Să mai fie timp să ating acest trup
viu şi să sărut pe această gură
naşterea glasului ce-mi e drag? Atât
am visat la tine că braţele-mi obişnuite, când
îţi strâng umbra, să se-ntâlnească pe pieptul meu
nu s-ar mai lăsa conduse de conturul
trupului tău, poate. Şi că, în faţa
aparenţei reale a ceea ce mă bântuie şi mă
stăpâneşte de zile şi ani, aş
deveni o umbră, fără îndoială. O, balanţe
sentimentale.
Atâta am visat la tine că nu mai este timp,
fără îndoială, să mă trezesc.
Dorm de-a-n picioarelea, cu trupul expus la toate
aparenţele vieţii şi iubirii
iar ţie, singura care ai însemnătate
astăzi pentru mine,
ţi-aş putea atinge fruntea şi
buzele mai puţin decât cele dintâi buze
şi fruntea ce-mi ies în cale. Atâta
am visat la tine, atâta am umblat, am vorbit, m-am culcat
cu fantoma ta că nu-mi
rămâne poate, şi
totuşi, decât să fiu o fantomă
printre fantome şi mai
umbră de o sută de ori decât
umbra care se
plimbă şi se
va plimba
veselă
pe cadranul
solar al vieţii tale.
Robert Desnos
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu