Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casa.
Tremurând s-a stins vapaia lumânarii de pe masa,
Iar acuma numai ochiul de jaratic din camin
Licareste-n umbra dulce, ca o piatra de rubin.
Bate vânt cu ploaie-n geamuri
Si e noapte neagra-afara...
Plânsul stresinii suspina ca un cântec de vioara
Monoton, soptind povestea unei vremi de mult uitate...
Nici o raza nu patrunde prin perdelele lasate.
Ci-ntunericul prieten stapânind pâna departe,
Si de oameni si de patimi fericirea ne-o desparte.
Singur eu veghez în noapte,
Ploaia cânta tot mai tare...
Si m-apropii, ochii negri sa-i deschid cu-o sarutare.
George Topârceanu -
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu