Oare lacrima este predestinata iubirii?
Centrul iubirii in dimensiunea materiala este într-o micuţa zonă în formă de lacrimă, zona ventrală tegmentală. Circuitul neurologic al iubirii , descoperit de oamenii de stiinta, o interactiune dintre imagini , hormoni si gene,este explicat prin existenta a patru zone din creier , regiuni ale dragostei :
-zona ventrală tegmentală (VTA) (sistemul de recompense ),
- nucleus accumbens (asociată puternic de dependenţă)
-palidum ventral (zona asociată ataşamentului şi eliberează hormoni împotriva stresului)
- nucleul raphe ( produce serotonină, substanţă care induce un sentiment de calm).
Complicat de acceptat aceasta idee pentru noi, care am fost conditionati sa credem ca gandirea este plasata la nivelul creierului si iubirea la nivelul inimii, separate una de cealalta . Poate ca de aici provin toate suferintele noastre, nu stim ce sa facem cu gandurile care imagineaza iubirea, si cu iubirea care da dependenta , da pretentii fata de fiinta iubita, da asteptari in schimbul iubirii noastre.
Si totusi exista si alt fel de iubire , o demonstreaza marile iubiri ale lumii , dar si propriile noastre experiente pe care le traim la un moment dat in viata noastra.
Traim atunci ca fiinta cea mai vesela si plina de candoare si manifestam iubirea cea mai blanda si vie pentru omul asupra caruia proiectam iubirea noastra .
Ce se intampla atunci cu materia din care suntem facuti , de este nevoita sa accepte aceasta stare de liniste si impacare? Si de ce uneori ne intoarcem la starea de nefericire, cand impacarea cu noi insine este atat de aproape? Raspunsul meu este ca nu stim sa acceptam , sa ne acceptam pe noi insine si pe ceilalti in acelasi timp. E necesar mai intai sa fim pe deplin ceea ce suntem, sa ne acceptam pe noi insine total, indiferent de stadiul in care ne aflam, inainte de a deveni altfel. Aceasta acceptare ne da drumul sa fim altii, constructia unui alt eu devenind posibila. Atunci devenim constienti ca si cei de langa noi au propriul lor drum de recunoastere si se naste in noi compasiunea si dorinta de adapost si securitate alaturi de celalalt, pe calea de eliminare a crizelor de nefericire, cand pierdem temporar functiile eului.
Cand iubesti, poti sa privesti iubirea, poti sa o pipai, poti sa-i simti forma , ii vezi culoarea , ii simti gustul, sunetele vibreaza in corpul tau intr-un mod unic.
Ne putem lipsi de toate aceste minunatii de emotii pe care ni le ofera iubirea, fara sa fim nefericiti ? Raspunsul il gasim tocmai in definitia nefericirii-lipsa iubirii , incapacitatea de a te simti unul cu cel de langa tine.
Si totusi exista si alt fel de iubire , o demonstreaza marile iubiri ale lumii , dar si propriile noastre experiente pe care le traim la un moment dat in viata noastra.
Traim atunci ca fiinta cea mai vesela si plina de candoare si manifestam iubirea cea mai blanda si vie pentru omul asupra caruia proiectam iubirea noastra .
Ce se intampla atunci cu materia din care suntem facuti , de este nevoita sa accepte aceasta stare de liniste si impacare? Si de ce uneori ne intoarcem la starea de nefericire, cand impacarea cu noi insine este atat de aproape? Raspunsul meu este ca nu stim sa acceptam , sa ne acceptam pe noi insine si pe ceilalti in acelasi timp. E necesar mai intai sa fim pe deplin ceea ce suntem, sa ne acceptam pe noi insine total, indiferent de stadiul in care ne aflam, inainte de a deveni altfel. Aceasta acceptare ne da drumul sa fim altii, constructia unui alt eu devenind posibila. Atunci devenim constienti ca si cei de langa noi au propriul lor drum de recunoastere si se naste in noi compasiunea si dorinta de adapost si securitate alaturi de celalalt, pe calea de eliminare a crizelor de nefericire, cand pierdem temporar functiile eului.
Cand iubesti, poti sa privesti iubirea, poti sa o pipai, poti sa-i simti forma , ii vezi culoarea , ii simti gustul, sunetele vibreaza in corpul tau intr-un mod unic.
Ne putem lipsi de toate aceste minunatii de emotii pe care ni le ofera iubirea, fara sa fim nefericiti ? Raspunsul il gasim tocmai in definitia nefericirii-lipsa iubirii , incapacitatea de a te simti unul cu cel de langa tine.
Redevenim, incetul cu incetul, primii oameni din rai , Adam si Eva , ne acceptam goi de orice prejudecata si limitare, pe noi insine si pe ceilalti , apti fiind de a ne uni si de a fi diferiti in acelasi timp ,jucandu-ne jocul Energiei Universale in materie condensata.
Lasati-va inima sa fie vazuta de ceilalti!
Lasati-va inima sa fie vazuta de ceilalti!
Lacrima este predestinata nefericirii.
Accept lacrima si o eliberez din mine!
Maria
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu