Mamă, de ce naşti un bătrân?
De ce naşti tu numai toamnă
şi numai iarnă?!
De ce mi se face frig de zăpadă, mamă,
când sunt un murdar?
Încă miros a spirt
şi alţii a morţi, mamă, -
dă-mi nu stele, ci un pahar de lapte acrit.
Nu-mi da vedere, mamă,
dă-mi un cal hăituit!
Nu mă înverzi cu iarbă verde,
înverzeşte-mă cu ochii ei.
Binecuvântează-mă, mamă,
s-ajungem din doi, trei!
Ce blestem e dorul,
e aproape la fel de sublim
cum e crima, cum e omorul,
sau, mamă, cum e norul!
Tu nu vezi că plouă mamă,
tu nu vezi că plouă?
Se-neacă peştii în lumină, mamă,
se-neacă peştii
şi curg în sus, nu mai curg la vale!
Sânul tău era cel mai de sus, mamă,
de ce l-au făcut stea, de ce l-au făcut stea?
Al lui nimenea, mamă, al lui nimenea...
al lui ia-mă moarte
şi, ia-mă odată!
Numai tu mă iubeşti pe mine,
moarte, numai tu mă iubeşti
iubito!
Nichita Stanescu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu