marți, august 30, 2011

Nu luptaţi împotriva corpului, pentru ca luptaţi împotriva propriei realităţi.

La nivel corporal, oamenii se apropie foarte mult de animale. Toate funcţiile primare ale corpului — plăcerea, durerea, respiraţia, alimentaţia, somnul, dorinţa de a-şi găsi un partener şi de a procrea şi, desigur, naşterea şi moartea — le regăsim şi la animale. La mult timp după ce au decăzut din starea de graţie şi unificare în iluzie, oamenii s-au trezit brusc în ceea ce părea să fie un corp de animal — şi au fost foarte tulburaţi de acest lucru. „Nu te minţi singur. Nu eşti decât un animal." Acesta părea să fie adevărul crud. Dar era un adevăr prea greu de acceptat. Adam şi Eva au văzut că erau goi şi au început să se teamă. Negarea inconştientă a naturii lor animalice s-a instalat foarte repede. Pericolul de a fi dominaţi de porniri instinctuale foarte puternice şi de a se întoarce la starea de inconştienţă completă era într-adevăr foarte real. Ruşinea şi tabuurile legate de anumite părţi ale corpului şi de funcţiile corporale, mai ales de sexualitate, şi-au făcut apariţia. Lumina conştiinţei lor nu era încă suficient de puternică pentru a se putea împrieteni cu natura lor animalică, pentru a-i permite acesteia să existe şi chiar pentru a se bucura de acest aspect al fiinţei lor — cu atât mai puţin pentru a pătrunde mai adânc în ea şi a descoperi acolo divinul ascuns, realitatea în iluzie. Aşa că au făcut ce era necesar să facă. Au început să se disocieze de corpul lor. Acum se vedeau ca având un corp, în loc să considere că sunt corpul lor.
Când au apărut religiile, această disociere a devenit şi mai pronunţată prin credinţa că „nu eşti corpul tău". Nenumăraţi oameni din Est şi din Vest au încercat de-a lungul timpului să îl găsească pe Dumnezeu, să găsească mântuirea sau iluminarea prin negarea corpului. Acest fapt a luat forma negării sentimentului de plăcere şi mai ales a negării sexualităţii, forma postului şi a altor practici ascetice. Oamenii şi-au provocat chiar şi dureri în încercarea de a slăbi trupul şi a-l pedepsi, de vreme ce îl considerau păcătos. În creştinism, aceasta se numea mortificarea cărnii. Alţii au încercat să se elibereze de corp intrând în stări de transă sau căutând experienţe care să le permită decorporalizarea. Mulţi mai practică încă acest lucru. Chiar şi despre Buddha se spune că a practicat negarea corpului prin post şi prin forme extreme de ascetism timp de şase ani, dar nu a atins iluminarea până când nu a renunţat la aceste practici.
Fapt este că nimeni nu a ajuns la iluminare negându-şi corpul, luptând împotriva lui sau prin decorporalizare. Deşi o astfel de experienţă poate fi fascinantă şi vă poate oferi o imagine fugară despre starea de eliberare din forma materială, mereu veţi fi nevoiţi ca în final să vă întoarceţi în corp, unde are loc transformarea esenţială. Transformarea se produce prin corp, nu în afara lui. 
Rugăciune pentru corp
Ceea ce percepeţi ca pe o structură fizică densa, numită corp, supusă bolilor, îmbătrânirii şi morţii, nu este ceva real în ultimă instanţă — nu sunteţi dvs. Este o percepţie greşită a realităţii dvs. esenţiale, aflată*dincolo de naştere şi de moarte, şi se datorează limitărilor minţii noastre, care, pierzând contactul cu Fiinţa, creează corpul ca dovadă a credinţei sale iluzorii în separare şi pentru a-şi justifica starea de frică. Dar nu întoarceţi spatele corpului, pentru că în acest simbol al efemerului, al limitării şi al morţii, pe care îl percepeţi ca fiind creaţia iluzorie a minţii dvs., se află ascunsă splendoarea realităţii esenţiale şi nemuritoare. Nu vă îndreptaţi atenţia în altă parte în căutarea Adevărului, pentru că el nu poate fi găsit în altă parte decât în corp.
Nu luptaţi împotriva corpului, pentru că astfel luptaţi împotriva propriei realităţi. Sunteţi corpul dvs. Corpul pe care îl puteţi vedea şi atinge este numai un voal subţire şi iluzoriu. In spatele lui se află corpul interior invizibil, poarta către Fiinţă, către Viaţa Nemanifestă. Prin intermediul corpului interior sunteţi conectat inseparabil cu această Viaţă Unică nema-nifestă — nenăscută, nemuritoare, etern prezentă. Prin corpul interior sunteţi una cu Dumnezeu pentru totdeauna.
Echart Tolle Puterea prezentului

1 comentarii:

Natural spunea...

Bine ai venit in primul Blog and roll de toamna!

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...