Faza
actuala a timpului linear pe Planeta voastra este o ocazie unica pentru
autoanaliza si singuratate benevola. Multi dintre voi, mai ales cei de
peste 49 de ani, in cadrul ciclurilor de cate 7 ani, va aflati intr-o
stare de singuratate, dupa ce partenerul de viata a parasit aceasta
lume, cu relatiile incheiate si contractele matrimoniale terminate. Si,
desi aceasta cale este uneori solitara, destul de dificila si
neobisnuita pentru multi, acesta este scopul. Asadar, va spunem sa
folositi acest timp cu intelepciune si acceptare. Sunteti intr-un punct
de cotitura in evolutia voastra.
Exista un mesaj care se repeta in multe dintre textele voastre religioase si care spune: Toate isi au vremea lor, si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui.
(Ecleziastul) Exista, cu adevarat, un timp al solitudinii. Solitudinea
Divina este o conditie nobila, care ofera posibilitatea unor salturi
cuantice in evolutie, atunci cand este inteleasa si recunoscuta pentru
scopul ei profund. Vedeti voi, in cele din urma, Sufletul Divin este
singur in cautarea omnipotentei sale.
Pe
intelesul vostru, sufletul vine singur pe Pamant, iar spiritul
paraseste singur aceasta lume. Maestrii Inaltati care vin pe Pamant au
cautat, timp de milenii, singuratatea in intruparile lor pe Pamant,
inainte de a atinge Starea de Maestru. La fel se intampla acum si cu
multi dintre voi. Dragii mei, multi dintre voi, care se simt singuri
acum, nutresc credinta ca trebuie sa-si gaseasca un partener. Multi
dintre voi va cautati sufletul-pereche, flacara voastra geamana. Cu
toate acestea, eu va spun ca, in multe cazuri, sufletele avansate sunt
singure fiindca au planuit acest lucru. In realitate, acesta este un
angajament special si nobil. Este timpul Solitudinii Divine pentru cei
ce cauta lumina sanctificarii, pentru cei care vor sa atinga
Iluminarea, pentru cei care cauta ceea ce se numeste consacrarea pe
calea Iluminarii, cei care aleg anumite perioade din vietile lor pentru
a fi singuri pentru o vreme. Acest lucru nu inseamna ca veti fi mereu
singuri, ci pur si simplu ca, pentru un timp, ati ales sa lucrati
asupra sinelui, pentru a realiza iubirea de sine. Sufletele care cauta
sa devina Maestrii aleg o viata in singuratate aproximativ o data la
trei sau patru incarnari.
Iubirea de Sine este o Cerinta
Iubirea
de sine este o necesitate pe care multi, mai ales cei cu o mostenire
crestina, au pierdut-o. Crestinismul, cu invataturile sale despre
pacatul originar, v-au invatat ca sunteti imperfecti in natura voastra
si ca este nevoie sa fiti iertati. Ati petrecut vieti intregi cerand cu
umilinta sa fiti iertati pentru ceea ce sunteti. V-ati pierdut simtul
Divinitatii voastre, considerand ca este mai usor sa dati decat sa
primiti. Echilibrul a fost pierdut.
Noi
va spunem ca acum, cand Pamantul se transforma intr-o Era noua,
Cristalina, natura rezonantei energetice si nivelul dimensional al
Planetei se extind. Influenta dualitatii/polaritatii se diminueaza
pentru aceia dintre voi care ati ales sa evoluati dincolo de
dimensiunea a treia. S-ar putea sa va intrebati daca singuratatea sau
relatiile cu alti oameni ajuta la evolutia sufletului. Intrebarea este
oportuna si deosebit de pertinenta pentru multi dintre voi, in
perspectiva Inaltarii. Pe scurt, raspunsul este ca atat relatiile, cat
si singuratatea, deci AMANDOUA au scopul lor Divin....si subliniem
cuvantul AMANDOUA.
Se
castiga foarte mult dintr-o relatie plina de iubire si implicare.
Aceasta este conditia naturala in majoritatea sederilor in planul
pamantean. Insa, dragi Maestri, va spunem ca exista un scop maret si in
solitudine. Este, de fapt, un lucru necesar. In aceasta perioada, nu
este o greseala faptul ca foarte multi dintre voi, cand faceti ultimii
pasi pe calea Iluminarii, sunteti singuri. Acum se desfasoara preludiul
viitoarei Inaltari. Daca va numarati printre acestia, va spunem ca este
posibil ca singuratatea voastra sa fie benefica, asa cum ati
planuit-o.
Probabil ca este asa cum trebuie sa fie. Chiar daca multi dintre voi
simt ca singuratatea este greu de indurat si ca ar trebui sa va gasiti
un partener...evaziva flacara geamana. Suflete dragi, in Starea de
Maestru Sufletului exista o mare confuzie in jurul conceptului de
flacara geamana, de suflet-pereche, in identificarea rolului si naturii
parteneriatului optim.
