joi, februarie 09, 2017

Iubiţi? Trebuie să fii demn de aşa ceva.

Postat Maria
Intraţi în această pădure fermecată, voi care îndrăzniţi! Zeii se iubesc unii cu alţii conştienţi. Iar amanţii conştienţi devin zei.
Fără ruşine, oamenii se vor lăuda că au iubit, că iubesc sau spera să iubească. Ca şi cum iubirea ar fi de ajuns pentru a le acoperi mulţimea păcatelor. Dar iubirea după cum am văzut atunci când nu e vorba de iubire conştientă, adică doritoare să devină atât înţeleaptă cât şi capabilă de a-şi servi obiectul ei, nu depinde decât de afinităţi favorabile sau defavorabile. În ambele cazuri ea este la fel de inconştienţă, adică fără control. A fi într-o asemenea stare de iubire, este cu siguranţă la fel de primejdios pentru sine, pentru celălalt sau pentru amândoi. Pentru că suntem atunci traversaţi de energia cosmică ce-şi urmează propriile sale finalităţi cu totul indiferente de ale noastre şi iată-ne încărcaţi cu această forţă. Aceasta este o dinamită pe care o vehiculam de aici înainte, fără a ne lua măsurile de protecţie. Trebuie să ne mai mirăm de numărul accidentelor? Să recunoaştem că fără cunoaştere şi putere iubirea este demoniacă. Fără cunoaştere îşi poate distruge obiectul. Cine n-a auzit diversele prea iubite spunând despre iubiţii lor: “Ma îmbolnăveşte, mă omoara”. Şi, fără putere, amantul devine cea mai nefericită fiinţă deoarece nu poate să facă ceea ce-şi doreşte şi ştie că ar trebui să facă pentru binele sau. Oamenii ar trebui să se roage să le fie îndepărtată experienta iubirii fără înţelepciune şi forţă. Sau dacă nu pot face altceva decât să iubească, atunci să roage înţelepciunea şi forţa să le ghideze iubirea. Pentru că iubirea nu este de ajuns.
“Te iubesc”, spune el. “Este ciudat că nu mă simt mai bine din cauza aceasta”, spune ea. Atâta timp cât nu v-aţi sudat o cunoaştere şi o forţă la înălţimea iubirii voastre, să fiţi jenaţi să mărturisiţi că sunteţi îndrăgostiţi! Iar dacă nu puteţi ascunde aceasta, iubiţi cu umilinţă, muncind să deveniţi înţelepţi şi puternici.
Iubiţi? Trebuie să fii demn de aşa ceva. Toţi îndrăgostiţii sunt vulnerabili la orice cu excepţia iubitei lor.
Gurdjieff

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...