sâmbătă, decembrie 04, 2010

Lumea în care trăim este lumea în care ne alegem să trăim

Lumea în care trăim este lumea în care ne alegem să trăim, fie că o facem conştient ori inconştient. Dacă alegem bucuria, asta căpătăm. Dacă alegem nefericirea, şi pe-asta o căpătăm. După cum am învăţat în capitolul precedent, convingerea este fundamentul desăvârşirii. Convingerile noastre sunt abordări organizatorice, constante şi specifice ale percepţiei noastre. Sunt opţiunile fundamentale pe care le facem în legătură cu modul în care ne percepem viaţa şi, în consecinţă, ale felului în care trăim. Ele depind de felul în care ne deschidem sau nu mintea. Aşadar, primul pas către desăvârşire este găsirea convingerilor care să ne ghideze către rezultatele pe care le dorim. Drumul către succes constă în a şti încotro te îndrepţi, a trece la fapte, a şti ce rezultate obţii şi a avea flexibilitatea de a te schimba, până ajungi la reuşită. Acelaşi lucru este valabil şi pentru convingeri. Trebuie să găseşti convingerile care să-ţi susţină ţelul - acele convingeri care să te ducă acolo unde vrei să ajungi. Dacă ele nu sunt bune pentru aşa ceva, trebuie să renunţi la ele şi să încerci altele noi. Oamenii sunt uneori dezarmaţi atunci când le vorbesc despre „minciunile" succesului.
Cine oare vrea să trăiască în minciună? Dar ceea ce vreau eu să spun este că noi nu ştim cum este lumea cu adevărat. Nu ştim dacă linia este concavă sau convexă. Nu ştim dacă avem convingeri adevărate sau false. Ceea ce putem şti totuşi este dacă ele funcţionează - dacă ne sprijină, dacă ne fac viaţa mai bogată, dacă ne fac mai buni, dacă ne ajută pe noi şi pe alţii. Cuvântul „minciuni" este folosit în acest capitol ca un lucru care să ne amintească mereu că nu ştim cu siguranţă cum stau exact lucrurile. O dată ce ştim că linia este concavă, de exemplu, nu mai avem libertatea s-o considerăm ca fiind convexă. Cuvântul „minciună" nu înseamnă „să fii viclean sau necinstit", ci este mai degrabă un mod util de a ne reaminti că indiferent cât de încrezători am fi în legătură cu un concept, ar trebui să rămânem deschişi şi spre alte posibilităţi şi spre a învăţa continuu. Vă sugerez să luaţi în considerare aceste şapte convingeri şi să hotărâţi dacă vă sunt de folos. Eu le-am întâlnit nu o dată la oameni realizaţi după care am luat model. Pentru a modela desăvârşirea, trebuie să începem cu sistemele de convingeri pentru desăvârşire. Am constatat că aceste şapte convingeri i-au însufleţit pe oameni să-şi dea mai mult osteneala, să facă mai mult, să fie mai temerari şi să obţină succese mai mari. Nu vreau să spun că acestea sunt singurele convingeri folositoare pe calea succesului. Sunt un punct de plecare. Au funcţionat pentru alţii şi aş vrea să aflaţi dacă pot să funcţioneze şi pentru voi. Convingerea nr. 1: totul se întâmplă dintr-un motiv şi cu un scop, şi ne este de folos. Vă mai amintiţi povestea lui W. Mitchell? Care era convingerea de bază care l-a ajutat să depăşească nenorocirea? S-a hotărât să folosească nenorocirea care i se întâmplase pentru a o face să lucreze în favoarea lui în orice fel cu putinţă. În acelaşi fel, toţi oamenii realizaţi posedă abilitatea neobişnuită de a se concentra pe ceea ce este posibil într-o situaţie, ce rezultate pozitive s-ar putea obţine din ea. Indiferent de răspunsurile negative pe care le primesc din lumea care îi înconjoară, ei gândesc în termeni de posibilităţi. Ei consideră că totul se petrece dintr-un motiv anume şi acesta este în slujba lor. Ei consideră că fiecare potrivnicie conţine sămânţa unui beneficiu echivalent cu ea sau mai mare. Vă garantez că oamenii care au reuşite remarcabile gândesc astfel. Adaptaţi acest lucru la viaţa voastră. Există un număr infinit de moduri de a reacţiona la orice situaţie. Să zicem că în afacerea voastră rataţi un contract pe care contaserăţi şi pe care eraţi sigur că îl meritaţi. Unii dintre noi s-ar simţi lezaţi şi frustraţi. Am putea sta în casă abătuţi sau ieşi undeva să ne îmbătăm. Unii dintre noi ne-am înfuria. Am putea da vina pe firma care a oferit contractul, închipuindu-ne despre ei că sunt o mână de proşti. Sau am putea da vina pe oamenii din firma noastră că au stricat un lucru care se anunţa ca sigur. Toate acestea poate ne-ar răcori un pic, dar nu prea ne ajută. Nu ne apropie de ţelul nostru. Este nevoie de multă disciplină pentru a vă regândi etapele, pentru a învăţa din lecţiile dureroase, pentru a drege ce s-a stricat şi pentru a lua serios în calcul noi posibilităţi. Dar e singura cale de a obţine un lucru pozitiv din ceva ce pare a fi un rezultat negativ. Să vă dau un exemplu edificator de ceea ce înseamnă posibilitate. Marilyn Hamilton, o fostă învăţătoare şi regină a frumuseţii, a făcut o carieră strălucită în lumea afacerilor la Fresno, California. A supravieţuit şi unui accident îngrozitor. Când avea 29 de ani s-a izbit de o stâncăcolţuroasă într-un accident cu deltaplanul, în urma căruia a paralizat de la mijloc în jos, ajungând astfel într-un cărucior cu rotile. Marilyn Hamilton s-ar fi putut concentra cu siguranţă pe o mulţime de lucruri pe care nu le mai putea face. Dar ea s-a concentrat asupra posibilităţilor care i se deschideau atunci. A reuşit să vadă oportunitatea din tragedie. De la bun început se simţea frustrată în cărucioarele ei cu rotile. Le găsea prea limitative, prea restrictive. Sigur că nici unul din noi nu are probabil idee cum să aprecieze eficienţa unui astfel de cărucior. Dar Marilyn Hamilton a avut ideea. Şi-a închipuit că este dotată în exclusivitate pentru a concepe un model mai bun. Aşadar, s-a întâlnit cu doi prieteni care construiau deltaplane şi au început să lucreze la un prototip pentru un cărucior cu rotile perfecţionat. Cei trei au înfiinţat o companie care se numeşte Motion Design. Acum este o afacere prosperă de multe milioane de dolari care a revoluţionat industria cărucioarelor cu rotile, ajungând să primească premiul California's Small Business of the Year în anul 1984. Prima angajare a fost făcută în 1981, iar acum au 80 de angajaţi şi mai bine de 800 de distribuitori. Nu ştiu dacă, în mod conştient, Marilyn Hamilton s-a aşezat vreodată şi a încercat să-şi contureze propriile convingeri, dar a acţionat dintr-un simţ dinamic al posibilităţii, un simţ al lucrurilor pe care le putea face. Teoretic, toate marile reuşite funcţionează după acelaşi tipar. Zăboviţi un moment şi gândiţi-vă din nou la convingerile voastre. Vă aşteptaţi în general ca lucrurile să iasă bine sau să iasă prost? Vă aşteptaţi ca eforturile voastre cele mai susţinute să dea roade sau vă aşteptaţi să fie zădărnicite? Sunteţi capabili să vedeţi potenţialul într-o afacere sau vedeţi obstacolele? Mulţi oameni înclină să se concentreze mai mult asupra laturii negative decât asupra celei pozitive. Primul pas pe calea schimbării acestei situaţii este să recunoaşteţi că aşa stau lucrurile. Credinţa în limite creează oameni limitaţi. Secretul este să renunţaţi la acele oprelişti şi să acţionaţi dintr-un set superior de resurse. Liderii din societatea noastră sunt cei care văd posibilităţile, care pot merge în pustiu şi să vadă acolo o grădină. Vi se pare imposibil? Ce s-a întâmplat în Israel? Dacă aveţi o credinţă fermă în posibilitate, este foarte probabil s-o şi realizaţi. Convingerea nr. 2: Nu există eşec. Există numai rezultate. Acesta este aproape un corolar al convingerii nr. 1 şi este, în sine, tot atât de important. Cei mai mulţi oameni din mediul nostru cultural au fost educaţi să se teamă de ceva care se numeşte eşec. Cu toate acestea, cu toţii am avut momente când ne doream ceva şi obţineam altceva. Cu toţii am căzut la un test, am suferit de pe urma unei legături amoroase frustrante care nu a mers, am pus bazele unei afaceri de care s-a ales praful. Am folosit cuvintele „realizări" şi „rezultate" pe parcursul întregii cărţi pentru că pe acestea le văd oamenii realizaţi. Ei nu văd eşec. Nu cred în el. Nu intră în vederile lor.Oamenii reuşesc adesea să obţină nişte rezultate. Megasuccesele din societatea noastră nu sunt oameni care nu pierd niciodată, ci pur şi simplu oameni care ştiu că dacă încearcă ceva care nu dă rezultatele aşteptate de ei, cel puţin câştigă o experienţă din care învaţă ceva. Folosesc ceea ce au învăţat după care încearcă altceva. Întreprind alte acţiuni noi şi obţin nişte rezultate noi. Gândiţi-vă la acest lucru. Care este avantajul, beneficiul pe care îl aveţi astăzi faţă de ziua de ieri? Răspunsul este, desigur, experienţa. Cei care se tem de eşec creează dinainte nişte reprezentări interioare legate de ceea ce s-ar putea să nu meargă. Este ceea ce îi împiedică să întreprindă chiar acţiunea care ar putea asigura împlinirea dorinţelor lor. Vă este teamă de eşec? Ce-aţi zice să învăţaţi ceva? Puteţi învăţa din orice experienţă umană şi puteţi astfel să reuşiţi în orice aţi întreprinde. Mark Twain spunea odată: „Nu există ceva mai trist decât un pesimist tânăr." Şi are dreptate. Oamenii care cred în eşec duc aproape sigur o existenţă mediocră. Eşecul este ceva care pur şi simplu nu este perceput de cei care reuşesc să atingă măreţia. Nu-şi pierd vremea cu el. Nu leagă trăiri negative de ceva care nu merge. Haideţi să vă dezvălui câteva aspecte din viaţa cuiva. A fost un om care A eşuat în afaceri la vârsta de 21 de ani. A fost învins în alegerile legislative la vârsta de 22 de ani. A eşuat din nou în afaceri la vârsta de 24 de ani. A fost copleşit de moartea iubitei lui la vârsta de 26 de ani. A avut o cădere nervoasă la vârsta de 27 de ani. A pierdut în alegerile pentru Congres la 34 de ani. A pierdut în alegerile pentru Congres la 36 de ani. A pierdut în alegerile pentru Senat la 45 de ani. A ratat postul de vice-preşedinte la 47 de ani. A pierdut în alegerile pentru Senat la 49 de ani. A fost ales Preşedintele Statelor Unite la vârsta de 52 de ani. Numele acestui om era Abraham Lincoln. Ar fi ajuns el vreodată preşedinte dacă ar fi considerat eşecuri toate aceste evenimente din viaţa lui? Puţin probabil. Există o poveste celebră despre Thomas Edison. După ce a încercat de 9.999 ori să perfecţioneze becul electric fără să reuşească, l-a întrebat cineva: „Ai de gând să ratezi şi a zecea mia oară?" „Dar nu am ratat. Doar am descoperit încă o cale de a nu inventa becul electric." El descoperise felul în care o altă categorie de acţiuni generase un alt rezultat. „îndoielile noastre sunt trădători, şi ne fac să pierdem binele pe care l-am putea obţine adesea, /Prin teama de a-ncerca." - William ShakespeareÎnvingători, lideri, maeştri - oameni cu putere personală - înţeleg cu toţii că dacă încerci ceva şi nu obţii ceea ce vrei, este vorba doar de o reacţie inversă. Foloseşti acea informaţie pentru a face o distincţie mai fină legată de ceea ce ai nevoie ca să obţii rezultatele dorite. Buckminster Fuller scria odată: „Orice a învăţat vreodată omenirea, trebuia să înveţe doar ca urmare a experienţei de încercare-eroare. Oamenii au învăţat numai din greşeli." Uneori învăţăm din greşelile noastre, alteori din greşelile altora. Zăboviţi o clipă să vă gândiţi la cele cinci din cele mai mari aşa-zise „eşecuri" din viaţa voastră. Ce aţi învăţat din acele experienţe? S-ar putea ca ele să fie câteva dintre cele mai preţioase lecţii pe care le-aţi învăţat în viaţa voastră. Fuller foloseşte metafora timonei unei nave. El spune că atunci când timona este îndreptată într-o parte sau în cealaltă, nava se roteşte întruna pe loc, ceea ce nu corespunde cu intenţia timonierului. El trebuie să corecteze rotaţia, ducând timona pe direcţia iniţială într-un proces nesfârşit de acţiune şi reacţiune, reglaj şi corectare. Închipuiţi-vă - o mare liniştită pe care un timonier îşi conduce uşor nava către destinaţie, făcând faţă miilor de deviaţii inevitabile de la cursul ei. Este o imagine încântătoare, dar şi un model minunat de viaţă reuşită. Cei mai mulţi dintre noi nu gândesc astfel. Fiecare eroare, fiecare greşeală tinde să capete o încărcătură afectivă. Este un eşec. Ne pune într-o lumină nefavorabilă. De exemplu, mulţi oameni se descurajează pentru că sunt supraponderali. Atitudinea lor faţă de acest fapt nu schimbă nimic. Ar putea foarte bine să se încurajeze la gândul că au reuşit să producă grăsime în exces şi că de acum trebuie să obţină un alt rezultat - să slăbească. Pot obţine acest rezultat nou iniţiind noi acţiuni. Dacă nu sunteţi sigur ce acţiuni trebuie să întreprindeţi ca să obţineţi acest rezultat, citiţi cu atenţie mărită capitolul 10, sau luaţi modelul cuiva care a obţinut rezultatul numit a fi slab. Aflaţi ce anume a făcut acea persoană - fizic şi mental - pentru a rămâne slab. Faceţi şi voi la fel şi veţi obţine aceleaşi rezultate. Atâta timp cât consideraţi excesul de grăsime drept un eşec, veţi fi imobilizaţi. În momentul în care îl transformaţi într-un rezultat pe care singuri l-aţi obţinut, însemnând deci că este unul pe care îl puteţi schimba acum, atunci succesul vostru este asigurat. Credinţa în eşec este un mod de otrăvire a minţii. Atunci când strângem în noi emoţii negative, acestea ne afectează fiziologia, procesul de gândire, precum şi starea noastră. Una dintre opreliştile cele mai mari de care se tem oamenii este teama de eşec. Dr. Robert Schuller, care predă conceptul de gândire în termeni de posibilitate, pune o mare întrebare: „Ce aţi încerca să faceţi dacă aţi şti că nu veţi da greş?" Gândiţi-vă! Cum aţi răspunde? Dacă aţi fi convinşi că nu puteţi da greş aţi întreprinde o serie întreagă de noi acţiuni şi aţi obţine nişte rezultate solide noi şi pe care vi le-aţi dorit. Dar nu v-aţi simţi mai bogat dacă le-aţi încerca? Nu acesta este oare singurul mod de a te dezvolta? Vă sugerez aşadar să începeţi să vă daţi seama chiar de acum că nu există eşec. Nu există decât rezultate, întotdeauna obţineţi un rezultat. Dacă nu este cel pe care îl doriţi, atunci vă puteţi schimba felul de a acţiona şi veţi obţine noi rezultate. Tăiaţi cuvântul „eşec", înconjuraţi cuvântul „realizare" în această carte şi dedicaţi-vă în întregime învăţării din fiecare experienţă. Convingerea nr. 3: Orice s-ar întâmpla, asumaţi-vă răspunderea. O altă trăsătură pe care marii lideri şi cei cu adevărat realizaţi o au în comun este că acţionează din convingerea că ei îşi creează propria lume. Vorba pe care o veţi auzi mai mereu este: „Îmi asum răspunderea. Am eu grijă de asta." Nu este o coincidenţă să auziţi exprimat acest punct de vedere iar şi iar. Cei realizaţi înclină să creadă că orice s-ar întâmpla, fie că e bine sau rău, ei au generat acel lucru. Dacă nu l-au generat prin acţiunile lor fizice directe, poate că au făcut-o prin nivelul şi caracterul gândurilor lor. Nu ştiu cât de adevărat este acest lucru. Nici un savant nu poate dovedi că gândurile noastre creează realitatea noastră. Dar este o minciună utilă. Este o convingere care îţi dă puteri. Iată de te am decis să mă încred în ea. Eu cred că noi ne generăm experienţele în viaţă - fie prin comportament fie cu ajutorul gândului - şi că putem învăţa din toate câte ceva. Dacă nu credeţi că voi vă creaţi lumea, fie că este făcută din succese, fie din eşecuri, atunci înseamnă că vă lăsaţi la voia întâmplării. Totul doar vi se întâmplă. Sunteţi un obiect, nu un subiect. Vă spun eu, dacă aş avea o asemenea convingere, m-aş retrage şi aş căuta o altă societate, o altă lume, o altă planetă. De ce să staţi aici dacă nu sunteţi decât produsul forţelor exterioare întâmplătoare? Asumarea răspunderii este, după părerea mea, una dintre cele mai bune măsuri ale puterii şi maturităţii unei persoane. Mai este de asemenea un exemplu de convingeri care sprijină alte convingeri, de capacităţi sinergice ale unui sistem coerent de convingeri. Dacă nu credeţi în eşec, dacă ştiţi că veţi realiza ceea ce doriţi, nu aveţi nimic de pierdut, ba chiar nu aveţi decât de câştigat dacă vă asumaţi răspunderea. Dacă aveţi totul sub control, veţi reuşi. John F. Kennedy poseda acest sistem de convingeri. Dan Rather a afirmat odată că Kennedy a devenit un adevărat lider în timpul incidentului de la Bay of Pigs, când a apărut în faţa poporului american şi a spus că la Bay of Pigs s-a comis o atrocitate care nu trebuia să se întâmple - după care el şi-a asumat întreaga răspundere pentru acel fapt. Făcând acest lucru, el s-a transformat dintr-un tânăr politician capabil într-un adevărat lider. Kennedy a făcut ceea ce ar trebui să facă orice mare lider. Cei care ocolesc acest lucru îşi pierd forţa. Acelaşi principiu al răspunderii îşi dovedeşte valabilitatea şi la nivel personal. Cei mai mulţi dintre noi au trăit experienţa încercării de a-şi exprima o emoţie pozitivă faţă de altcineva. Încercăm să-i spunem uneipersoane că o iubim, sau înţelegem o problemă pe care o are cineva. Şi în loc să recepţioneze acel mesaj pozitiv, acea persoană îl percepe în forma sa negativă. Se supără şi devine ostilă. Adesea înclini să te superi şi tu, să o învinovăţeşti, să o faci răspunzătoare pentru orice lucru rău care se petrece. Este calea de ieşire cea mai uşoară, dar nu întotdeauna şi cea mai înţeleaptă. S-ar putea ca înţelegerea greşită să se datoreze comunicării tale. Încă mai poţi obţine rezultatul pe care ai dorit să-l aibă comunicarea ta dacă îţi mai aminteşti ce anume urmăreai - adică, felul de comportament pe care voiai să-l creezi. Nu depinde decât de tine să-ţi schimbi comportamentul, tonul vocii, expresia feţei ş.a.m.d. Spunem că rostul comunicării este răspunsul pe care îl obţinem. Prin schimbarea acţiunilor, vă puteţi schimba comunicarea. Prin asumarea răspunderii, vă asumaţi puterea de a schimba rezultatul pe care îl veţi obţine. Convingerea nr. 4: Nu este nevoie să înţelegeţi totul pentru a putea folosi totul. Mulţi oameni realizaţi îşi conduc existenţa şi după o altă convingere folositoare. Consideră că nu trebuie să ştie chiar totul despre un lucru pentru a-l putea folosi. Ei ştiu cum să folosească ceea ce este esenţial fără să simtă nevoia să se împotmolească în toate amănuntele legate de acel lucru. Dacă aţi studia oamenii care au totul în mână, aţi constata că ştiu multe lucruri utile despre o seamă de fapte, dar adesea stăpânesc prea puţin cele mai mici amănunte ale întreprinderii lor. Am vorbit în primul capitol despre felul în care urmarea exemplului altor oameni ne economiseşte una din resursele noastre de neînlocuit -timpul. Observând oamenii realizaţi pentru a descoperi ce anume întreprind pentru a obţine rezultate, suntem capabili să le copiem acţiunile - şi astfel şi rezultatele lor - într-un timp mult mai scurt. Timpul este unul din lucrurile pe care nimeni nu le poate crea pentru noi. Dar cei realizaţi reuşesc invariabil să fie zgârciţi cu timpul. Ei extrag esenţa dintr-o situaţie, îşi iau ceea ce le trebuie, iar restul nu-i mai interesează. Sigur că dacă ceva îi contrariază, dacă vor să înţeleagă cum funcţionează un motor sau cum se fabrică un produs, îşi acordă un timp în plus ca să afle. Dar întotdeauna ştiu exact cât de mult au nevoie. Întotdeauna ştiu ce este esenţial şi ce nu. Pun pariu că dacă v-aş cere să-mi explicaţi cum funcţionează electricitatea, mi-aţi răspunde ceva între zero şi un răspuns sumar. Cu toate astea sunteţi fericit să acţionaţi comutatorul şi să aprindeţi lumina. Mă îndoiesc că în acest moment staţi şi citiţi această carte acasă, la lumina lumânării. Oamenii de succes sunt extrem de pricepuţi la a face deosebire între ceea ce le este necesar să înţeleagă şi ce nu. Pentru a folosi eficient informaţiile din această carte, pentru a folosi eficient tot ceea ce sunteţi în această viaţă, ar trebui să descoperiţi că există un echilibru între folos şi cunoaştere. Vă puteţi petrece tot timpul studiind rădăcinile, sau puteţi învăţa să culegeţi roadele. Oamenii de succes nu sunt neapărat cei maiinformaţi şi atoateştiutori. Probabil că erau o mulţime de savanţi şi ingineri la Stanford şi la Cal Tech care ştiau mai multe despre circuitele computerelor decât Steve Jobs sau Steve Wozniak, dar ei au fost unii dintre cei mai eficienţi în a folosi ceea ce aveau. Ei au fost aceia care au obţinut rezultate. Convingerea nr. 5: Oamenii constituie marea voastră resursă. Indivizii desăvârşiţi - adică cei care obţin rezultate remarcabile - au aproape fără excepţie un extraordinar simţ al respectului şi aprecierii faţă de oameni. Au simţ de echipă, simţ al ţelului comun şi al unităţii. Dacă ar fi să privim atent în miezul conţinutului cărţilor din noua generaţie având ca subiect afacerile, cum sunt: Innovation and Entrepreneurship (Inovaţie şi Antreprenoriat), In Search of Excellence (În Căutarea Desăvârşirii), The One Minute Manager (Manager la minut), am constata că nu există succes durabil fără legături între oameni, şi că drumul către reuşită presupune formarea unei echipe eficiente, ai cărei membri să lucreze bine împreună. Am văzut rapoarte despre fabricile japoneze unde lucrătorii mănâncă la cantină la un loc cu cadrele de conducere şi unde ambele categorii au acces reciproc la evaluarea realizărilor. Succesul lor reflectă minunile care pot fi împlinite mai ales atunci când îi respectăm pe oameni şi nu când încercăm să-i manipulăm. Când Thomas J. Peters şi Robert K. Waterman, Jr., autorii cărţii In Search of Excellence, au decelat factorii care au determinat prosperitatea unor companii, unul dintre elementele cheie descoperite de ei a fost atenţia neîngrădită faţă de oameni. „Cu greu găseşti un leit-motiv mai răspândit la companiile de elită decât respectul faţă de individ", scriau ei. Companiile care reuşiseră erau acelea în care oamenii erau trataţi cu respect şi demnitate, companiile care îşi considerau angajaţii ca pe nişte parteneri şi nu ca pe nişte instrumente.. Ei evidenţiază că într-un studiu, 18 din 20 de cadre de conducere de la Hewlett-Packard care au fost chestionate, au răspuns că succesul companiei a depins de o filosofie orientată pe oamenii angajaţi la Hewlett-Packard. HP nu este o firmă de vânzare cu amănuntul către populaţie şi nici o companie de servicii care depinde de bunăvoinţa acesteia. Se ocupă cu cea mai complexă tehnologie de ultimă oră. Dar chiar şi acolo, este limpede că a te ocupa efectiv de oameni reprezintă cerinţa primordială. Aşa cum sunt multe dintre convingerile înşirate aici, aceasta este mai uşor de exprimat în cuvinte decât de adoptat. Este uşor să vorbeşti în sprijinul ideii de a trata oamenii cu respect - fie ei din familia ta sau cei cu care lucrezi. Dar nu totdeauna este la fel de uşor s-o şi faci. Pe măsură ce citiţi această carte, păstraţi în minte imaginea timonierului care tot orientează cursul navei ducând-o către destinaţie. Acelaşi lucru se petrece şi în viaţă. Trebuie să fim permanent vigilenţi, să ne reorientăm comportamentul şi să ne reorientăm acţiunile pentru a fi siguri că neîndreptăm spre destinaţia dorită. A spune că tratezi oamenii cu respect şi a o face nu este acelaşi lucru. Cei care reuşesc, găsesc ecou în sufletul oamenilor când întreabă: „Cum am putea face mai bine acest lucru?", „Cum am putea repera asta?", „Cum am putea obţine rezultate mai bune?" Ei ştiu bine că oricât de sclipitor ar fi un om, îi va fi greu să îmbine talentele de colaborare ale unei echipe eficiente. Convingerea nr. 6: A munci înseamnă să te recreezi. Cunoaşteţi cumva vreo persoană care a avut mari realizări făcând o muncă pe care o ura? Eu nu ştiu pe nimeni. Una dintre cheile succesului este să realizezi un mariaj fericit între ceea ce faci şi ceea ce îţi place să faci. Pablo Picasso spunea odată: „Atunci când muncesc, mă relaxez; mă oboseşte să stau degeaba sau să mă ocup de musafiri." Poate că nu pictăm la fel de bine ca Picasso, dar ne putem da osteneala să găsim o ocupaţie care să ne învioreze şi să ne entuziasmeze. Şi putem aduce în munca noastră - oricare ar fi ea - elemente din ceea ce facem ca divertisment. Mark Twain spune: „Secretul succesului este să faci din vocaţia ta o vacanţă." Asta par să facă oamenii realizaţi. Am tot auzit în ultima vreme despre oameni dependenţi de muncă (workaholics). Există într-adevăr oameni a căror muncă a devenit un fel de obsesie nesănătoasă. Nu par să aibă nici o bucurie de pe urma muncii lor, dar ajung într-o fază în care nu mai pot face nimic altceva. Cercetătorii află în continuare lucruri surprinzătoare despre unii oameni dependenţi de muncă. Unii dintre ei par să aibă o pornire maniacă de-a binelea, concentrată pe muncă pentru că le place munca lor. Îi provoacă, îi stimulează, le îmbogăţeşte viaţa. Aceşti oameni înclină să considere munca aşa cum cei mai mulţi dintre noi considerăm recreerea. Ei o văd ca pe un mijloc de extindere, de a afla lucruri noi, de a explora noi căi. Există oare ocupaţii care oferă mai multă mulţumire sufletească decât altele? Sigur că da. Secretul este să-ţi croieşti drum către acele ocupaţii. Aici funcţionează una din acele spirale ascendente. Dacă poţi descoperi un mod creator de a-ţi desfăşura activitatea, te va ajuta să te îndrepţi către o muncă mai plăcută. Dar dacă nu este decât o corvoadă, doar un mod de a-ţi câştiga existenţa, niciodată nu va fi mai mult decât atât. Am vorbit mai devreme despre natura sinergică a unui sistem coerent de convingeri, a felului în care convingeri pozitive vin în sprijinul altor convingeri pozitive. Iată un nou exemplu. Nu cred că există ocupaţiiimpas. Nu există decât oameni care şi-au pierdut simţul posibilităţii, oameni care s-au hotărât să nu-şi asume nici o răspundere, oameni care s-au hotărât să creadă în eşec. Nu vreau să vă sugerez să deveniţi dependent de muncă. Nu vă sugerez nici să faceţi în aşa fel încât lumea voastră să graviteze în jurul muncii voastre. Vă sugerez doar că vă veţi îmbogăţi şi lumea şi munca dacă îi veţi conferi aceeaşi doză de curiozitate şi vitalitate pe care le conferiţi recreerii voastre.Convingerea nr. 7: Nu poţi avea reuşite de durată fără angajament. Indivizii realizaţi cred în puterea angajării. Dacă există o singură convingere care este aproape inseparabilă de succes, aceea este că marele succes nu se poate realiza fără un mare angajament. Dacă vă uitaţi la oamenii de succes din orice domeniu, vă veţi da seama că ei nu sunt neapărat nici cei mai buni sau cei mai sclipitori, nici cei mai rapizi sau cei mai puternici. Veţi constata că aceştia au o mare putere de angajare. Anna Pavlova, marea balerină rusă, spunea odată: „Să urmăreşti neobosit un singur ţel: acesta este secretul succesului." Este un alt punct de pornire pentru Formula Succesului Suprem de care vă vorbeam - să-ţi cunoşti realizarea, să copiezi ceea ce merge, să treci la fapte, să-ţi dezvolţi acuitatea senzorială pentru a şti ce rezultate obţii şi să le şlefuieşti mereu până când obţii ceea ce doreşti. Observăm acest fenomen în toate domeniile, chiar şi în cele în care talentul nativ ar părea să aibă cea mai mare pondere. Să