Transmisiuni extraterestre

În starea firească de fiinţare nu ai un simţ al identităţii distincte de Creator, cu excepţia momentelor în care te găseşti antrenat într-o relaţie. La acest nivel de fiinţare, identitatea ajunge în centrul atenţiei în contextul unei relaţii cu un alt aspect al fiinţării, care a devenit obiectivat, aşa cum identitatea mea ca mesager ceresc a luat naştere prin relaţia cu tine. Când nu are loc o asemenea relaţie, această expresie particulară a ta pur şi simplu nu există şi atunci pluteşti fără efort în potenţialitatea lui Dumnezeu. Nu "tu" eşti cel anihilat, ci toate acele trăsături care te definesc. Astfel, eşti eliberat de influenţa lor restrictivă şi devii capabil să te extinzi într-o stare de iubire şi perfecţiune. Dacă s-ar întâmpla să fie nevoie de tine într-o funcţie anume, "tu" vei continua să exişti acolo, deoarece identitatea formei tale este o celulă specifică într-un organ specific dintr-o fiinţă mai cuprinzătoare. Când va veni următorul impuls energizant, îţi va aduce, odată cu definiţia, şi instrucţiunile. Astfel vei ajunge la mărimea focală adecvată oricărei cerinţe. În cursul existenţei tale, oscilezi continuu ca funcţie ondulatorie, ceea ce în esenţă şi eşti, din focalizare în nefocalizare, intrând în definire şi ieşind din ea, mişcându-te întotdeauna înainte şi înapoi ca un pendul de ceas sau ca inima unui atom, din unitatea fiinţării cu Dumnezeu, spre o expresie finită a potenţialului infinit al lui Dumnezeu şi iar înapoi în unitate, mereu înainte şi înapoi. Acesta este ritmul natural al existenţei tale, după cum este şi al meu. Acesta este cântul lui Dumnezeu, ritmul Vieţii însăşi. De câte ori impulsul divin apelează la serviciile tale şi te aduce în formă, întâlneşti alte fiinţe, de o varietate infinită, în misiuni sau incursiuni prin lumi de lumină şi iubire, care sunt imposibil de descris. Când se întâmplă lucrul acesta, trăieşti, pe durata contactului vostru, atât experienţa identităţii cât şi a unei lumi a timpului linear, însă pe durata întâlnirii, păstrezi conştiinţa unităţii cu Creatorul. "Nu pierzi certitudinea de a fi una cu Dumnezeu". Deşi eşti conştient de identitatea formei tale şi de mişcarea timpului, oscilezi, mai rapid decât viteza luminii, între starea ta premanifestă şi forma ta cu rol de specie. Iată exact ce săvârşeşte tot timpul fiecare atom al speciei fizice. Înainte de Cădere, ai avut putinţa să-ţi deplasezi centrul conştienţei după bunul plac, de la dumnezeire la identitate, de la formă la metaformă.  Erai liber, cum s-ar spune, să vii şi să pleci, după cum doreai, liber să pui în valoare orice aspect al fiinţei tale care se potrivea situaţiei. În acest fel sunt făcute toate creaturile.

Când te regăseşti în stare nealterată, sănătoasă, funcţionezi, în acelaşi timp, în două relaţii. Jumătate din timp eşti concentrat asupra identităţii tale cu forma, iar cealaltă jumătate, asupra unităţii tale cu Totalitatea A Ceea Ce Este. În starea de conştiinţă după Cădere, te pomeneşti având conştienţa blocată de-o singură parte, în timp ce substanţa autentică a fiinţei tale continuă să funcţioneze de ambele părţi. Astfel se explică existenţa inconştientului. Cu toate că încă exişti în cealaltă realitate, tu dormi. În realitatea pe care acum o iei drept singura posibilă, eşti fragmentat; umanitatea pare a fi compusă dintr-o multitudine de fiinţe. În cealaltă realitate eşti numai tu. "De fapt numai unul din voi trebuie să audă acest mesaj". Este important să te reîntorci la conştienţa sinelui tău adevărat. Pentru că, deşi exişti în ambele realităţi, faptul că nu eşti conştient de identitatea cu Creatorul întrerupe cursul informaţiei dătătoare de viaţă spre acea parte din tine care există în formă. Existenţa ta în identitate cu Dumnezeu este realitatea din care izvorăşte tot ce e viaţă. Focalizarea atenţiei exclusiv asupra formei restrânge în mare măsură şi, eventual, întrerupe fluxul curenţilor vitali. În timp ce caut, în sistemele tale de memorie, un cuvânt care să exprime ceva din realitatea în care exişti ca unul şi acelaşi cu Creatorul, găsesc cuvântul american indian "nagual", care înseamnă "tot ceea ce nu poate fi