Postat Maria
Noi ne dorim cu adevărat
să răzbim; însă, ne este, totodată, teamă de izbândă; şi, prin urmare, ne creăm felurite circumstanţe stânjenitoare, care ne stăvilesc progresul, ţinându-ne pe loc.
Atunci când te confrunţi cu obstacole care se interpun în calea realizării obiectivelor tale, este important să nu te laşi pradă deznădejdii. Poţi crede, cu uşurinţă, că te-ai împotmolit sau că viaţa creează circumstanţe care te împiedică să obţii ceea ce îţi doreşti. Şi, în pofida tendinţei de a privi întrebător înspre oricine sau orice, în afară de noi înşine, în căutarea cauzei, probabil chiar cu dorinţa de a ne descotorosi de persoana, obiectul sau circumstanţa stânjenitoare, totuşi, adeseori, cea mai bună direcţie de acţiune este de a scruta atent înlăuntrul nostru.
Este uluitor cât de frecvent ne aşezăm în calea izbânzii personale, fără a realiza propriile stratageme inconştiente. Deşi ne dorim cu adevărat să răzbim, noi ne subminăm, adeseori, propriile eforturi, din numeroase motive. S-ar putea să ne fie frică să reuşim; şi, prin urmare, noi creăm, în mod inconştient, circumstanţe care ne împiedică progresul, ţinându-ne pe loc. Ori, s-ar putea chiar să ne fie teamă ca nu cumva să reuşim; şi, aşadar, noi ne blocăm pe noi înşine, îngreunându-ne realizarea propriilor obiective. Este posibil chiar să ne abordăm obiectivele dintr-o perspectivă şi de o manieră ce re-creează un cerc vicios al eşecului.
În cazul în care crezi că te-ai interpus în propria-ţi cale, ar fi bine să iei o foaie de hârtie şi să pui în scris modul în care ai făcut acest lucru. Aşterne pe hârtie propriile-ţi alegeri care ţi-au stăvilit eforturile, precum şi temerile care te-au îmboldit înspre deciziile respective! Fii atent la gândurile ce ţi se conturează în minte, precum şi la simţămintele ce te cuprind! Este important să manifeşti înţelegere, blândeţe şi compasiune, pe tot parcursul procesului. Încearcă să nu te învinovăţeşti pentru atitudinea inconştientă de a te fi interpus în propria-ţi cale! Ţine minte că alegerile pe care le facem sunt menite să ne slujească, să fie în beneficiul nostru, până vine vremea desprinderii de ele! După ce vei fi încheiat, aruncă hârtia şi stabileşte-ţi, totodată, intenţia de a lăsa în urmă, toate obstacolele pe care tu însuţi le-ai creat şi ţi le-ai aşezat în drum, pentru a-ţi stăvili progresul! Apoi, te poţi deschide înspre un nou început, noi oportunităţi, noi orizonturi, acordându-ţi permisiunea de a o lua de la capăt. Îndoielile şi temerile sunt trăiri fireşti; dar, în lumina acestei conştienţe, vei reuşi să te împiedici de la zădărnicirea propriilor tale obiective. Mai mult decât atât, acum că ai decis să te dai la o parte din propria-ţi cale, acea parte din tine care a tânjit după izbândă, este liberă să răzbească.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu