Despre realitate

După ce Dumnezeu a creat toate elementele, stelele şi orice alt lucru şi le-a stabilit locul lor după voia Sa, El a trecut, în cele din urmă, la crearea omului. A extras esenţa din cele patru elemente într-o singură substanţă. A extras, de asemenea, esenţa înţelepciunii, a artei şi a raţiunii din astre, iar această dublă esenţă a comprimat-o într-o unică substanţă." Paracelsus  În studiul lumii în care trăim, dintr-o multitudine de variabile care caracterizează, sau pot caracteriza, un anumit fenomen, noi, în funcţie de gradul de cunoaştere şi de înţelegere, extragem şi analizăm câteva, care ni se par esenţiale. Cu aceste variabile, astfel obţinute, generăm o anumită lege de variaţie, care caracterizează oarecum fenomenul, dar care sunt perfect adaptate şi aplicabile, limitând în acest mod percepţia generală, globală, cu privire la fenomen în sine, în funcţie de capacitatea şi pregătirea noastră. în acest mod lumea, spaţiul, în ansamblu se prezintă ca un set de funcţii cu restricţii, limite şi intervale pe care neputându-le depăşi nu vom putea niciodată să privim dincolo de aparenţe. Dacă ajungem la concluzia că există o singură Forţă Divină care exprimă o singură "substanţă absolută" prin care se manifestă întregul univers, vom putea trage foarte simplu concluzia că atât omul, cât şi plantele, mineralele, stelele, tor ce există în univers respectă o unică "Lege Universală" care guvernează întreaga Creaţie. Dacă am încerca să ne exprimăm în termeni ştiinţifici am putea spune că vorbim despre un fel de lege a câmpului unificat. De fapt şi de drept nici nu poate fi altfel deoarece tot ceea ce există în acest univers ştiut şi cunoscut relaţionează direct sau indirect iar această relaţionare nu se poate realiza în alt mod decât prin prisma unei legi universale de relaţionare. Aceasta este legea pe care noi o limităm şi căreia îi atribuim moduri de variaţie pe intervale strict definite neavând o viziune de ansamblu asupra întregului. Infinitul este o utopie. Infinitul reprezintă neputinţa înţelegerii noastre de a depăşi anumite limite. Infinitul reprezintă parcurgerea unei spirale, ascendentă sau descendentă, în jurul unui anumit pol, neputând învinge atracţia acestuia pentru a părăsi orbita. Până acum câteva sute de ani, aveam anumite cunoştinţe astronomice datorită cărora spaţiul se întindea pe parcursul câtorva zeci, sute, mii, de ani lumină. Dezvoltând studiul astrelor, zecile, sutele, miile de ani lumină s-au transformat rapid în zeci de mii, milioane, miliarde de ani lumină. Tot încercăm să ajungem la capătul Universului dar acesta este din ce în ce mai departe şi aşa va fi mereu. Tot acum câteva sute de ani, ştiam că lumea este formată din atomi, atomul, ca parte indivizibilă a materiei limitând sfera cunoaşterii la nivelul său. Căutând în străfundurile materiei limita inferioară am ajuns să descoperim fotonul, electronul, protonul, neutronul, qarcurile, gluonii, mezonii, tahionii şi tot aşa mai departe, particule din ce în ce mai mici, mai efemere, care ne indică faptul mă lumea de jos, lumea microscopică, nu are nici ea vreun gând a se opri undeva. Infinitul a fost creat şi întreţinut de către noi. Este o direcţie greşită de abordare care ne ţine captivi în jurul unui pol de orbitare din care nu mai putem ieşi deoarece nu conştientizăm faptul că ne învârtim într-o spirală continuă. Nu suntem în stare a înţelege faptul că substanţa de bază a lumii fizice, materiale, este atât de "fină" şi atât de "elastică" încât o putem întinde, comprima sau diseca oricât dorim, astfel, încât vom putea realiza sau descoperii la nesfârşit lucruri, componente sau particule indiferent cât de mici, sau putem căuta stele, sisteme stelare sau galaxii la distanţe oricât de mari. Esenţa acestei materii este sub directa noastră voinţă. Dacă îi spunem să genereze lucruri mici, oricât de mici, ea ne va asculta. Dacă îi comandăm lucruri mari, oricât de mari, sau îndepărtate, oricât de îndepărtate, ea ne va satisface dorinţa. Suntem stăpânii spaţiului în care trăim, problema însă este că nu ne putem da seama de asta şi ne autotransformăm în sclavii propriei noastre conştiinţe. Spunem că realitatea în care trăim, lumea, spaţiul, cosmosul, sunt infinite, nu pentru că aşa ar fi, ci, doar din simplul fapt că suntem incapabili să le distingem limitele împingând astfel aceste limite cunoscute din ce în ce mai departe. De fapt "Realitatea" este ceea ce dorim, "Realitatea" este ceea ce nutrim, "Realitatea" este ceea ce gândim şi reuşim să materializăm. "Realitatea" nu reprezintă un simplu spaţiu static, bine conturat şi bine definit. "Realitatea" este o interpretare dinamică recreată continuu de către fiecare dintre noi, în fiecare secundă de existenţă, cu fiecare gând, la fiecare respiraţie. înfăţişarea "Realităţii" depinde de cum o dorim să arate. Dacă dorim o realitate liniştită, calmă, sigură, atunci, dacă aşa ceva dorim cu adevărat, aşa va fi. Gândind către o "Realitate" plină de probleme, de ură, răzbunare, lipsuri, frământări, atunci realitatea va fi remodelată întocmai. "Realitatea", sau să o numim "Realitatea Comună", reprezintă în ansamblul ei o structură complexă, chiar