Reptilienii -David Icke

Sunteţi pregătiţi? Mi-aş fi dorit să nu fiu nevoit să fac o introducere la povestea care urmează, căci nu va face decât să o complice, expunându- mă oprobiului public şi ridiculizării generale. Dar, fie ce-o fi! Nu am dat niciodată înapoi în faţa unor asemenea argumente. După părerea mea, Anunnaki şi marţienii albi de care vorbeşte Brian Desborough nu sunt aceiaşi oameni, deşi nu este exclus să fi existat o legătură genetică între ei. După ce am pus laolaltă dovezile, punctele de vedere, studiile şi opiniile pe care le-am adunat în toţi aceşti ani pe această temă, am ajuns la concluzia că Anunnaki sunt o rasă de origine genetică reptiliană. În literatura OZN-istică ei sunt cunoscuţi pur şi simplu sub numele de extratereştri reptilieni. De altfel, nu sunt singurul care crede acest lucru. Sincer să fiu, am rămas uimit cât de mulţi oameni din epoca noastră sunt deschişi în faţa acestei posibilităţi, ajungând de multe ori la aceeaşi concluzie prin propriile lor cercetări. Printre ei se numără inclusiv unii care ar fi râs de această idee nu cu mult timp în urmă. Dr. Arthur David Horn, fost profesor de antropologie biologică la Universitatea de Stat din Colorado, Fort Collins, credea până nu demult cu toată convingerea în teoria darwinistă a evoluţiei umane, respectiv în dezvoltarea lentă a speciei umane, urmând principiul supravieţuirii celui mai puternic.

Chiar şi în epoca modernă există nenumărate relatări ale unor oameni care pretind că au văzut umanoizi cu pielea şi faţa ca de şopârlă, şi cu oPornind de la dovezile pe care le-a descoperit, el a ajuns astăzi să creadă că umanitatea a fost fabricată genetic de extratereştri şi că o rasă de reptilieni controlează planeta de mii de ani (inclusiv la ora actuală). Concluziile mele sunt identice cu ale lui, deşi personal am urmat o cu totul altă cale în viaţă. Studiile doctorului Horn sunt prezentate detaliat în excelenta sa carte, Originile extraterestre ale umanităţii, în care sugerează că rasa pe care Tăbliţele Sumeriene o numesc Anunnaki este o rasă reptiliană (lucru cu care sunt pe deplin de acord). Faimosul astrofizician britanic Fred Hoyle a afirmat într-o conferinţă de presă ţinută în anul 1971 că lumea este controlată de o forţă care se poate manifesta în forme diferite. „Ei sunt pretutindeni, le-a spus el jurnaliştilor uluiţi: în cer, în apă şi pe pământ…”, adăugând că „ei” controlează umanitatea prin puterea minţii. Ştiu că sună bizar, dar va trebui să citiţi integral cartea de faţă pentru a vă da seama cât de multe dovezi susţin această teorie. Dacă veţi prefera să renunţaţi la lectură (acum sau după alte câteva capitole) pentru că această afirmaţie încalcă toate convingerile dumneavoastră, veţi rata şansa de a vă convinge că până şi cele mai neverosimile ipoteze din cele pe care le voi prezenta în continuare sunt adevărate, fiind susţinute de o avalanşă de dovezi. Cu cât am adunat mai multe informaţii incredibile, cu atât mai convins am ajuns să fiu că avem de-a face cu două situaţii distincte, care au evoluat în paralel. Pe pământ au existat şi alte rase extraterestre (şi încă mai există) în afară de cei pe care vechii sumerieni îi numeau Anunnaki, iar alte texte antice: Rasa Şarpelui. Nu este exclus ca celelalte rase de extratereştri să se fi luptat cu aceşti Anunnaki. Texte din toate culturile antichităţii descriu aceste „războaie ale zeilor” şi este posibil ca ele să se refere la conflicte între diferite rase extraterestre, nu doar la facţiunile Anunnaki rivale de care vorbesc Tăbliţele chii bulbucaţi ca la broaşte. Unul din investigatorii fenomenului extraterestru este Jason Bishop III (un pseudonim). Acesta afirmă că, în majoritatea lor, reptilienii sunt mai înalţi ca oamenii şi au sângele rece, la fel ca reptilele de pe pământ. Sunt mult mai puţin sensibili din punct de vedere emoţional ca oamenii, şi cei mai mulţi dintre ei au dificultăţi în a-şi exprima iubirea, deşi sunt foarte inteligenţi şi au cunoştinţe tehnologice extrem de avansate. În treacăt fie vorba, această descriere corespunde perfect atitudinilor şi comportamentului Frăţiei care controlează lumea de astăzi. Relatările moderne referitoare