marți, aprilie 12, 2011

Daţi voie ca schimbarea să înceapă cu energia din această cameră

 Este un lucru extraordinar când voi vă co-creaţi realitatea, pentru că aceasta (co-creaţia) îl foloseşte pe Dumnezeul-sine. Şi ghiciţi unde vă aflaţi atunci când realizaţi cea mai minunată co-creaţie? Vă aflaţi pe tronul de aur cu o coroană de aur pe cap! – simţindu-vă valoarea, simţindu-vă o parte a întregului, ştiind perfect că voi vă puteţi crea realitatea înconjurătoare – şi o faceţi într-o aşa măsură încât aceasta nu atinge pe nimeni în mod negativ. Acesta este secretul şi acesta este miracolul acestui dar. Abilitatea voastră de co-creare este ceva ce faceţi pentru voi înşivă, dar permite ca atributele spirituale pozitive să vă înconjoare. În acest fel schimbaţi lumea într-un fel pozitiv şi vă vom vorbi despre aceasta, când vom vorbi despre INTENŢIE. Mulţi dintre voi aţi spus: “O, am încercat să-mi co-creez realitatea dar am eşuat. Lucrurile nu au decurs aşa cum trebuie; uită-te în jurul meu”. De aceea vă iubim atât de mult. Dragii noştri, nu veţi scăpa de teste. Tocmai asta înseamnă să fii om. Co-creaţia este a voastră, să vi-o revendicaţi. Noi nu v-am promis niciodată că şi timpul/momentul vă aparţine, aşa că, atunci când vă găsiţi într-o situaţie dificilă, iar lacrimile curg şuvoi, faceţi ca fiecare lacrimă să fie o lacrimă de onoare! Într-adevăr vă creaţi realitatea vieţii voastre, dar momentul pare să fie neprielnic sau chiar neexistent pentru voi. Noi avem privirea de ansamblu, dar voi nu o aveţi. Aveţi răbdare, pentru că noi ştim unde vă aflaţi şi ce faceţi. Este timpul pentru o schimbare, nu-i aşa? Daţi voie ca schimbarea să înceapă cu energia din această cameră (unde vă aflaţi când citiţi mesajul) când realizaţi poate, că a sosit momentul să “staţi” pe tronul de aur. Încercaţi să observaţi ce lipseşte din viaţa voastră şi iubiţi acea parte din voi care este Dumnezeu! Fiţi răbdători în ceea ce priveşte momentul şi fiţi conştienţi de faptul că sunteţi iubiţi în tot acest proces. IUBIREA Haideţi să vorbim acum despre iubire. Iubirea creează diferenţa, nu-i aşa? V-am mai spus că mesajele de la Spirit sunt întotdeauna pline de iubire, dar nu v-am putut explica până acum ceea ce înseamnă ea cu adevărat, pentru că iubirea nu este doar revărsare şi emoţii. Iubirea nu este doar acţiunea unui om faţă de un alt om în timpuri de restrişte. Nu. Iubirea este energie şi poate fi invocată oricând! Ca şi energia electrică ea poate fi stocată, închisă sau deschisă. Vă vom spune acum ce este iubirea din punct de vedere spiritual. Iubirea şi Fizica sunt îmbinate şi am să vă rog să mergeţi într-o călătorie acum cu mine către nucleul unui atom, iar împrejurul acestui nucleu se află un vast spaţiu gol – o “supă energetică” cum îi spunem noi. Această supă energetică are un bias şi acest bias este atributul unde se află energia în momentul de faţă. Voi întrebaţi “Kryon, de ce ne vorbeşti despre fizică? Noi vorbim acum despre iubire!” Iar eu mă aflu aici ca să vă spun că bias-ul supei energetice este iubirea. Acum am să vă mai spun şi altceva. Doar de trei sau patru ori, oamenii voştri de ştiinţă au reuşit să observe ceva care pentru ei este foarte complicat şi greu de înţeles, iar dacă ar şti într-adevăr ce este, ar ezita să facă cunoscut acest lucru, pentru că nu pare “ştiinţific”. Adevărul este că bias-ul ce are loc în supa energetică se schimbă în funcţie de energia încăperii în care se află! Nu este de mirare că rareori este la fel? Pot conştiinţa şi iubirea să afecteze materia? Da, iar acesta este aspectul ei mecanic. Acesta este secretul. Ele sunt interconectate. Este chiar acel ceva care se află în mijloc, între părţi, şi care este iubire. Aceasta pare foarte ciudat pentru voi, dar este chiar această interconexiune care este piesa de legătură ce lipseşte dintre ştiinţa şi gândirea spirituală. Este chiar acest atribut ce nu a fost recunoscut, care duce la explicaţia de ce INTENŢIA şi iubirea pot schimba lucrurile fizice. Aţi aflat despre miracolele din planul fizic al Pământului pe care vă aflaţi? Poate că au apărut oase acolo unde oasele nu existau. Este un miracol. Vă întrebaţi vreodată care este explicaţia acestui fenomen? Este Fizică, şi vedeţi voi, IUBIREA este chiar centrul Fizicii. Există avatari pe această planetă care pot manifesta obiecte în palmele lor, atunci când îşi doresc. Ştiaţi lucrul acesta? V-aţi întrebat vreodată care este explicaţia acestui fenomen din punct de vedere al Fizicii? Este ŞTIINŢĂ. Este mărirea/ intensificarea materiei. Este IUBIRE. Poate că va mai dura ceva până când cei care lucrează în domeniul ştiinţific vor face legătura dintre “la ceea ce privesc e cum simt”, dar lucrul acesta se va întâmpla fără doar şi poate! Vă spunem dragii noştri, cu toată seriozitatea: Iubirea este inima Fizicii! Este de mirare că, conştiinţa acestei planete poate schimba straturile/ mantiile ei – poate schimba vremea – poate schimba traiectoria unui corp astral? Nu Kryon face lucrul acesta. Kryon se află aici pentru a vă spune că VOI faceţi asta. Este de mirare că atribute care păreau să fie ferm plasate şi neschimbătoare pot fi şterse pentru totdeauna? O, mai sunt atâtea de spus în legătură cu supa energetică, dar bias-ul este IUBIREA. Aceasta este conştiinţa Spiritului însăşi, iar voi ca oameni, începeţi să vă îndreptaţi spre acea vibraţie, pentru a avea putere şi de aceea aceste miracole au loc. De aceea fizica este legată de spiritualitate. Aceasta este iubire. O, şi este fizica şi densitatea iubirii pe care le simţiţi acum în timp ce noi revărsăm iubirea spre voi, şi ştiţi de ce? Pentru că noi lucrăm chiar cu nivelul celular şi cu cel atomic şi aici are loc învolburarea. Aici au loc emoţiile. Este pentru că noi atingem fiecare parte care se mişcă (atom) a corpului vostru. Este Spirit! Pur Spirit.
Traducere copyright © Monika Szavai. Toate drepturile rezervate.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...