foarte complexă, formată dintr-o multitudine de multe alte "realităţi personale" care se intersectează şi se întrepătrund în diverse puncte de convergenţă. Din intersecţia acestor puncte comune de convergenţă aparţinând "realităţilor personale" ia naştere acea "Realitate Comună" denumită şi definită ca "Lume" sau "Spaţiu". Aceasta este zona noastră de interacţiune, este zona de colaborare în care noi modificăm continuu această "realitate comună" înconjurătoare în funcţie de "realităţile noastre personale" astfel încât dinamica acestei realităţi comune găsindu-se într-o continuă transformare. Spiritul acţionează în această aşa numită "Lume Reală" dintr-un plan mult superior planului fizic, din planul cauzal, generând propriile modele arhetipale sau adaptând modele arhetipale existente, mai mult sau mai puţin comlexe, cărora le asociază proprietăţi particulare în planul mental, iar mai apoi, îmbrăcate în forma energetică în planul astral sunt gata a fi materializate, sau manifestate în planul fizic sub forma aşa numitei "realităţi personale", gata de a interacţiona cu celelalte "realităţi personale" pentru a remodela "realitatea comună", lumea fizică, materială, denumită pe scurt "Realitate". "Realitatea" de fapt, aşa cum o cunoaştem, aşa cum o percepem sau aşa cum o simţim, nu este altceva decât o generare continuă, colectivă, de situaţii principii şi motive cu care ne minţim pe noi înşine şi unii pe alţii pentru anumite scopuri mărunte şi meschine. "Adevărata Realitate" este însă mult mai departe de noi decât ne putem închipui. "Adevărata Realitate" se află dincolo de planul astral şi de planul mental. "Adevărata Realitate" se află în planul cauzal, acolo unde Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Sfântul Duh sunt una şi aceeaşi persoană, este acolo unde suntem aşteptaţi să ne întoarcem acasă. Visul reprezintă o altă "realitate personală" însă având cu totul alţi parametri faţă de realitatea despre care tocmai am vorbit, şi anume, "realitatea" trăită în stare de veghe. în "realitatea vis" lucrurile decurg cu totul altfe, limitele sunt cu totul altele, curgerea timpului este cu totul diferită faţă de ceea ce suntem obişnuiţi să experimentăm în viaţa cotidiană. Dormim două ore, visăm 15 minute, dar acţiunea visului poate dura zile, luni, sau chiar ani. Extensia componentei timp în scurtul interval de somn indică faptul că această altă "realitate personală", pe care de data aceasta suntem pe deplin conştienţi că ne-o creăm noi înşine, are un caracter vibraţional mult mai fin decât "realitatea" stării de veghe, corespunzând pe deplin caracteristicilor planului astral, caracterizat de simpla tridimensionalitate a spaţiului, fără intervenţia componentei de timp. Componenta timp este aleatoare şi iluzorie pe perioada visului deoarece la momentul trezirii vârsta este aceeaşi cu cea dinaintea culcării, chiar dacă în vis au trecut câteva luni. Visul însă nu este o "realitate pur personală" aşa cum nici "realitatea stării de veghe" nu este pur personală. Visul nu se visează de unul singur. Visul reprezintă şi el la rândul său o multitudine de intersecţii ale unor convergenţe de "realităţi individuale", doar că, datorită lipsei componentei timp în cadrul planului de desfăşurare a acţiunii, intersectarea "realităţilor" se poate produce la momente de timp cu totul diferite faţă de momentul real al visării, dacă ne putem exprima aşa printr-o extrapolare grotească a termenului realitate. Mai precis, ca un exemplu, acţiunea visului meu se poate desfăşura spre exemplu în epoca medievală, cu sute de ani în urmă, sau de ce nu, în viitor, "realitatea mea personală" trăită în timpul acelei experienţe onirice intrând în contact cu "realităţile personale" ale altor fiinţe care, la un moment dat, la acea dată, sau de ce nu la date diferite, au avut un vis comun, sau au creat o "realitate comună" la care m-am racordat la acel moment. "Realităţile comune" nu apar şi dispar. "Realităţile comune" sunt matrice eterne care reunesc "realităţi personale" cu anumite caracteristici comune caracterizate de o dinamică continuă la care se adaugă mereu noi şi noi conexiuni cu puncte de convergenţă ale altor "realităţi personale". Matricea unei anumite "realităţi" se dezvoltă continuu în funcţie de cei ce participă la procesul ei complex de metamorfozare. Mai mult de atât, conectarea la această matrice poate fi realizată în anumite puncte care concordă cu "realitatea personală" a subiectului, astfel încât, un anumit subiect se va poziţiona la "începutul" acţiunii respectivei realităţi, un altul spre "sfârşitul ei", un altul spre "mijloc". Toţi cei trei îşi vor aduce aportul la dezvoltarea aceleiaşi "realităţi comune" fără însă a se putea întâlni în aceasta, dar, în sinea sa, analizată per ansamblu, toţi cei trei dezvoltă aceeaşi "realitate". "Visul pe care îl visezi de unul singur rămâne doar un vis. Visul pe care îl visezi împreună cu alţii se transformă în realitate." Spune un vechi proverb chinezesc. Poate că aceasta este şi adevărata esenţă a "realităţii noastre cotidiene" prin care trecem fără a-i observa adevărata faţă. Adresa acestui articol estehttp://roaim.co.nr/?a=articles&p=453