la reptilieni se potrivesc întru totul cu descrierile multor „zei” din textele şi legendele antice. De pildă, între anii 5000-4000 î.Ch. a existat o cultură numită Ubaid, anterioară Sumerului. Pe teritoriul Irakului de astăzi au fost găsite figurine care desemnează zeii acestei culturi şi care aveau forme evidente de umanoizi cu feţe de şopârlă. În secţiunea ilustraţiilor apare imaginea unei asemenea figurine asemănătoare unei şopârle, care ţine în braţe un copil care pare o şopârlă în miniatură. Regiunea în care au fost descoperite vestigiile culturii Ubaid, dar şi cele ale culturii sumeriene de mai târziu, joacă un rol important în povestea noastră, figurinele Ubaid prezentând grafic „zeii” care au dominat multe civilizaţii antice. Culturile din America Centrală au un zeu în formă de şarpe înaripat, Quetzalcoatl; indienii hopi aveau zeul-şarpe cu pene, Baholinkonga, iar cultura indienilor nord-americani este împânzită de imagini cu şerpi, inclusiv misteriosul munte în formă de şarpe din Ohio; indienii din India vorbesc de zeii reptilieni, Naga (o rasă de „demoni” în legendele indiene, al căror nume înseamnă „Cei care nu merg, ci se târăsc”); egiptenii aveau propriul lor zeu-şarpe, Kneph, faraonii fiind deseori ilustraţi alături de şerpi; fenicienii îl aveau pe Agathodemon, un alt zeu-şarpe; populaţia voodoo are un zeu pe care îl numeşte Damballah Wedo, cu formă de şarpe; iar ebraicii îl aveau pe Nakhustan, Şarpele de Bronz. Străvechiul zeu al britanicilor, pe care îl considerau Conducătorul Lumii în formă de Dragon, era numit HU, de unde s-ar putea să provină termenul de Hu-man (n.n. om/uman în limba engleză). Simbolul discului înaripat al sumerienilor, care apare în întreaga lume antică, era alcătuit din doi şerpi. Simbolismul şarpelui şi asocierea lui cu „zeii” antici poate fi găsit pretutindeni în lume. În cartea sa, Adorarea Şarpelui, reverendul John Bathhurst Deane scrie: „… Unul din cei cinci constructori ai Tebei [în Egipt] a fost numit după zeul-şarpe al fenicienilor, Ofhion… Primul altar din Atena ridicat ciclopilor a fost cel închinat lui ‚Ops’, zeul-şarpe… Adorarea simbolică a şarpelui era atât de obişnuită în Grecia încât Iustin Martirul i-a acuzat pe greci că au introdus-o în misterele tuturor celorlalţi zei. Atunci când îşi aleg o bucată de teren pentru a-şi construi o casă sau un mormânt, chinezii au o superstiţie: o ating cu capul, coada şi picioarele şopârlelor care trăiesc sub pământ”. Nu este exclus ca dragonii care scot foc pe nări şi şerpii malefici care apar în toate legendele lumii să îşi aibă originea în „zeii” reptilieni care au acţionat cândva la vedere, cu mii de ani în urmă. Textele străvechi îi numesc pe aceştia oamenii-şerpi, iar Biblia face referiri frecvente la simbolistica şarpelui. Deşi nu toate simbolurile care includ şerpi se referă la aspectul reptilian al acestora, sunt destule care intră totuşi în această categorie. O altă temă comună care apare în textele antice este cea referitoare la locurile sacre păzite de dragoni sau de şerpi. Cel mai cunoscut exemplu de acest fel în Occident este şarpele din Grădina Edenului, dar tema este universală. Persanii vorbeau de o regiune a fericirii absolute numită Heden, mai frumoasă decât tot restul lumii la un loc. Acesta a fost sălaşul primordial al primului om, înainte ca acesta să fi fost tentat de un spirit malefic care a luat forma unui şarpe şi care l-a ispitit să guste din fructele unui copac. Hinduismul vorbeşte de arborele banyion sub care Krishna, „Iisus” al indienilor, s-a aşezat pe un şarpe încolăcit, revărsând cunoaşterea spirituală asupra umanităţii. Grecii antici aveau tradiţia Insulei celor Binecuvântaţi şi a Grădinii Hesperidelor, în care creştea un copac ce producea merele de aur ale nemuririi. Această grădină era protejată de un dragon. În cărţile sacre chineze se vorbeşte de o grădină în copacii căreia creşteau fructele nemuririi, păzită tot de un şarpe înaripat, numit dragon. Legendele mexicane au o variantă a legendei Evei în care apare un şarpe uriaş de sex masculin. O altă legendă hindusă descrie muntele sacru Meru, păzit de un dragon înfricoşător. Peste tot regăsim aceeaşi temă