Fiind nimic, am început să intuiesc faptul că pot fi totul

Postat Maria

Într-o dimineață-sunt deja mulți ani de-atunci, mi-am dat seama stupefiat că habar n-aveam cine sunt. Nici măcar ce sunt. Toate rolurile pe care le jucam fuseseră suspendate, toate vocile interioare pe care le considerasem ca fiind eu însumi, tăcuseră, toate personajele cu care mă identificaseră se evaporaseră, iar eu rămăsesem gol pe dinlăuntru, nelocuit de nici o voce, într-o tăcere interioară aiuritoare. Jurnalistul și omul de televiziune, tatăl și aventurierul, investigatorul și analistul, reporterul neliniștit din mine, toți dispăruseră. A fost mai întâi un moment de crispare, poate că a fost acolo și puțină frică, poate că ar trebui să consult un doctor, un psihiatru, ceva, îmi spuneam, căci nimic nu mai părea în regulă. Dar până la urmă frumusețea și noutatea absolută a acelei stări a învins.

In dimineata aceea am stiut că nimic nu va mai fi cum a fost. Trecusem, cu o zi inainte, printr-o încercare despre care poate ca voi povesti în scris cândva. O cumpănă între viață și moarte. Cineva mă chemase pe tărâmurile inefabile pentru a-mi arăta că mă rătăcisem. Iar acum priveam prin fereastra de la ultimul etaj al unei elegante rezerve de spital. Lumina dimineții avea greutatea și culoarea mierii. Mă odihneam, fără nici un cuvânt, într-un peisaj interior complet gol. Eram nimeni. Istoria mea personală, aceea în care devenisem un jurnalist implicat complet în trasformările lumii exterioare, se dizolvase. Poveștile pe care mi le spusesem despre mine însumi se vedeau acum drept ceea ce erau: simple povești. Crezusem că am cunoscut succesul de toate felurile, crezusem că am trăit iubirea, cezusem că am fost tot ceea ce putusem fi și fusesem mulțumit cu viața mea. Iar acum, în această dimineață tăcută înțelegeam că Eu nu eram toate acele personaje pe care le jucasem cu convingere, că ceea ce Eu eram cu adevărat era doar Povestitorul acelor istorii.

Așa am devenit, pentru un timp, Nimeni și Nimic. Am plutit. Am renuntat la toată viața mea anterioară. Simțeam că pentru a deschide porți noi trebuia să le închid pe cele vechi. Mi-a fost frică și mi-am făcut curaj, apoi am fugit și m-am întors, am ezitat și am plâns, dar înapoi nu m-am mai întors. Unele porți, deschise cu foarte mulți ani în urmă s-au lăsat închise foarte greu. Convențiile și compromisurile în care trăisem s-au prăbușit. Descopeream că aproape întreaga mea viață de până atunci fusese la limita convenției și a compromisului. Am lăsat totul în urmă.

Doar așa am putut descoperi Adevărul despre mine. Fiind nimic, am început să intuiesc faptul că pot fi totul. Aceasta nu este o metaforă, ci unul dintre cele mai profunde adevăruri ale mele. L-am descoperit în mine pe cel pe care eu îl numesc Marele Jucător. El nu poartă un nume, dar dacă ar trebui să poarte unul atunci ar fi cel al Conștiinței însăși. Este Experimentatorul, este Martorul, este Cel Care Este.

Mai târziu am descoperit că totul se petrecuse cu perfecțiune, orchestrat impecabil de acest Experimentator genial din interiorul meu care nu făcea altceva decât să se descopere pe sine.

Adevărul vine înaintea Iubirii, a rostit cineva, iar eu am încremenit recunoscând puterea acestei afirmații. Nici eu nu putusem trai Iubirea câtă vreme nu întrezărisem Adevărul despre mine însumi, căci nu există Iubire înafara Adevărului. Oferindu-mi Adevărul, mi-am deschis porțile Iubirii.

Cea mai tulburătoare, cea mai magică, cea mai nebunească poveste de iubire pe care o cunosc sau despre care am auzit vreodată, este propria mea poveste de iubire cu Elena. Sunt unul dintre norocoșii acestei lumi care trăiește Iubirea aceea despre care scriu poeții și despre care crezusem întotdeauna că nu este decât o metaforă. Trăiesc, de 7 ani, cea mai transformatoare poveste de iubire, o iubire care m-a condus către mine însumi într-un mod uluitor, care mi-a deschis porțile către percepția conștientă a naturii spirituale a Universului. Iubirea a rupt zidurile interioare clădite în mii de vieți de luptă și de prudență, iubirea a spulberat credințele despre ceea ce sunt, iubirea m-a făcut să ies din structurile de oțel inoxidabil ale minții mele, să uit prejudecățile și fricile, să mă arunc marea de energie a Creației dezbrăcat de toate armurile pe care le credeam necesare supraviețuirii. Iubirea a deschis pentru mine porțile marii Conștiințe, ale amintirilor vechi cât toată isotria Universului și m-a făcut să văd că eu sunt mai mult decât atât. Iubirea totală pentru ea m-a făcut să văd adevărata natură a Umanității, începând cu mine însumi și terminând cu celelalte ființe, de orice natură ar fi ele, am descoperit, poate pentru prima dată în lunga poveste a sufletului meu, ce înseamnă compasiunea, înțelegerea profundă a ceea ce suntem, a faptului că nimeni nu este de vină cu nimic, că suntem cu toții într-o extraodinară aventură a descoperirii de sine și că realitatea este expresia completă a ceea ce suntem în profunzimile noastre cele mai adânci.

