vineri, aprilie 29, 2016

Chemarea Maestrului Interior

Postat Maria
”Am știut dintotdeauna că există ceva special în noi înșine, o dimensiune, o putere, a claritate, un adevăr mai mare decât am putut împărtăși cu ceilalți, chiar și cu cei mai apropiați. Ne-am pomenit jucând roluri și am ajuns prizonieri ai acestor roluri. Vocea Maestrului Interior pe care o auzeam clar când eram copii și adolescenți, aproape dispăruse. A apărut din nou, de curând, sau mai degrabă am devenit din nou conștienți de ea în ultimii ani, ultimele luni sau săptămâni. Am încercat să o ignorăm sau să o îngropăm. Nu merge. Devine mai mare și creează disconfort pe măsura reprimării sale. Avenit timpul să-i dăm spațiu de manifestare. Este o voce a măreției noastre, a adevărului interior, a autenticității noastre. Ne vom ridica în picioare, în ciuda firelor lipicioase ale trecutului și ale mediului, care ne spun aceleași vechi texte: nu poți, nu meriți, nu ești în stare, nu valorezi nimic. Vom asculta vocea verticalității noastre lăuntrice și vom avea curajul să devenim ceea ce simțeam de mult timp că suntem cu adevărat. Mult mai mult decât am îndrăznit să fim până acum. Ne vom ridica deasupra condiționărilor și neputinței, deasupra fricii și a indolenței, deasupra fricii de necunoscut și a închiderii, deasupra singurătății și a agresivității pentru a ne trăi adevărata măsură. Vom crea realitățile pe care le dorim pentru noi înșine, vom crea bucurie și eliberare, ne vom ridica deasupra sistemelor vechi și ne vom re-crea pe noi înșine. Vom ieși din tăcere și vom împărtăși cu ceilalți ceea ce suntem, fără frică de exprimare, fără pretenții, și fără așteptări. Ne vom împlini nevoia de conexiune cu ceilalți și cu Întregul fără frica de a fi răniți sau trădați, pentru că ceea ce suntem cu adevărat nu poate fi rănit și nu are nevoie de nimic altceva pentru a trăi împlinirea și Semnificația.(...)
Chemarea Maestrului Interior
http://www.calatoriainimii.ro/-Chemarea-Maestrului-Int…

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...