de Dr Joshua David Stone
Este nostim că oamenii Activităţilor din Era Nouă se numesc unii pe alţii Lucrători ai Luminii, însă mulţi nu înţeleg cum să lucreze cu lumina. Acesta este scopul acestei lecţii: să vă ofer o instruire profundă privind acest subiect, ca să puteţi învăţa să vă stăpâniţi lumina voastră şi să controlaţi lumina, pentru a vă ajuta pe voi şi pe ceilalţi să se vindece şi să-şi realizeze Christul.
Când vorbim de lumină, vorbim de lumina albă şi de toate culorile curcubeului, ale spectrului luminii. Le observăm şi în chakre, de asemeni: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. A învăţa să stăpâniţi şi să vă controlaţi lumina, în general şi a integra sentimental de a fi capabil să mânuiţi din punct de vedere spiritual toate culorile spectrului, reprezintă o parte integrală în a deveni Christ.
Pentru a începe procesul de a lucra cu lumina, înainte de acesta, este esenţial să vă acordaţi şi să vă conectaţi conştiinţa voastră cu Dumnezeu, cu Christul, cu Duhul Sfânt, cu Maeştrii Ascensionaţi şi cu Îngerii. Închideţi-vă ochii şi observaţi coloana de lumină pe care v-a trimis-o Dumnezeu din nivelul 325 al Divinităţii, care vă susţine spiritual şi fizic. Vizualizaţi-o ca pe o coloană de lumină Alb/Aurie. În aceasta există cordonul de argint. Această coloană merge în două direcţii. Prima de la Dumnezeu, Christul, Duhul Sfânt, Eu Sunt Prezenţa, Suprasufletul, Sinele vostru Divin sau Mintea Supraconştientă spre voi, prin chakra coroanei şi cealaltă coloană a Vieţii, pe care Spiritul, Maeştrii doresc ca voi să o creaţi acum, ridicându-se până la Dumnezeu, numită Antakarana. Antakarana este Coloana Luminii reîntorcându-se prin Mintea Supra conştientă, Suprasuflet, Monada, Maeştrii Ascensionaţi şi Îngeri, Duhul Sfânt, Christul şi Dumnezeu. Aceasta Antakarana reprezintă o coloană de lumină pe care fiecare suflet trebuie să o creeze demonstrând dorinţa lor liber aleasă de a avea o conectare cu Dumnezeu.
Înălţaţi acest “Deget de Lumină” prin toate aceste nivele, înapoi la Dumnezeu şi la Compania Cerului/Raiului din cel de-al 325-lea nivel. Când faceţi acest lucru şi vă cuplaţi la Dumnezeu ca la un
circuit electric, imaginaţivi-i pe Dumnezeu şi Compania Cerului ca pe un Nor Gigant de Lumină, strălucind în Ceruri. Apoi, imaginaţi-i pe toţi trimiţându-vă lumina înapoi, prin aceste două coloane de lumină, umplându-vă cu lumină.
Spuneţi cuvintele următoare ca o conectare suplimentară, pentru a începe o activitate a Luminii sau a Sufletului (oferită de Djwhal Khul):
Eu sunt Sufletul, Monada, Christul.Eu sunt Lumina Divină.
Eu sunt Iubire.
Eu sunt Voinţă.
Eu sunt Planul Stabilit.
Un lucru-cheie de care trebuie să vă reamintiţi, este că doriţi să transmiteţi lumina de la Dumnezeu şi de la toţi ceilalţi şi să nu vă folosiţi propria energie, pentru a face acestea, altfel, vă veţi epuiza.
Pasul următor este să vă oferiţi o paletă de culori, pentru a lucra cu Spiritul şi cu Maeştrii recomandaţi. Culorile principale cu care veţi lucra, când veţi îndeplini munca cu lumina sunt:
Albastru pentru protecţie.Verde pentru vindecare.
Roz pentru iubire.
Violet pentru transmutare.
Auriu pentru transmiterea energiei Christice.
Lumina Albă pentru purificare şi Iluminare Spirituală.
Indigo pentru Vedere Spirituală şi Iluminarea celui de Al Treilea Ochi.
Munca cu lumina poate fi făcută pentru oameni, animale, zone de pe planetă sau pentru întreaga planetă. De exemplu, puteţi trimite lumina în Orientul Mijlociu pentru a crea pace sau unei persoane pentru vindecare spirituală, mentală, emoţională sau fizică. Poate fi trimisă şi unui grup de oameni.
Atât timp cât intenţiile voastre sunt pure, nu este nimic greşit în a trimite lumină de diferite frecvenţe oamenilor, locurilor sau lucrurilor.
Trebuie să stabilim cum şi de unde vom trimite lumina. Lumina poate fi transmisă prin inima voastră, prin cel de-al treilea ochi, prin mâinile voastre sau prin degete. Cel mai sigur loc este prin chakra inimii voastre. Imaginaţi-vă o rază de lumină de orice culoare alegeţi voi, radiind spre o persoană sau spre locul de pe glob, pe
care doriţi să îl vindecaţi.
Lucrul cu al Treilea Ochi este folosit în mod obişnuit, de către Doctorii Razei a 5-a, când fac chirurgie specială, de detaliu şi lucrează cu lumina asupra unui individ, căci al treilea ochi serveşte mai mult ca lumină tip laser. Acelaşi lucru este adevărat şi atunci când trimiteţi lumina din degetele voastre. Lucrul cu mâinile este foarte bun, când se face vindecarea prin aplicarea mâinilor pe o altă persoană.
O altă tehnică sugerată de Arhanghelul Metatron înainte de a începe, este să îl chemaţi direct pe el şi “Literele de Foc, Codurile-cheie şi Geometriile Sacre”, ca să fie infuzate în lumina pe care o trimiteţi într-un scop particular, pentru a desfăşura activitatea cu lumina. De exemplu, dacă faceţi vindecarea unei persoane sau a unui animal, cereţi lui Metatron sau lui Dumnezeu, Christului, Duhului Sfânt şi Puterii Divine literele de foc, codurile-cheie şi geometriile sacre pentru vindecare. Astfel le veţi trimite nu doar vindecarea cu lumina, ci lumina vindecătoare va fi plină de aceste “Litere de Foc, Coduri-cheie şi Geometrii Sacre” sau de Limbajul Luminii, care vor face vindecarea mai puternică şi mai eficientă. Chemaţi-l pe Metatron direct, pentru ajutor în această activitate. Ştiu că toţi puteţi simţi puterea şi eficienţa acestei unelte de lumină îmbunătăţită.
Ultimul lucru pe care doresc să-l spun, este că înainte de a realiza lucrarea cu lumina asupra unei persoane sau a unui loc, să puneţi lumina albastră în jurul lor, pentru că lumina albastră, la Nivel Universal, reprezintă protecţia şi făcând aşa, aceasta îi va proteja spiritual, pe cei cu care lucraţi.
Acum, suntem pregătiţi să începem. Să ne imaginăm Orientul Mijlociu, unde există multă turbulenţă, violenţă şi nelinişte. Începeţi prin conectarea cu Dumnezeu şi Puterea Divină…
Acum plasaţi lumina albastră în jurul întregului Orient Mijlociu.
Să începem trimiţând lumina roz a iubirii din chakra inimii noastre şi să o centrăm pe Orientul Mijlociu.
Faceţi asta pentru câteva minute.
Acum, trimiteţi lumina verde a vindecării spre Orientul Mijlociu. Faceţi asta timp de câteva minute.
Să trimitem Flacăra Violet a Transmutării spre Orientul Mijlociu. Acum veţi adăuga noua tehnică, care constă în a-i chema pe Dumnezeu, Christul, Duhul Sfânt, Eu Sunt Prezenţa, Suprasufletul
vostru şi Mintea Supraconştientă, cât şi Compania Raiului, să trimită şi lumina lor Violetă.
Faceţi asta şi observaţi cum se simte.
Este mult mai puternic, dacă lumina este alcătuită în co-creaţie cu Dumnezeu şi Puterea Divină.
Acum, să trimitem cu Dumnezeu şi Puterea Divină, Lumina Aurie a Christului spre Orientul Mijlociu şi să cerem Christului, Duhului Sfânt şi lui Metatron să infuzeze în Lumina Aurie a Christului, Literele de Foc, Codurile-cheie şi Geometriile Sacre, care vor ajuta la crearea păcii în Orientul Mijlociu.
Să facem asta pentru câteva minute.
Faceţi acelaşi lucru, dar acum trimiţând Lumina Albă cu Dumnezeu, Christul, Duhul Sfânt, Metatron şi Puterea Divină, pentru a experimenta aceasta.
Ultimul punct de reamintit în legătură cu munca cu lumina, atunci când aţi terminat, este bine să sigilaţi energiile. Chemaţi-i pe “Dumnezeu, Christul, Duhul Sfânt, Eu sunt Prezenţa voastră şi Mintea Supraconştientă, cereţi-le şi rugaţi-i ca energiile să fie sigilate.” şi apoi spuneţi cuvintele Amin, Amin, Amin.
Felicitări pentru nou-găsita abilitate spirituală. Lucrul cel mai important acum, este să practicaţi. Încercaţi şi alte tehnici, trimiţând lumina prin al treilea ochi, prin ochii fizici, prin degete sau prin mâini. O nouă lume se deschide înaintea voastră. Aşa să fie scris. Aşa să fie făcut. Amin.sursa
1 comentarii:
.....interesant...ce spui Dida?
Trimiteți un comentariu