Singuratatea si Independenta
Singuratatea
este menita sa fie o perioada de sublima onorare a sinelui. Viata si
experienta voastra in acest plan reprezinta propria voastra creatie,
tapiseria voastra vie, tesuta din credinta voastra individuala. Prin
singuratate, sufletul este stimulat catre autointrospectie si i se
ofera posibilitatea de a se cufunda profund in adancimile apelor care
curg inlauntrul vostru. Sa inoate in oceanul SINELUI si astfel, sa
redescopere iubirea interioara, sa descopere, cu adevarat, ce sclipire
Dumnezeiasca de diamant sunteti voi.
Relatiile
reprezinta o metoda de reflectare a afectivitatii din sistemul vostru
de credinte, care va da un feedback asupra a ceea ce, simplu spus,
merge sau nu merge in viata voastra. Detasarea ii cere individului
sa-si analizeze sinele, sa se familiarizeze din nou cu orizontul
launtric, ceea ce confera si necesita suveranitate. Suveranitatea este
predominanta Maiestriei. O relatie intre doi oameni suverani,
independenti, confera un echilibru mai stabil, mai multa creativitate
si longevitate, decat in cazul unei perechi formate din doi oameni
co-dependenti unul de celalalt. Intelegeti?
In
cele din urma, fiecare suflet trebuie sa-si defineasca SINELE pentru a
obtine Starea de Maestru. Maiestria de Sine este alcatuita din perioade
de detasare programata. Este acea perioada in care se cristalizeaza
caracterul ireprosabil. Si va spunem, dragii nostri, ca aceasta
cristalizare prin impecabilitate reprezinta o faza necesara a Starii de
Maestru. Este o calibrare pentru conexiunea cu universul
multidimensional. Omul patrunde singur in vid, in marele mister al
cautarii viziunii sale privind taria sufleteasca si independenta, fara
un umar pe care sa se sprijine. Iar in cadrul procesului, el descopera
sublima sa plenitudine si desavarsirea de sine.
Nu
denaturati intelesul celor spuse de noi; relatiile de cuplu sunt cat se
poate de valide, in aspectul natural al sufletului-pereche. In
concluzie, omul merge pe calea Starii de Maestru, intr-o detasare
suverana.
Fiinta
umana atinge Iluminarea, atunci cand isi transcende sinele fizic.
Fiecare dintre voi trebuie sa se straduiasca sa cucereasca, in final,
ceea ce noi numim impecabilitate. Impecabilitatea este
cristalizarea sau claritatea perfecta a sufletului, care necesita
virtutea Starii de Maestru. Acest lucru implica eliberarea de
dependente, eliberarea de tot ceea ce nu-i serveste divinitatii
voastre. Este o repornire si o reprogramare a tot ceea ce sunteti voi.
V-am
spus ca limbajul, materialul din care este construita dimensiunea mai
inalta, este geometria sacra. Atunci cand omul se defineste prin
impecabilitate, el devine cristalin, si, de aceea, mult mai aproape de
Constiinta Divina, de lumina geometrica a coerentei planurilor mai
inalte. Acest lucru este posibil, doar cand veti decide cine sunteti,
care sunt credintele voastre, iar apoi veti trai in aceasta realitate,
recunoscandu-va propriile adevaruri si traind pe deplin in armonie cu
ele.
Intrebare adresata lui Metatron: Vrei sa spui ca relatiile de iubire, cum este casatoria, nu reprezinta uniunea suprema?
A Metatron:
Amintiti-va ca, in taramul cel mai inalt, voi sunteti in Unimea sacra,
fiecare dintre voi fiind o parte din Divinitate. Adica, in termenii
experientei dualitatii, raspunsul la intrebarea voastra este DA! Dragi
Maestri, in realitatea cea mai inalta, sunteti constiinte pluraliste
unificate.
In
experienta dualitatii lineare, relatiile au intotdeauna un sfarst. Vrem
sa spunem ca relatiile de iubire sunt un instrument sacru, plin de
bucurie in dobandirea Starii de Maestru, dar ca ele se incheie in
calatoria fiecarui suflet; este cea din urma premisa a evolutiei catre
suveranitate. Sinele suveran este un sine care isi este suficient si nu
are nicio necesitate care depinde de altcineva. O astfel de dependenta
conceptuala poate fi un inhibitor al Starii de Maestru. In realitate,
prin suveranitate va uniti cu cealalta jumatate a voastra. Cealalta
parte a sufletului vostru, de care v-ati separat traind experienta
dualitatii. Fiecare dintre voi aveti o componenta masculina si o
componenta feminina, iar cealalta jumatate fuzioneaza din nou cu Sinele
Divin Integral, inainte de a se inalta intr-un taram mai inalt. Multi
dintre voi considera ca sufletul-pereche si flacara geamana sunt unul
si acelasi lucru. Doar sintaxa sugereaza o analogie. Adevaratul inteles
este diferit. Flacara geamana este cealalta jumatate a aceluiasi
suflet, scindat de dualitate, iar cele doua jumatati sunt doar arareori
unite in lumea fizica. In acceptiunea noastra, sufletul-pereche este un
alt suflet, cu care am incheiat un contract pentru a evolua impreuna,
in cadrul dualitatii fizice, ca un mijloc de dezvoltare si explorare a
iubirii impreuna cu un alt suflet. Doua suflete care merg impreuna
catre indeplinirea unui scop comun.
