Nu mai era nevoie de nici un adevar sa simt ca sunt vie

Postat Maria

Dimineata, asteptam soarele sa rasara, sa domneasca singur deasupra plajei. Trupul singur inspira viata din soare si din mare, nu mai era nevoie de nici un adevar sa simt ca sunt vie.

"Marea loveste digul pe care în seara aceea

n-am avut curajul sa mergem pâna la capat. Piatra uda

luneca si, la un pas de noi, era rupta. Daca eram neatenti,

ne puteam prabusi în apa ce fierbea dedesubt.

Dar am fost atenti. Ca totdeauna. Atât de atenti,

încât într-o zi vom renunta sa mai patrundem pe dig.

Ne vom multumi sa ne-aducem aminte de el,

apoi ne vom aduce aminte mai rar

si îl vom uita în cele din urma,

vom uita ca-ntr-o seara eram poate hotarâti sa mergem la capat.

Acum chiar daca as merge pe dig,

nu mai pot s-o fac decât singur. Pot aluneca

sau pot înainta curajos. E totuna.

Si-as vrea sa uit în ce zi ma aflu, în ce an si unde,

sa ascult marea lovindu-se întruna de dig, sa ma întreb

cine sunt, ce vârsta am si ce caut aici.

Si de ce m-am oprit în fata acestui dig, ca si cum l-as cunoaste? "

Octavian Paler

Iar eu stateam nemiscata pe plaja goala la orele diminetii, asteptand sa se intample... nici eu nu stiam ce anume. Regaseam o parte din mine acolo, nu ma puteam gandi la nimic, lasam viata sa curga si... respiram. De fapt, grecii spun ca marea filosofie are in miezul ei un pahar de Cucuta. Asa ca... m-am lasat in voia lipsei de ganduri si... ce avea sa se intample... se va intampla. De ce am avea nevoie de certitudini cand marea are o asemenea culoare. Esentiala este doar viata, iubirea si... marea.

In fiecare zi imi amintesc de mare. Marea Egee este pentru mine cea mai frumoasa mare, limpede, cu o culoare de smarald.