joi, februarie 18, 2016

Înainte de a te dărui odihnei nopţii, acordă-ţi timp pentru a trece în revistă, ziua ce s-a scurs; şi pentru a examina, pe rând, darurile primite!

Postat Maria

Atunci când avem o zi bună, ne surprindem, adeseori, retrăindu-i detaliile, peste ceva timp, delectându-ne cu ele, a doua şi a treia oară, în timp ce exultăm de bucuria norocului şi a fericirii noastre. Atunci când avem o zi mai puţin bună, e posibil să ne surprindem cufundându-ne în detaliile copleşitoare ale nenorocului şi ale nefericirii noastre. Totuşi, ne este cu putinţă să reconsiderăm zilele rele, prin dezvoltarea obiceiului de a acorda un anumit timp, în fiecare seară, contemplării, cu recunoştinţă, a tuturor darurilor primite pe parcursul zilei. Indiferent de rezultatul evaluării noastre asupra zilei ce s-a scurs - bună, rea, medie - noi putem evoca numeroasele binecuvântări care ne-au luminat-o, fie exploziv, fie discret. Această deprindere ne înalţă conştiinţa, în chip minunat, întrucât ne dezvăluie plenitudinea şi splendoarea din miezul existenţei fiecăruia dintre noi.
Uneori, în anumite zile, noi discernem cu uşurinţă, darurile pe care le-am primit; alteori, într-alte zile, este nevoie să privim cu mult mai mare atenţie, în căutarea darurilor zilei; însă, de îndată ce ne decidem, în acest sens, le vom desluşi, întotdeauna - şi încă într-un mare număr. Putem să nu ne complicăm şi să fim recunoscători, pur şi simplu, pentru acoperişul de deasupra capului, pentru generozitatea naturii, pentru hrană şi pentru sănătate. Odată ce vom fi conştientizat abundenţa acestor daruri, putem trece mai departe - putem purcede în căutarea darurilor subtile, care ni se dezvăluie prin contemplaţie şi meditaţie - cele ale iertării, îngăduinţei şi acceptării - pe care ni le-am însuşit pe parcursul zilei. De asemenea, putem fi recunoscători pentru prezenţa oamenilor minunaţi din viaţa noastră, care ne sprijină şi ne încurajează, oricât de rea ar fi fost o anumită zi.
Simpla contemplare a numeroaselor daruri din viaţa noastră, ne furnizează un context adecvat şi pentru dificultăţile traversate, ajutându-ne să le privim din perspectiva optimă; dar ne este cu putinţă să facem un efort pentru a întrezări binecuvântări, până şi în circumstanţele potrivnice. Această atitudine poate fi o provocare, şi necesită ceva practică, înainte de a se integra şi de a face parte, în mod firesc, din fiinţa noastră; dar am trăit, cu toţii, experienţa unei deziluzii sau a unei pierderi convertindu-se într-un surprinzător şi splendid beneficiu. Această reamintire, precum şi încrederea în suişurile şi coborâşurile vieţii, ne înlesneşte conştientizarea faptului că, uneori, darurile noastre superbe, cu adevărat valoroase, sunt chiar cele pe care nu le recunoaştem imediat. Mai mult decât atât, înseşi lecţiile pe care le învăţăm, sunt daruri cu drepturi depline, ce ne îngăduie să punem la socoteală şi răbdarea, înţelepciunea, tăria sufletească, printre celelalte daruri ale zilei.
 Madisyn Taylor

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...