Aş vrea să vă explic foarte sumar ceea ce fiecare om va trăi în momentul morţii.
Si această experienţă este generală, deci independentă de faptul că sunteţi aborigen din Australia, hindus, musulman, creştin sau necredincios: ea este de asemenea independentă de vârsta voastră sau de statutul vostru socio-economic. Căci este vorba de un eveniment pur uman, aşa cum procesul normal al unei naşteri a devenit un eveniment pur uman.
Experienţa morţii este aproape identică cu cea a naşterii. Este o naştere într-o altă existenţă, care nu poate fi dovedită într-un mod foarte simplu. Timp de două mii de ani aţi fost invitaţi să „credeţi” în lucrurile de dincolo. Pentru mine, aceasta nu mai este o problemă de credinţă, ci o problemă de cunoaştere. Şi vă voi spune cu plăcere cum se obţine această cunoaştere, cu condiţia ca voi să vreţi aceasta. Dar dacă nu vreţi, nu are nici o importanţă. […]
În momentul morţii există trei etape. În limbajul pe care îl folosesc pentru copilaşii muribunzi, eu spun că moartea fizică a omului este identică cu observaţia pe care o putem face atunci când fluturele părăseşte coconul (gogoaşa). Coconul şi larva lui sunt corpul uman trecător. Ele nu sunt totuşi identice cu voi, nefiind decât o casă provizorie, dacă vă puteţi imagina în felul acesta. A muri este pur şi simplu a ne muta într-o casă mai frumoasă, simbolic înţelegând.
De îndată ce coconul este deteriorat în mod irezistibil, fie prin suicid, omor, infarct sau boală cronică – puţin contează cum – el va elibera fluturele, adică sufletul vostru. În această a doua etapă, când fluturele vostru – tot simbolic – şi-a părăsit corpul, veţi trăi evenimente importante a căror importanţă trebuie să o cunoaşteţi pentru a nu vă mai fi frică niciodată de moarte.
În cea de-a doua etapă veţi fi aprovizionat cu energie psihică, în timp ce în prima etapă eraţi dotaţi cu energie fizică. În această ultimă etapă, aveţi nevoie de un creier care să funcţioneze, adică de o conştiinţă trează, pentru a putea comunica cu alţii. În momentul în care aceasta vă lipseşte, adică atunci când coconul este deteriorat în aşa măsură încât nu mai puteţi respira şi când pulsul cardiac şi undele cerebrale nu mai pot fi măsurate, fluturele se află deja în afara coconului. Ceea ce nu vrea să însemne că sunteţi deja mort, ci că coconul nu mai funcţionează. Părăsind acest cocon, ajungeţi în etapa a doua, a energiei psihice. Energiile fizică şi psihică sunt cele două energii pe care omul le poate manipula.
Cel mai mare cadou pe care Dumnezeu l-a făcut oamenilor este liberul arbitru. Şi din toate fiinţele vii, numai omul posedă acest liber arbitru. Voi aveţi aşadar alegerea de a folosi aceste energii într-un mod pozitiv sau negativ. Aceasta vrea să însemne că cele două vieţi din corpurile respective pot fi pozitive sau negative. De îndată ce sunteţi un fluture eliberat, adică de îndată ce sufletul vostru a părăsit corpul vostru, vă veţi da seama mai întâi că vedeţi tot ce se întâmplă la locul morţii voastre, în camera de boală, la locul accidentului sau acolo unde aţi părăsit acest corp. Nu mai percepeţi aceste evenimente cu conştiinţa voastră muritoare, ci cu o percepţie nouă. Înregistraţi totul, şi în momentul în care nu mai aveţi tensiune arterială, sau nu mai aveţi nici puls nici respiraţie, chiar şi în absenţa undelor cerebrale. Ştiţi exact ce spune şi gândeşte fiecare şi cum se comportă. […]
Trebuie de asemenea să ştiţi că dacă vă apropiaţi de patul pe care se află mama muribundă sau tatăl muribund care sunt deja în comă profundă, această femeie şi acest bărbat aud tot ceea ce spuneţi. Şi nu este prea târziu să spuneţi: “îmi pare rău”, “te iubesc” sau tot ce vreţi să spuneţi. […]
În această a doua etapă, „mortul” – dacă pot să mă exprim astfel – va remarca şi faptul că este din nou intact. Orbii pot să vadă. Cei surzi sau muţi aud şi vorbesc din nou. […]
În această a doua etapă, vă daţi seama, de asemenea, cu nicio fiinţă umană nu poate muri singură, nu numai pentru că mortul este în măsură să facă vizită oricui – indiferent de distanţa în spaţiu - , ci şi pentru că oameni care au murit înaintea voastră, şi pe care îi iubiţi, vă aşteaptă întotdeauna. Şi pentru că timpul nu există, cineva care la 20 de ani a pierdut un copil, poate ca, murind la 99 de ani, să-şi întâlnească copilul ca copil, întrucât pentru cei de cealaltă parte un minut poate avea durata a 100 de ani din timpul nostru.
Ceea ce Biserica le povesteşte copilaşilor apropo de îngerul lor păzitor se bazează pe fapte, căci este dovedit faptul că fiecare fiinţă, de la naştere până la moartea sa, este însoţit de fiinţe spirituale. Fiecare om are asemenea ghizi, fie că credeţi fie că nu, fie că sunteţi evreu, catolic sau fără religie, nu are nici o importanţă. Căci această iubire este necondiţionată şi de aceea fiecărui om îi este făcut cadoul unui ghid. Ei sunt cei pe care copilaşii îi numesc „parteneri de joc” . […]
În general sunteţi aşteptat de persoana pe care o iubiţi cel mai mult. Pe ea o veţi întâlni întotdeauna prima. […]
După ce veţi fi realizat în această a doua etapă integralitatea regăsită a corpului şi îi veţi fi întâlnit pe cei pe care îi iubiţi, luăm cunoştinţă de faptul că moartea nu este decât o trecere într-o altă formă de viaţă. Am abandonat formele fizice terestre căci nu mai avem nevoie de ele. Şi înainte de a părăsi corpul nostru pentru a lua forma pe care o vom avea în eternitate, trecem printr-o fază de tranziţie complet amprentată de factori culturali tereştri. Poate fi vorba de trecerea printr-un tunel sau de un portal sau de traversarea unui pod. Eu, fiind originară din Elveţia, am traversat o curmătură(şa muntoasă) alpină cu flori sălbatice. Fiecare are cerul pe care şi-l imaginează. Şi pentru mine, cerul este evident Elveţia, cu munţi şi flori sălbatice. Eu am putut să trăiesc această tranziţie ca pe o şa alpină de toată frumuseţea, ale cărei păşuni erau colorate cu flori care îmi făceau impresia unui covor persan.
Şi apoi, de îndată ce veţi fi îndeplinit această trecere, o lumină străluceşte la capăt. Această lumină este mai mult decât albă, este de o claritate absolută. Şi pe măsură ce vă apropiaţi de această lumină, sunteţi umpluţi de cea mai mare iubire, indescriptibilă şi necondiţionată, pe care v-o puteţi imagina. Nu există cuvinte pentru a o descrie.
Când cineva are o experienţă în pragul morţii, el nu poate privi această lumină decât foarte scurt. Şi trebuie să se întoarcă imediat pe pământ. Dar când muriţi – vreau să spun a muri definitiv – acest contact dintre cocon şi fluture, pe care l-am putea compara cu un cordon ombilical, cordon de argint, este rupt. După aceea, nu mai este posibilă întoarcerea în corpul terestru. Dar nu veţi vrea în nici un caz să vă întoarceţi, căci atunci când a văzut lumina nimeni nu mai vrea să revină pe pământ. Şi în această lumină vă daţi seama pentru prima dată de ceea ce omul ar fi putut să fie. Trăiţi acolo comprehensiunea fără judecată, trăiţi acolo o iubire necondiţionată, indescriptibilă. Şi în această prezenţă pe care mulţi o numesc Christos sau Dumnezeu, Iubire sau Lumină, realizaţi că toată viaţa voastră de aici de jos nu este decât o şcoală prin care trebuie să treceţi, că trebuie să învăţaţi aici anumite lucruri şi să ieşiţi victorioşi din anumite încercări. Când aţi terminat programul şi reuşiţi la examene, vă puteţi întoarce.
Mulţi întreabă: „Pentru ce copii atât de frumoşi trebuie să moară?” Răspunsul este pur şi simplu că aceşti copii au învăţat în puţin timp ceea ce aveau de învăţat. Şi în funcţie de persoane, este vorba de lucruri total diferite. Dar fiecare trebuie să înveţe un lucru înainte de a putea să se întoarcă acolo de unde vine, şi anume iubirea necondiţionată. Când aţi învăţat-o şi practicat-o aţi reuşit la cel mai important dintre examene.
În această Lumină, în prezenţa lui Dumnezeu, a lui Christos, sau oricare ar fi numele pe care l-aţi da, trebuie să vă priviţi toată viaţa terestră, de la prima zi până în ziua morţii. Revăzându-vă propria viaţă, sunteţi în etapa a treia. În această etapă, nu mai dispuneţi de conştiinţa primei etape sau de această posibilitate de percepţie caracteristică celei de a doua. Acum posedaţi cunoaşterea. Cunoaşteţi exact fiecare gând pe care l-aţi avut în fiecare moment al vieţii, cunoaşteţi fiecare faptă pe care aţi făcut-o şi fiecare cuvânt pe care l-aţi rostit. Dar această posibilitate de a ne aminti nu este decât o infimă parte din cunoaşterea totală pe care o aveţi. Căci în momentul în care priviţi încă o dată toată viaţa voastră, realizaţi toate consecinţele care au rezultat din fiecare din gândurile voastre, din fiecare din cuvintele voastre, din fiecare din faptele voastre.
Dumnezeu este Iubire necondiţionată. Cu prilejul „revederii” vieţii noastre, nu pe El îl veţi face răspunzător de destinul vostru. Veţi realiza că voi aţi fost duşmanul cel mai rău, deoarece acum trebuie să vă reproşaţi că aţi lăsat să treacă atâtea ocazii de a creşte. Acum ştiţi că atunci când v-a ars casa, când copilul vostru a decedat, când soţul a fost rănit sau când tu însuţi ai avut un atac de apoplexie, era vorba de lovituri ale sorţii cu mesaje reprezentând posibilităţi de a creşte, a creşte în comprehensiune, în iubire, în toate lucrurile în care avem încă de învăţat. Şi acum regretaţi: „În loc să fi folosit şansa astfel oferită, eu am devenit tot mai plin de amărăciune, mânia şi negativitatea mea au sporit…”
Noi am fost creaţi pentru o viaţă simplă, frumoasă, minunată. […]
În final aş vrea să vă asigur că este un adevărat cadou acela de a sta la căpătâiul muribunzilor, că a muri nu este neapărat o problemă tristă şi groaznică, că voi puteţi, din contră, să trăiţi acolo lucruri minunate, multă tandreţe. Şi dacă transmiteţi copiilor votri, nepoţilor voştri cât şi vecinilor voştri ceea ce aţi învăţat de la muribunzi, această lume va fi în curând din nou un paradis.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu