vineri, aprilie 24, 2015

Întoarce-te la puritatea ta, ființa originală!

Postat Maria
Am de gând să-ți spun ceva acum, ceva ce nu auzi foarte des în lume,
și mă dau pe mine ca exemplu.
Dacă vrei să mergi tot drumul până la capăt, renunță la sentimentul că ai vreun drept în viață.
Fără nici un drept deloc. Fără drepturi la nimic.
Apoi, totul este un dar.
Când nu meriți nimic, totul este un dar.
Doar încearcă.
Doar pentru tine. Bine?
Aceasta nu este o decizie politică.
Renunță la acest sentiment că ai drepturi, că viața îți datorează ceva, și simte spațiul care rămâne. Poate, inițial, vei simți vulnerabilitatea că "Doamne, eu nu o să pot să-mi apăr drepturile. Voi fi abuzat."
Dar mergi dincolo de acest sentiment.
Sacrifică-l pentru un adevăr mai mare.
Tu trebuie să începi să gândești cu mintea divină.
Dumnezeu nu are drepturi.
Dumnezeu nu are nevoie de nici un drept.
Trebuie să fii ca Dumnezeu.
Renunță la acest sentiment de a avea drepturi.
Vrei să mergi până la capăt?
Renunță la aroganță, de asemenea.
Renunță la viitor.
Dacă renunți la viitor, vei renunța la trecut de asemenea.
Doar pentru tine. Nu trebuie să spui nimănui.
Și renunță la această dependență "Cine va fi aici pentru mine?"
Și la proiecții cum ar fi: "Da, în termen de doi ani
eu voi fi într-o relație stabilă și voi deține propriul meu apartament."



Nu este nimic măreț în asta.
Pur și simplu te ține ca un fraier.
Nu vrei să fii un fraier.
Este ceva mai măreț decât aceasta, ce poate să vină.
Ratezi toată aventura și puterea
care vine de la Duhul Sfânt dacă începi să alegi tu pentru tine.
Dacă simți să alegi pentru tine, El te va lăsa să alegi pentru tine.
Dar, de îndată ce renunți la acest sentiment de a avea drepturi, dacă spui:
"Mi-ai dat libertatea de a alege. TU ești alegerea mea",
atunci altceva se va întâmpla.
În lume nimeni nu-ți va spune asta.
Acolo trebuie să fii mândru și să spui: "Ascultă, am drepturi!"
Iar când cred că am drepturi, cred și că lumea mi-a făcut o mulțime de greșeli.
Renunță la mândrie.
Mândria să fii femeie.
Mândria de a fi frumos/ă.
Mândria de a te fi realizat în ceva anume.
Mândria că ești o rasă anume, religie sau națiune.
Renunță la toate aceste lucruri.
Ele aparțin diavolului.
Ele nu-ți aparțin ție.
Și experimentează, trăiește ceea ce rămâne.
Un spațiu mare se va deschide în interiorul Inimii tale.
Smerenie imensă.
Acceptare imensă, iubire, înțelepciune și libertate
deodată ce trăiești contopirea cu ființa cosmică.
Și nici o forță de pe pământ nu te poate manipula, lega sau obliga
pentru că ești gol de tot ceea ce face o "persoană".
De ce crezi că este atât de important să fii o persoană?
Pentru un timp, trebuie să gustăm această stare a personalității,
dar trebuie să vină o vreme când ne întoarcem la puritatea originară.
Întoarce-te la puritatea ta, ființa originală!
Mă întrebi: "Cum?"
Cazi la picioarele lui Dumnezeu. Aceasta nu este o cădere obișnuită.
Nu este o cădere în jos.
Este o cădere în sus în îmbrățișarea Dumnezeului Cel Viu.
~ Mooji

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...