luăm ca exemplu sporturile. Cum se explică faptul că Larry Bird este unul dintre cei mai buni jucători de baschet? Sunt mulţi care încă se mai întreabă. Este lent. Nu poate sări. Într-o lume de gazele graţioase, el pare uneori să se mişte cu încetinitorul. Cu toate astea însă, Larry Bird reuşeşte pentru că este angajat cu trup şi suflet pe calea succesului. Are un antrenament mai dur, are şi o mai mare duritate mentală, joacă mai dur, vrea să obţină mai mult. Obţine mai mult folosindu-şi priceperile mai mult decât oricine altcineva. Peter Rose şi-a croit drum spre Cartea Recordurilor în acelaşi fel, folosindu-şi constant angajarea pe calea desăvârşirii ca pe o forţă care îl determină să investească tot ce are în tot ceea ce face. Tom Watson, marele jucător de golf, nu era un mare personaj la Stanford. Era un jucător ca oricare altul din echipă. Dar antrenorul lui încă se minunează, declarând: „N-am văzut niciodată pe cineva să se antreneze mai mult." Diferenţa dintre talentele pur fizice dintre sportivi rareori poate spune ceva edificator. Doar calitatea angajării separă ceea ce este bun de ceea ce este măreţ. Angajarea este o componentă importantă a reuşitei în orice domeniu, înainte să dea marea lovitură, lui Dan Rather i se dusese vestea că era cel mai truditor reporter de televiziune din Houston. Încă se mai vorbeşte de un reportaj pe care l-a făcut stând atârnat de un copac în timpul unui uragan care se îndrepta vijelios către coasta Texasului. Zilele trecute am auzit pe cineva spunând despre Michael Jackson că ar fi o minune petrecută peste noapte. Peste noapte? Are mare talent Michael Jackson? Sigur că are. Dar şi-l cultivă de când avea 5 ani. De atunci a început să cânte în spectacole, să-şi exerseze vocea, dansul, să-şi compună cântecele. Sigur că are un talent din naştere. A şi fost crescut într-un mediu care i 1-a cultivat; şi-a dezvoltat un sistem de convingeri care l-au stimulat; a avut multe modele reuşite la îndemână; l-a călăuzit şi familia. Şi totuşi esenţialul este că el a fost dispus să plătească preţul. Îmi place să folosesc expresiaC.O.P. - Cu Orice Preţ. Oamenii de succes sunt dispuşi să obţină succesul cu orice preţ. (Se înţelege de la sine că C.O.P. nu înseamnă să faci ceva care să-i facă vreun rău altcuiva.) Acest lucru, la fel de mult ca orice altceva, este ceea ce îi deosebeşte de ceilalţi. Mai sunt şi alte convingeri care stimulează desăvârşirea? Sigur că da. Cu atât mai bine dacă vă gândiţi şi la altele. Pe tot parcursul acestei cărţi puteţi descoperi şi adăuga orice observaţii sau analize. Ţineţi minte: succesul lasă loc pentru indicii. Studiaţi-i pe cei care au succes. Aflaţi ce convingeri-cheie îi animă şi le dă puterea să acţioneze constant şi să obţină rezultate remarcabile. Aceste şapte convingeri au făcut minuni cu alţii înaintea voastră şi eu cred că pot face minuni şi cu voi dacă vă puteţi angaja să le aveţi mereu în vedere. Aproape că vă aud gândind: ei, e un mare „dacă" aici. Dar dacă aveţi nişte convingeri care nu vă sprijină? Dar dacă în realitate convingerile voastre sunt negative, nu pozitive? Cum să ne schimbăm convingerile? Deja aţi făcut primul pas, în mod conştient. Ştiţi ce vreţi. Al doilea pas este să acţionaţi, să învăţaţi să vă controlaţi reprezentările interioare şi convingerile, să învăţaţi cum să vă controlaţi creierul. Până acum am încercat să îmbinăm piesele care cred eu că duc către desăvârşire. Am început cu ideea că informaţia este apanajul regilor, că maeştri în arta comunicării sunt acei care ştiu ce vor şi care acţionează eficient, modificându-şi manifestările comportamentale până când obţin ceea ce şi-au dorit. Am învăţat în capitolul 2 că drumul către desăvârşire trece prin procesul de copiere. Dacă puteţi găsi oameni care au avut succese răsunătoare, puteţi să le luaţi ca model acţiunile pe care le întreprind constant pentru a obţine rezultate - convingerile lor, sintaxa mentală şi fiziologia - aşa încât să obţineţi rezultate asemănătoare într-un timp mai scurt de învăţare. În capitolul 3 am vorbit despre puterea stării. Am văzut care este influenţa unei stări neurofiziologice comportamentale puternice, productive şi eficiente. În capitolul 4 am învăţat despre natura convingerilor şi felul în care convingerile dătătoare de puteri deschid calea către desăvârşire. În acest capitol am explorat cele şapte convingeri care constituie piatra de temelie pentru desăvârşire.
Anthony Robbins Putere nemarginita

