• Cand va plimbati printr-o padure, care a ramas salbatica si nu a fost calcata de om, veti observa si copaci cazuti, trunchiuri putrezite, frunze cazatoare si o materie in descompunere la fiecare pas. Si oriunde veti privi, veti gasi tot asa de bine viata ca si moartea.
• Dar privind mai atent, totusi, veti desoperi ca trunchiurile de copaci, putrezite si frunzele cazute nu numai ca dau nastere unei noi vieti, dar sunt si ele pline de viata. Microorgansimele sunt la lucru. Moleculele se reorganizeaza. Asa ca moartea nu se poate afla niciunde. Nu exista decat metemorfoza diferitelor forme de viata. Ce am putea invata noi din asta?
• Moartea nu este opusul vietii. Viata nu are un opus. Opusul mortii este nasterea. Viata este eterna. Inteleptii si poetii in cursul timpului au recunoscut calitatea de vis a existentei umane, care pare solida si reala si cu toate astea asa de fluida, incat poate disparea in orice clipa.
• In momentul mortii voastre, povestea vietii voastre, ar putea sa va apara si voua ca un vis care se sfarseste. Dar chiar si intr-un vis este o esenta care pare a fi reala. Trebuie sa fie o constiinta in care acest vis se intampla, altfel visul nu ar fi.
• Aceea constiinta fara margini o creeaza corpul, sau aceasta constiinta creaza visul corpului, visul cuiva?
• De ce toti aceia care trec printr-o experienta in apropierea mortii isi pierd frica de moarte? Reflectati la asta!
• Bineinteles ca stiti ca muriti, iar moartea este doar un simplu concept mental pana cand va intalniti cu ea personal, pentru prima data: datorita unei boli grele sau a unui accident care vi se intampla voua sau altcuiva care va este apropiat, sau prin pierderea fiintei pe care o iubiti, moartea intra pana la urma in viata voastra, ca si constiinta a propriei voastre morti.
• Majoritatea oamenilor fug de ea infricosati dar daca nu va mai eschivati si acceptati evidenta faptului ca si corpul vostru se duce si poate sa se dizolve in orice clipa, atunci apare un anumit grad de dezidentificare, la inceput slab, de forma voastra fizica si psihologica de ,,eu”. Si atunci cand vezi si accepti natura inpermanenta a tuturor formelor de viata, atunci,… un ciudat sentiment de pace va cuprinde.
• Cand va intalniti in fata cu moartea, constiinta voastra este libera am putea spune, de identificarea cu forma. De aceea in unele traditii budiste, calugarii viziteaza in mod regulat morga, pentru ca sa stea si sa mediteze langa corpurile moarte.
• In cultura vestica, mai este inca o larga negare a mortii. Chiar si cei in varsta incearca sa nu vorbeasca sau sa se gandeasca la ea, iar corpurile moarte sunt tinute ascunse, la distanta. Dar, o cultura care neaga moartea devine in mod inevitabil superficiala privind numai la forma externa a lucrurilor. Cand moartea este nagata, viata isi pierde adancimea.
• Moartea este poarta spre cine suntem noi dincolo de nume si forma, dimensiunea transcendenta.
• Oamenii tind sa nu se simta bine cand este vorba de sfarsituri, pentru ca fiecare sfarsit este o mica moarte. De aceea in multe limbi, cuvantul good-bye inseamna ,,sa ne vedem curand”.
• Si oricand o experienta se sfarseste: un grup de prieteni, o vacanta, copii care pleaca de acasa, atunci si voi muriti– aveti o mica moarte. O forma care a aparut in constiinta voastra, ca aceea experienta se dizolva. Adeseori acest lucru lasa in spate un sentiment de gol – si majoritatea oamenilor incearca cu greu sa nu-l traiasca si sa-l evite.
• Dar daca invatati sa acceptati si chiar sa intampinati cu bunavointa sfarsiturile din viata voastra, voi ati putea gasi ca acel sentiment de gol pe care initial l-ati simtit ca inconfortabil, sa treaca intr-un sentiment interior de spatiu care este o pace adanca.
• Astfel invatand sa muriti in fiecare zi, va deschideti vietii.
• Majoritatea oamenilor simt ca identitatea lor, sentimentul lor de sine, este ceva incredibil de pretios pe care ei nu vor sa il piarda. De aceea se tem ei asa de mult de moarte.
• Pare ceva inimaginabil si infricosator ca si eu pot sa incetez sa mai exist, la un moment dat. Dar de fapt voi confundati acel pretios ,,eu”, cu numele si forma voastra si cu povestea asociata de ele. Acest ,,eu” nu este altceva decat o forma temporara in corpul constiintei.
• Asa cum aceasta identitate cu forma este tot ceea ce voi cunoastetim voi nu sunteti constienti ca acest lucru atat de pretios este propria voastra esenta, cel mai adanc sentiment de ,,eu sunt” care este insasi constiinta nemarginita. Este eternul din noi, si el este singurul lucru pe care nu poti sa-l pierzi, niciodata.
• Si de fiecare data cand orice fel de pierdere apare in viata noastra, afectandu-va adanc – cum ar fi pierderea posesiilor, a casei voastre, a unei relatii apropiate, sau pierderea reputatiei, a slujbei, sau a abilitatilor fizice, atunci ceva din voi moare. Si va simtiti diminuati in sentimentul vostru de sine. Poate apare cu siguranta si o dezorientare ,,fara asta – cine mai sunt eu?”
• Cand o forma cu care v-ati identificat inconstient ca fiind parte din voi – va lasa sau se dizolva, acest fapt pare sa fie de o exprema durere. Si lasa un gol, in substanta existentei voastre.
• Cand se intampla asta, nu negati sau nu ignorati durerea sau tristetea pe care o simtiti. Acceptati-o pentru ca ea este acolo. Fiti constienti de tendinta mintii de a construi o poveste in jurul acestei pierderi in care v-ati luat rolul de victima. Frica, suparararea, resentimentul, sau autocompatimirea, toate acestea sunt emotii care se duc odata cu acel rol. Dupa aceea fiti constient de ceea ce este in spatele acelor emotii si in spatele povestii creata mental: acel adanc, acel spatiu gol. Puteti sa-l infruntati si sa acceptati acel sentiment ciudat de gol, de lipsa? Si daca puteti, veti vedea ca nu mai este un loc infricosator. Si veti fi surprinsi sa aflati pacea, emanand de acolo.
• Si de fiecare data cand apare moartea, cand o forma de viata se dizolva, Dumnezeu, lipsa formei si nemanifestatul, straluceste prin poarta lasata deschisa prin dizolvarea formei. De aceea lucrul cel mai sacru din viata este moartea. Acesta este motivul pentru care pacea lui Dumnezeu poate veni la tine si prin contemplarea si acceptarea mortii.
• Cat de scurta este fiecare experienta umana, cat de fluide sunt vietile noastre. Oare exista ceva, care sa nu fie subiect de nastere si moarte, ceva care sa fie etern?
• Sa consideram asta: daca ar fi doar o singura culoare, sa-I zicem albastru, si intreaga lume si tot ce este in ea ar fi albastru, dar dupa aceea nu va mai fi nici-un albastru. Acolo este necesar sa fie cava care nu este albastru, pentru ca albastrul sa poata fi recunoscut, altfel, nu ar fi putut fi, nu ar fi putut exista.
• In aceeasi ordine de idei, este nevoie de ceva ce nu este trecator si impermanent astfel incat tot ce este schimbator sa fie recunoscut? Deci: daca tot ce exista, inclusiv tu insuti, este impermanent, poti cunoaste pe acela care este etern? Oare faptul ca esti constient de lucrurile acestea si poti sa obsevi viata scurta a tuturor formelor, inclusiv pe a ta, nu inseamna ca exista ceva in tine care nu este subiect de deteriorare?
• Cand aveai 20 de ani, erai constient de corpul tau asa cum era el puternic si viguros; 6 ani mai tarziu, erai constinet de coprul tau ca fiind mai slabit si mai batran. Dar si gandirea ta se poate schimba si poate sa nu mai fie aceeasi ca atunci cand aveai 20 de ani, dar constiinta faptului ca stii cum ca trupul tau tanar sau batran sau cum gandirea ta s-a schimbat, constiinta nu ti s-a schimbat. Aceasta stare de constienta este eternitatea din tine – insasi constiinta fara limite. Este viata unica, fara forma. Daca o poti pierde? Nu, pentru ca tu esti ea.
• Unii oameni ajung sa fie plini de pace si luminosi chiar inaintea mortii lor, si astfel se vede ceva minunat ce straluceste prin dizolvarea formei.
• Uneori se intampla si lucrul acesta: ca oameni foarte bolnavi sau batranim am putea spune ca devin aproape transparenti, in ultimele lor saptamani, luni sau ani din viata lor. Si asa cum se uita la voi, veti vedea o lumina stralucind prin ochii lor. Atunci nu mai este nici-o suferinta psihologica - s-a dus toata. Ei s-au abandonat pe ei insisi si asta inseamna ca persoana, ,,eul” creeat mental, s-a dizilvat deja. Ei au murit inainte de a muri si au gasit pacea interioara adanca care este realizarea nemuririi din ei insusi.
• In fiecare accident si dezastru se afla o dimensiune potentiala de rascumparare de care noi nu suntem de obicei constienti.
• Uimitorul soc al mortii total neasteptate si iminente, poate avea ca efect fortarea puternica a constiintei voastre de a se rupe de identificarea cu forma. In ultimele cateva momente inaintea mortii fizice, atunci cand muriti, voi va experimentati pe voi insiva ca si constiinta libera de forma. Si deodata, nu mai este nici-o frica, numai pace si o intelegere ca totul este bine, si ca moartea este numai o forma care se dizolva. Atunci moartea este recunoscuta ca ultima iluzie, tot asa de iluzorie ca si forma cu care te-ai identificat ca fiind ,,tu”.
• Moartea nu este o anomalie sau cel mai ingrozitor dintre toate evenimente, asa cum cultura moderna incearca sa va faca sa credeti - este cel mai natural lucru din lume, inseparabil si tot asa de natural ca cealalta polaritate – nasterea. Amintesteti de asta atunci cand stai langa o persoana moarta.
• Este un mare privilegiu si un act sacru sa fii prezent ca si martor sau insotitor langa o persoana moarta.
• Cand stai cu ea, nu nega nici-un aspect al acestei experiente. Nu nega ce se intampla si nici sentimentele tale. Si recunosterea faptului ca nu este nimic ce poti face, va poate determina sa va simtiti fara ajutor, trist sau mahnit.
• Acceptati aceste sentimente apoi mergeti mai departe si intelegeti ca nu puteti face nimic, si acceptati asta total. Nu mai poti controla nimic. Si aceasta predare de sine, adanca, fata de fiecare aspect al acestei experinte, a mortii acelei persoane, va va face sa experimentati toate trairile, ca si toata durerea sau tot disconfortul posibil. Starea de abandon de sine si de constienta treaza si de liniste care vine odata cu asta, va ajuta in chip minunat persoana moarta si ii va usura tranzitia. Daca va fi nevoie de cuvinte, ele vor apare din aceea liniste din voi. Dar vor fi secundare. Odata cu linistea vine si cea mai mare binecuvantare: pacea.
Eckhart Tolle
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu