ovulul care este fecundat de
spermatozoid. Aceasta se divide in 2 celule, apoi in
4 (formand un tetraedru), apoi in 8 (formand un tetraedru
stelat, care este cheia Merkabei) si apoi continua sa creasca pana ajunge la 512 celule (formand un torus
care seamana cu un mar gol). Dezvoltandu- se
mai departe, ajunge a fi inima. Intregul corp este inima! Apoi
corpul iese din inima, devenind fetusul cu a
carui imagine suntem familiari, inima
ajungand in interiorul corpului. De
aceea inima este mai importanta decat creierul!”
Urmand calea mintii , am observant din istorie ca
drumul se infunda, devenim pe zi ce trece mai neimpliniti si mai tristi
De ce sa nu incercam si calea inimii? Este timpul !
De ce sa nu incercam si calea inimii? Este timpul !
1 comentarii:
Daca citesti si alti autori decat "Richard Bach" ai sa vezi ca "inima" este mai importanta decat "creierul" inca din sec VI..
Trimiteți un comentariu