a locurilor sacre păzite de dragoni înfricoşători şi de reptilieni pe jumătate umani, care le oferă oamenilor cunoaşterea spirituală. Speciile de reptile au o istorie îndelungată pe pământ, începând cu dinozaurii care au trăit acum 150 de milioane de ani, şi chiar mai veche. Dacă dorim să înţelegem natura exactă a vieţii, va trebui să ne eliberăm mintea de condiţionările actuale şi să realizăm că ceea ce vedem la ora actuală pe pământ nu reprezintă decât o fracţiune minusculă din posibilităţile existente. Speciile de reptile precum şopârlele sau şerpii nu reprezintă decât o formă a geneticii reptiliene posibilă în univers. Ştiinţa modernă a demonstrat că nu toţi dinozaurii aveau sânge rece. Ei seamănă cu reptilele actuale numai din punct de vedere fizic. Cert este că atât dinozaurii cât şi reptilele au dat naştere unei varietăţi incredibile de forme. De pildă, dinozaurii erau de toate mărimile, trăiau pe pământ, în apă sau în aer, erau ierbivori sau carnivori feroce, precum Tyrannosaurus Rex, care cântărea opt tone. Putem crede oare că această diversitate genetică nu putea produce şi forme umanoide, care să meargă pe două picioare, să fie înzestrate cu două braţe şi cu un creier suficient de dezvoltat încât să producă o civilizaţie tehnologică? Cercetările de ultimă oră indică faptul că mulţi dinozauri care trăiau acum 100 de milioane de ani erau foarte inteligenţi. Saurornitoidul, numit astfel din cauza asemănării sale cu o pasăre, avea un creier mare, ochi care îi permiteau să aibă o viziune stereoscopică şi degete orientate în direcţii opuse, care îi permiteau să prindă şi să ţină mici mamifere cu care se hrănea. Adrian J. Desmond, unul din cei mai mari specialişti ai lumii în domeniul dinozaurilor, afirmă că o creatură precum Saurornitoidul era despărţit de restul dinozaurilor „printr- o prăpastie comparabilă cu cea care îi desparte pe oameni de vaci”, după care conchide: „Cine ştie cât de departe ar fi putut ajunge aceste ‚imitaţii de păsări’ dacă ar fi supravieţuit?” Studiile făcute sugerează că dacă nu ar fi fost şterşi de pe suprafaţa pământului de un cataclism petrecut acum 65 de milioane de ani, dinozaurii ar fi putut evolua într-o rasă de umanoizi reptilieni. Agenţia Spaţială Americană, NASA, i-a cerut lui Dale Russell, paleontologul şef de la Northern California University, să scrie un raport despre cum ar putea arăta viaţa extraterestră. El a creat un model pornind de la dinozaurul Troodon, căruia i-a aplicat schimbările genetice care s-ar fi putut produce în mod natural de-a lungul milioanelor de ani şi a ajuns la o creatură pe care a numit-o dino-sauroid. Aceasta semăna în mod uimitor cu un reptilian umanoid, fiind chiar identic cu imaginile descrise de oameni care pretind că au văzut extratereştri reptilieni. Cine poate spune dacă acest salt evoluţionist de la dinozaurii clasici la umanoizii reptilieni nu s-a produs într-o altă dimensiune sau pe o altă planetă fizică, poate chiar şi pe pământ, înainte de dispariţia dinozaurilor? Mai mult decât atât, au dispărut oare cu toţii? Paleontologia modernă (ştiinţa care studiază fosilele) sugerează la ora actuală că nu toţi dinozaurii au fost ucişi de meteoritul care a lovit pământul acum 65 de milioane de ani şi că unii dintre ei ar putea trăi şi astăzi. Există tot mai multe dovezi că păsările actuale ar putea fi urmaşele dinozaurilor. Deşi corpurile marii majorităţi a dinozaurilor au fost distruse, conştiinţa lor trebuie să fi supravieţuit, căci conştiinţa înseamnă energie, iar energia este indestructibilă. Ea nu poate fi anihilată, dar poate fi transmutată într-o altă formă. Ce s-a întâmplat cu conştiinţa dinozaurilor care au dominat pământul timp de 150 de milioane de ani? Aşa cum am văzut mai devreme, numeroase legende din Asiria, Babilon, China, Roma, America, Africa, India şi din alte părţi, inclusiv povestea din Vechiul Testament, prezintă poveşti cu dragoni. Simbolul şarpelui s-a descoperit şi în Britania antică, în Grecia, Malta, Egipt, New Mexico, Peru şi în toate insulele din Oceanul Pacific. Există o asemănare indubitabilă între unii dinozauri şi vechile ilustraţii ale dragonilor
David Icke Cel mai mare secret  sursa