8 comentarii:

Dejemonos sorprender spunea...

Waa,wonderful picture! i loved it.. nice words too..

Sebastiana spunea...

Sunt curioasa cati mai citesc in zilele noastre...

MARIA spunea...

Ai fi surprinsa daca ai sti ca foarte multi oameni citesc? Blogul meu este vizitat de 1200 vizitatori zilnic, deci oameni citesc.

cursurionlinedezvoltarepersonalaafaceri spunea...

Cine vrea sa vada, vede si ne impins de la spate, cine nu, n-ai cei face.
Oricum este alegerea fiecaruia.

Anonim spunea...

Cat de tarziu v_am descoperit ! I_a insufletit este cuvantul cheie ;ceea ce am citit eu aici ar trebui sa afle adolescentii,celtarziu in clasa a X. Probabil ca i-ar insufleti .Diriginti luati aminte si vetiramane vesnici in inimile elevilor vostri .

MARIA spunea...

A reaminti este cuvantul potrivit. Toti avem aceasta cunoastere . Voalul uitarii incepe sa se imprastie.......

Anonim spunea...

Dumnezeu sa te aiba in pace si iubire.

Da In place sa citesc foarte mult, iubesc natura si vreau sa traiesc in armonie cu ea .

MARIA spunea...

Si asa este !

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...