Vă întrebați poate ce legătură are asta cu stările de conștință extinsă și cu spiritualitatea, cu căutarea de Sine și cu regăsirea de Sine… Ei bine, Iubirea constituie o uriașă expansiune a conștiinței, de fapt o regăsire a adevăratelor dimensiuni ale Conștiinței pentru că presupune abandonarea tuturor structurilor create de mintea noastră pentru a putea supraviețui în mediul dens al încarnării. Îndrăgostit fiind, nu-ți mai pasă de nici una dintre toate armurile, nu mai este nevoie de ele, nu te mai temi să fii vulnerabil și astfel devii invincibil, acea plutire, acea scurgere difuză a ființei atunci când ești îndrăgostit, acea supra-sensibilitate față de tot ceea ce există nu este altceva decât adevărata noastră natură de ființe inefabile și curajoase care au ales experiența densității pentru a se auto-experimenta, pentru a expansiona, pentru a scormoni în oceanul de posibilități ascunse în interiorul nostru divin. Iubirea între un bărbat și o femeie este o experiență mistică totală pentru că presupune nu abandonarea de Sine, ci abandonarea iluziei despre Sine și descoperirea Sinelui. Este o experiență mistică pentru că descoperă uluitoarele comuniuni între suflete, pentru că desființează granițele pe care ni le-am inventat pentru a ne ”proteja” de ceilalți, pentru că dezvăluie frumusețea divină a propriei Ființe, puterea uriașă care se ascunde în a fi vulnerabil, pentru că deschide porțile iubirii de sine și ale respectului pentru ceea ce suntem, pentru că revelează minunăția Creației. Dansul Iubirii adevărate între un bărbat și o femeie nu este doar unul care se petrece în densitatea încarnării, în materie, ci este un dans cosmic, la mii de niveluri ale simțirii și ale energiei, ale emoției și ale înțelegerii, este o redescoperire a faptului că suntem fără granițe, iar deschiderea interioară fără de care nu este posibilă Iubirea, este procesul cel mai complet vindecător pe care îl cunosc. Toți am auzit că Iubirea vindecă, dar câți dintre noi am avut curajul să ne lăsăm vindecați prin Iubire?

Eu Sunt cel care trăiește toate acestea. Am păstrat unele dintre rolurile mele anterioare, dar sunt conștient de faptul că nu mă pot defini prin ele. Astfel, uneori sunt jurnalist, căci scriu reportaje în felul meu, alteori sunt un investigator al Conștiinței și reportajele mele sunt despre partea nevăzută a acestei lumi, alteori sunt cel care împărtășește căutătorilor de sine hărțile Conștiinței. Am experimentat de multe ori expansiunea și am învățat câte ceva despre nisipurile mișcătoare ale acestor teritorii interioare. Rolul pe care mi-l asum cel mai des în ultimul timp este acela de însoțitor, de ghid pentru aceia care simt chemarea Ființei și care au nevoie să știe că au mai trecut și alții prin acest proces. Deasemeni, uneori sunt acela care transferă în limbaj liniar, accesibil, înțelesurile, căile și semnificațiile acestor călătorii interioare.

Sunt unul dintre aceia are și-au găsit sufletul și care au recuperat o parte din ceea ce sunt cu adevărat. Sunt unul dintre aceia care cred că Dumnezeu poate fi trăit în orice clipă și că poarta este lăuntrică. Cred cu tărie că nu există altă cale pentru noi, decât aceea a scufundării în interior, a încrederii în noi înșine, a Iubirii pentru noi înșine și pentru alții. Dacă El este omniprezent, atunci este în noi și noi suntem în El. Este un alt fel de a vorbi despre divinitatea noastră. Cred cu adevărat în Calea Maestrului Interior, acel cuprinzător nivel de Conștiință care este răspunsul la toate întrebările noastre și în plus, că avem norocul să trăim marea schimbare despre care vorbeau iluminații. Cred că a venit timpul nu numai să vorbim despre toate acestea, ci să le și trăim, căci singura cunoaștere reală este cea care vine din experimentare directă. (2009)

Horia Turcanu