Paradoxul
care apare in relatiile lineare in ceea ce priveste conceptul de
suflet-pereche (nu de flacara geamana) este ca o relatie intre doua
fiinte independente, suverane, creeaza multa bucurie, echilibru, o
conexiune mai stransa cu Divinitatea, o mai mare oportunitate de
evolutie, in comparatie cu relatiile bazate pe co-dependenta. Vedeti
voi, in aceste vremuri, in acest Acum, multi dintre voi va contopiti,
de fapt, cu flacara voastra geamana eterica (non-fizica) si va modelati
deplinatatea voastra Divina, intr-o unica forma fizica, in scopul de a
patrunde in taramul cristalin in integralitatea voastra. In majoritatea
cazurilor, aceasta reconectare a sufletului se realizeaza in solitudine
sau in cadrul unor relatii suverane, care nu creeaza dependenta. De
aceea, va spunem sa imbratisati aceasta perioada de SOLITUDINE
SUVERANA, pe care voi ati ales-o si care este semnul intentiei
sufletului vostru de a accesa Starea de Maestru Cristalina Mer-Ka-Na.
Divinul Feminin
Si
mai spunem ca multe dintre voi, care traiti in aceasta viata si sunteti
femei, ati ales sa jucati un rol deosebit in echilibrarea Planetei.
Oare nu este adevarat faptul ca Planeta a fost dezechilibrata de
preponderenta energiilor patriarhale, timp de milenii? Iata de ce, se
pare ca vasta majoritate a persoanelor atrase de Noua Energie este
reprezentata de femei, pentru a ancora Divinul Feminin. In actuala
voastra paradigma, femeile au fost conditionate si etichetate ca fiind sexul slab. Nimic mai departe de adevar!
Multe
dintre femeile care sunt singure acum sunt conditionate sa simta ca
trebuie sa-si gaseasca un partener. Va spunem din nou, imbratisati-va solitudinea/singuratatea.
Voi ati ales-o, iar noi va onoram pentru pasul pe care ati ales sa-l
faceti. Pentru Planeta, idealul nu este sa fiti femei sau barbati, ci
echilibrul perfect al AMANDURORA. Dar, in prezent, inca persista un
dezechilibru de rezonanta patriarhala. Va onoram pe voi, cele care
sunteti femei, din punct de vedere biologic; puterea voastra
progreseaza cu adevarat, in crearea unui echilibru datator de viata.
In
realitate, sufletul este androgin, atotcuprinzator si autosuficient.
Acest lucru nu inseamna ca iubirea nu este frecventa de baza a
sufletului; intr-adevar, iubirea este cea mai inalta vibratie. Este
rezonanta creata de Sufletul care accede in Cosmos si care este
reflectata inapoi, sub forma unei armonii colective de iubire
cristalina. Traiti vremuri in care aceia dintre voi care au jucat
roluri de suflete-pereche se vor individualiza si, in termenii vostri,
se vor separa cu bucurie. Sufletul care evolueaza pentru a atinge
omnipotenta va deveni cu desavarsire autosuficient si, facand acest
lucru, va radia o impresionanta iubire neconditionata pentru TOTI. Asa
trebuie sa fie si asa si este. Aceasta este calea Inaltarii.
Acceptarea Singuratatii
Divizarea
finala a sufletului nu are loc prin separare, ci inlauntrul SINELUI
Divin, in armonie universala cu Tot ceea ce exista. Intelegeti? Aceasta
este activarea Sinelui, in rezonanta Divina a Campului Cuantic
Cristalin. Separarea trebuie sa se produca in mod osmotic, inainte de
unificarea colectiva si trebuie sa aiba loc, pentru a permite fuziunea
finala cu TOT CEEA CE ESTE, cu cei ce SUNTETI voi cu adevarat. Este
starea de EU SUNT CEL CE SUNT.
Ceea
ce vrem sa mentionam aici este faptul ca, daca sunteti Singuri acum,
trebuie sa recunoasteti scopul acestei Singuratati. Daca sunteti prinsi
intr-o relatie, atunci trebuie sa o rafinati in frumusete, sa o
transformati intr-o iubire lipsita de dependenta. Veti descoperi cu
adevarat ca iubirea se amplifica, iar relatia devine si mai frumoasa,
in lipsa dependentei; sau veti descoperi ca relatiile bazate pe
co-dependenta sunt dezechilibrate si vor fi sortite pieirii. Omenirea
se va vedea intregita prin suveranitate, nemaifiind proprietatea
partenerului sau jumatatea mai buna a unei alte persoane. Fiecare isi
va aduce in relatie SINELE sau integral, intregit in desavarsirea sa,
intr-un flux puternic al energiei, intr-un mod care nu se intampla prea
des astazi. Acestea sunt aspecte agreate in avans si care permit
libertatea alegerii si a schimbarii, chiar daca schimbarea inseamna
incheierea relatiei respective.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu