vineri, iulie 22, 2011

Cea care trăieşte viaţa noastră acum este vocea din capul nostru. Dacă doriţi, îi puteţi spune gândire.

Câte minciuni auziţi în mintea dumneavoastră? Cine este cel care vorbeşte întruna, care judecă, cel care emite atâtea opinii? Dacă nu sunteţi capabil de iubire, acest lucru se datorează faptului că acea voce nu vă lasă să iubiţi. Dacă nu vă bucuraţi de viaţă, acest lucru se datorează vocii interioare.
Mai mult decât atât, mincinosul din mintea noastră simte nevoia continuă să dea glas minciunilor sale, să le povestească întruna. Datorită lui, ne împărţim şi celor din jur fructele Pomului Cunoaşterii. Acelaşi lucru îl fac şi ei, căci în mintea lor trăieşte acelaşi mincinos, şi astfel, împreună devenim din ce în ce mai puternici. Putem acum să urâm mai mult, să-i rănim într-o mai mare măsură pe alţii, să ne apărăm propriile minciuni şi să devenim fanatici ai lor. Oamenii au ajuns chiar să se distrugă reciproc de dragul minciunilor în care cred. Cine este acela care trăieşte în locul nostru? Cine face toate alegerile în locul nostru? Cred că răspunsul la aceste întrebări a devenit evident.
Acum ştim ce se petrece în mintea noastră. Aici trăieşte povestitorul, vocea din capul nostru care vorbeşte întruna şi pe care noi o ascultăm, crezând fiecare cuvânt al ei. Această voce nu se opreşte niciodată din judecăţile sale. Ea judecă tot ce facem, tot ce nu facem, tot ce simţim, tot ce nu simţim, tot ce fac cei din jur. Bârfeşte întruna şi nu spune altceva decât aproape numai minciuni.
Aceste minciuni ne captează atenţia şi ajungem să nu mai vedem altceva decât minciuni.
Acesta este motivul pentru care nu mai vedem realitatea raiului, care continuă să existe chiar aici, în jurul nostru. Raiul există în noi, căci oamenii nu sunt altceva decât copii ai raiului. Vocea din capul nostru nu ne aparţine, căci nu ne naştem cu ea. Ea apare ulterior, prin învăţare. Mai întâi învăţăm să vorbim, apoi aflăm diferite puncte de vedere, şi, în sfârşit, toate aceste judecăţi şi minciuni. Atunci când abia învaţă să vorbească, copilul nu rosteşte altceva decât adevărul. Încetul cu încetul, el este programat însă, implantându-i-se în minte întregul Pom al Cunoaşterii, iar marele mincinos preia controlul asupra vieţii sale.
Din clipa în care s-au separat de Dumnezeu, oamenii au şi început căutarea acestuia. Pentru prima oară în viaţa lor, ei au început să caute iubirea, convinşi fiind că nu mai dispun de ea. Ei au început să caute adevărul, dreptatea, frumuseţea. Căutarea paradisului pierdut a început cu mii de ani în urmă şi ea continuă şi astăzi. Ceea ce căutăm este de fapt ceea ce am fost cândva, înainte de a începe să credem în minciuni: autenticitatea, iubirea, bucuria. De fapt, noi nu ne căutăm decât propriul Sine.
Dumnezeu a avut întrutotul dreptate atunci când ne-a spus că, dacă vom mânca din fructele Pomului Cunoaşterii vom muri. Strămoşii noştri le-au mâncat. Iar noi am murit. Am murit deoarece sinele nostru autentic nu mai există (în conştiinţa noastră). Cel care trăieşte viaţa noastră este acum marele mincinos, Prinţul Minciunilor, vocea din capul nostru.
Dacă doriţi, îi puteţi spune gândire.
Personal, prefer să-i spun vocea cunoaşterii.
Vocea cunoasterii
 DON MIGUEL RUIZ
&
JANET MILLS

1 comentarii:

paparola spunea...

Frumoase randuri si de folos...

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...