denumit. Este un cuvânt potrivit pentru tărâmul fiinţării, al unităţii. Îl voi folosi ca să mă pot face înţeles în continuare. În starea de conştienţă dinainte de Cădere, tu exista o în nagual - totul, toate, nimicul, vidul primar unde totul există într-o stare potenţială. Acesta este Creatorul care învăluie Creaţia, după cum marea înconjoară un peşte. În afara acestui nagual, eşti chemat de multe ori să rămâi, atât cât cuprinde spaţiul unei relaţii, în opusul tău, "tonalul" - tot ceea ce poate fi denumit, lumea imaginară a lui Dumnezeu, în care există toate diferenţele aparente. Acesta este termenul de joacă pentru Tot Ce Este. Tonalul îşi trage seva din nagual, nu poate exista despărţit de acesta. În timp ce nagualul este o stare dinamică, dar totuşi stabilă, o stare de repaos, tonalul, sau universul fizic manifestat, se află în perpetuă apariţie sau dispariţie. Această oscilaţie are loc în toate lucrurile manifeste, de la cea mai mică particulă sub-atomică la cele mai mari galaxii. Noi cu toţii, îngeri, oameni, orice poate fi denumit, existăm în formă numai jumătate de timp. În cealaltă jumătate, existăm în totalitatea fiinţei - pe care am numit-o nagual sau Dumnezeu-Tatăl. Viaţa lui Dumnezeu - Tatăl animă toată Creaţia. Această realitate este  cea înspre care oscilează, înainte şi înapoi, şi în care există, în jumătatea timpului, toate creaturile nealterate, sănătoase. În această realitate, nu existăm în timp sau spaţiu, pentru că acestea sunt noţiuni pe care le putem denumi, ambele fiind trăsături ale universului manifest. Din această stare nespaţială şi atemporală ne extragem toată energia, fericirea şi hrana - fapt cu valabilitate generală, chiar şi pentru voi, cei care vă aflaţi în starea decăzută. Diferenţa constă în faptul că, în starea decăzută, nu îţi dai seama de acest proces, la care eşti astfel împiedicat să participi în mod conştient. Întrucât ţi-ai pierdut capacitatea de a oscila în conştiinţă între cele două realităţi în care trăieşti, eşti constrâns la conştienţa exclusivă a tonalului, a materialului, a lumii conceptuale. Cu toate acestea, îţi primeşti mai departe hrana de la lumina nagualului, însă acum nu în mod direct, ci numai prin animale, plante şi minerale. Eşti inconştient de fiinţă şi conştient numai de formă. Cum de ai pierdut capacitatea de a-ţi deplasa conştiinţa de la dumnezeire la identitate, de la formă la meta-formă? Cum de ai pierdut conştienţa de Dumnezeu? Cum de ai "căzut" în iluzia separării? Îţi voi spune cum, s-a întâmplat printr-o lipsă de credinţă. S-a întâmplat prin pierderea încrederii în perfecţiunea absolută a planului universal, determinată de intrarea în existenţă a unui singur factor: teama, şarpele din Rai, diavolul din istorie. Printr-un raţionament subtil, această fiinţă te-a încurajat să te mişti într-un tipar de activitate care a fost denumit "păcatul originar". Însă tu nu ai fost conceput să te mişti vreodată în acest tipar de activitate. Printr-o minciună isteaţă şi subtilă, ai fost convins nu chiar să încetezi a crede în Dumnezeu, ci să încetezi de a crede exclusiv în El. În momentul în care ai făcut acest lucru, conştiinţa ta a început să se deplaseze dinspre teocentrism spre egocentrism şi, pentru prima oară, ai devenit mult mai conştient de identitatea ta în formă, decât de identitatea în Dumnezeu. Această deplasare de conştienţă a fost minimă la început, însă suficientă pentru a porni o lungă spirală descendentă, prin nivele tot mai dense ale controlului energetic şi ale restricţiei. Pentru că Satana, ispititorul tău, este influenţa materializatoare care - la locul ce i se cuvine - este responsabilă de condensarea energiei pentru crearea materiei. În timp ce tu te concentrai tot mai mult asupra identităţii tale cu forma, ai început să te gândeşti la apărarea acelei forme, prin structuri ale egoului, inutile şi împovărătoare. Devenea tot mai greu să eviţi identificarea ta cu experienţa. Ai început să transferi, în noile relaţii, modele anterioare de comportament. Acest fapt te făcea tot mai puţin eficient în acele relaţii, întrucât nu mai erai pe deplin prezent, nemaifolosind deplinătatea potenţialului disponibil. Ai început să construieşti în jurul tău structuri mentale activate, ce te făceau prizonierul lor. Erai atras, prin simplă acţiune gravitaţională, spre acele  tărâmuri ale spaţiului unde energia era în proces de condensare, acolo unde se crea materia. De-a lungul liniilor magnetice ale structurilor tale mentale au început să se adune particule de substanţă fizică, determinându-te să te identifici cu nivele tot mai dense de expresie fizică. Acest proces a durat multă vreme, înainte de a te fi pomenit întrun aşa-zis Rai fizic. Atunci când, în sfârşit, ai ajuns acolo, căzuseşi, deja, mult din starea originară de graţie - cu toate că mai funcţionai încă la un nivel de conştiinţă destul de ridicat faţă de condiţia ta actuală - pentru a putea da naştere la toate miturile şi legendele paradisului fizic. Grădina fizică a Raiului a durat multe secole terestre, până când impulsul proceselor de materializare te-a făcut să te bazezi atât de mult pe simţurile fizice, încât ai ajuns să fii deconectat de la sursa de alimentare "directă" cu lumina divină. În realitate, nu ai fost niciodată despărţit de această hrană, însă, deoarece simţul tău de identitate a ajuns aproape exclusiv legat de corpurile tale fizice, creşterea densităţii lor a început să ceară din ce în e mai multă substanţă terestră pentru susţinere. În final, ai atins un punct în care nu mai putea satisface dorinţele corpurilor tale fizice, fără "muncă". În acest punct, atestă cronicile voastre, ai fost "izgonit din Rai". În adevăr, nu ai fost niciodată izgonit din Grădina Raiului. Ea există încă, învăluindu-te chiar şi acum. Limbajul nu poate să comunice decât la un singur nivel la un moment dat. Totuşi, Căderea a fost un fenomen simultan pe mai multe niveluri. În timp ce te înfăşurai în straturi crescânde de identificare materială, deveneai tot mai fragmentat în interiorul tău. Din cauză că începeai să introduci în relaţiile tale simţul identităţii bazat pe legăturile anterioare, nu numai că ai slăbit propria ta prezenţă şi eficienţă în relaţiile curente, ci ai creat o fragmentare înăuntrul tău. Cu toate că niciuna din experienţele tale trecute nu a fost destul de cuprinzătoare încât să te identifici cu ea pe deplin în momentul prezent, te bazai totuşi pe aceste experienţe, în vederea înţelegerii şi abordării momentului prezent. Astfel, întregul proces al Căderii a fost însoţit de o fragmentare corespunzătoare a simţului tău de identitate, a tuturor modalităţilor de a concepe Sinele. Odată ajuns în Grădina fizică a Raiului, te percepeai deja ca o pluralitate de fiinţe. A intrat în joc procesul sexual, în vederea producerii de proiecţii fizice, în cadrul cărora aceste entităţi aparent separate, în care te-ai fragmentat, puteau lua şi ele formă. Chiar şi astăzi, aceste fiinţe, aparent separate, nu sunt decât reflectările tale fragmentate. În starea decăzută, le percepi pe acestea ca separate şi distincte. Cu toată zarva făcută în jurul Căderii şi a păcatului orginar, pot săţi spun că nu eşti prizonierul evenimentelor care s-au strecurat în colţurile obscure ale memoriei voastre colective. Nu te-ai născut întru  păcat. Te naşti zilnic întru Prezenţa lui Dumnezeu, dar zilnic reactualizezi nesăbuinţa originară, înregistrată de toate cronicile vechi. Zilnic comiţi păcatul originar; zilnic mănânci din fructul oprit şi, din clipă în clipă, întăreşti zidurile închisorii tale, permiţând unui proces dubios de gândire raţională să se strecoare între tine şi intuirea nemijlocită a Voii lui Dumnezeu. Această ezitare te-a dus la căderea iniţială din starea de graţie şi aceeaşi ezitare te ţine acum în starea decăzută. Ar trebui să nu existe nici un interval între determinarea necesităţii de a acţiona şi implementarea respectivei acţiuni. Această interferenţă raţională te-a făcut să te poticneşti în dansul tău primordial al încrederii întru Dumnezeu. Acum tu dormi, de fapt, sub influenţa unei vrăji - am putea spune, iluzie care te împiedică să îţi exerciţi dreptul tău natural - claritatea percepţiei. Misiunea noastră pe această planetă este să te trezim din somn prin orice mijloace vor fi necesare.

TRANSMISIUNILE SEMINŢIEI STELARE KEN CAREY