sâmbătă, august 01, 2015

Seara este un prilej minunat de reconectare cu fiinţele iubite şi de împărtăşire, comuniune, într-o atmosferă de recunoştinţă pentru ziua ce s-a scurs

Postat Maria
Încă din pruncia timpului, paleta de culori suave, mângâietoare, ale crepusculului, nuanţând fermecător orizontul; alungirea umbrelor; şi superbul răsărit al Luceafărului de Seară, ne-au fost semnele timpului de odihnă, precum şi de strecurare dinspre freamătul zilei, către îmbrăţişarea odihnitoare a somnului de noapte. Pentru fiinţele umane, dar şi pentru alte făpturi vii, care au tendinţa de a fi active la lumina zilei, serile sunt un timp al liniştii şi al destinderii, consacrat petrecerii unor clipe superbe, nepreţuite, alături de cei iubiţi, precum şi lunecării line înspre visele nopţii. Dar căderea serii are semnificaţii mult mai adânci decât cele simbolizate de imaginea cinei şi a unei perne moi, confortabile. Serile sunt un prilej minunat de a evalua întâmplările zilei, fără surse de distragere de la tema meditaţiei noastre; de a ne desfăta, în dezmierdarea lină a solitudinii sau tăcerii, de a ne încheia ziua cu seninătate, în pace; şi de a intra în sfântă comuniune cu Sinele lăuntric.

Dispunem de felurite modalităţi de a preschimba căderea nopţii, într-o experienţă înălţătoare şi îmbucurătoare - un adevărat festin al sufletului. O plimbare pe meleaguri poleite de atingerea magică a crepusculului, ce se topeşte în negura nopţii, îţi poate arăta două lumi distincte: una care se aşterne la odihnă şi alta care se trezeşte la viaţă. Seara, sunetele specifice activităţilor omeneşti se sting; iar sunetele creaturilor nocturne ale Terrei, şi natura însăşi se reliefează, pe fundalul blând al liniştii. Pe când noaptea se aşterne lin, parfumurile se schimbă; iar mirosul solului şi al vegetaţiei se capătă amploare. Contemplarea cerului, la căderea serii, este o minunată activitate meditativă – menită să ne reamintească adevărul mirabil că suntem, fiecare dintre noi, doar o parte dintr-un univers nemărginit, fascinant de complex. În fiecare noapte, diferitele faze ale lunii ne sugerează lunecarea timpului; precum şi înfiriparea, apogeul şi declinul vieţii, pe când chipul său scânteietor – fie rotund, fie preschimbat într-un zâmbet – scaldă lumea într-o strălucire diafană, nostalgică.

Pe fundalul sonor al ţârâitului greierilor şi al cântecului păsărilor de noapte, rutina şi ritualurile de seară îţi desăvârşesc ziua, te deconectează de freamătul îndeletnicirilor cotidiene şi te aştern, în tihnă, la un somn odihnitor. Rutina şi ritualurile de seară te ajută să îţi iei rămas-bun de la ziua ce s-a scurs; de asemenea, să o visezi întru realitate, pe cea care va urma. În timp ce soarele scapătă, întinde-ţi uşor trupul, aprinde câteva lumânări, sau contemplă lumina palidă, amurgindă a zilei! Splendoarea dulce, suavă, mângâietoare, a asfinţitului, îţi poate fi decorul de vis, pe când meditezi, îţi dezmierzi sufletul şi te destinzi, în pacea şi nemişcarea proprii sfârşitului zilei.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...