Strigi după iubire. Nu mai e nevoie să repeți dificultățile ca și cum e firesc. Bine, ai o pietricică in pantofi. Bine, ai o așchie in deget. Localizează cerul după care tânjești.
Iți aud strigătul din nou și din nou:
“Preaiubite Doamne, sunt atât de obosit de durerea inimii. Este așa de mult pentru mine să fiu complet fericit, dar eu nu sunt. Doamne, cum pot să elimin angoasa mea? Odată și pentru totdeauna, nu pot fi fără durere de inima? Trebuie ca durerea de inimă să fie starea mea permanentă de rebeliune ca și când mi-a fost lăsată moștenire?”
Preaiubiților, izbucniți in remușcare. Există o altă cale de a gândi. Dacă nu vrei cu adevărat anxietate, lasă-o să plece. Nu trebuie să o menții. Nu trebuie să ții răni vechi deschise. Cea care te injunghie este o rană veche. Este o rană veche care iți spune: “Ești lăsat pe dinafară.”
Era ceva ce era presupus să fie al tău, și a fost dat altcuiva. Tu ai fost trecut cu vederea — din nou. Te găsești singur in agitația că ai fost trecut cu vederea, ca și când a fi trecut cu vederea este cel mai rău lucru care ți s-ar putea intâmpla. Deși, cumva, tu ești cel care uită de el.
Este un fel de smulgere a inimii tale. De câte ori și in câte moduri poți tu tăia din inima ta când ai putea să ii dai fericire? Când ești atât de agitat, este greu să fii fericit. Tu ești cel care nu te tratezi bine, de aceea, de ce nu ai transmite inimii tale fericire in ritmul de fiecare zi?
Duci după tine ideea că ești lipsit. Iți spui ție”Vezi? Lipsit din nou.”
Există un fel de a o imobiliza să te sprijini și pare că te face confortabil. Inima ta galopează aici și acolo, și tu o numești dezamăgire după obiceiul tău. O altă dezamăgire orientată spre tine, și alta.
Cine spune că nu poți accepta ceea ce se numește imperfecțiune? Poate treci cu vederea că fericirea este o posibilitate. Ai fost refuzat in trecut, și continui să cânți la harpă că ai fost refuzat. Perfecțiunea pe care o cauți, te neagă pe tine. Ce să faci atunci? Cum să iți acordezi dorințele o dată pentru totdeauna?
Cum Putem să iți oferim plinătatea inimii in loc de goliciunea inimii? Impărăția Cerului este pentru tine la fel ca pentru fiecare. Ce intervine?
Iți place ideea de a-ți cere completarea, deși ar părea că tu vestești nemulțumirea. Poate fi fericirea infracțiune? Poate fi intr-adevăr? Dar dacă Universul te tratează bine? Dar dacă nu trebuie să plătești prea mult pentru bucățile de fericire pe care le guști?
Știi, nu e bine când negociezi cu viața. Plătești un preț prea mare pentru a nu accepta norocul. Dumnezeu știe că ai destul noroc, dar intr-un fel nu este destul, și tu plătești prea mult pentru a dovedi lipsa in loc de abundență. Este un nod in inima ta, care pare că nu te lasă să te relaxezi.
Iți spui singur că meriți mai mult, și apoi faci totul dificil. Găsești cusururi. Le dezvălui. Și prețul pe care il plătești este mare, și te faci singur să plătești iar și iar.
Ieși afară din dulapul in care te-ai inchis singur. Fii bun cu tine. Răsfață-te. Să iți prezici un alt cântec pe pământ. Nu mai studia imaginea ta la fel de mult cum ai făcut-o. Dă-ți voie să plutești. Ceri prea mult lumii și ție. Tu ești cel care are in vedere meritul tău. Tu ești supraveghetorul. Folosești cântarul impotriva ta.
Acum, incepe să declari fericire pentru tine. Ieși afară din acel dulap intunecat in care te-ai pus. Soarele strălucește. Declară aceasta ca și Noul tău Adevăr.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu