marți, martie 24, 2015

Dacă nu s-ar fi întâmplat, nu aș fi cine sunt astăzi!”

Postat Maria
Ca ființă umană ne place să inventăm povești! Vedem că se întâmplă ceva și imediat mintea noastră inventează o poveste în legătură cu acel ceva. Povestea este mai fermecătoare decât evenimentul în sine. Povestea este atât de fermecătoare încât uităm ceea ce s-a întâmplat de fapt și ceea ce rămâne, și la ce ne gândim, este doar povestea, la care mai adăugăm câte ceva ori de câte ori ne gândim la ea. Ceea ce s-a petrecut de fapt se pierde și ceea ce rămâne este doar povestea. Pierderea din vedere a realității este prima cauză a durerii.
Evenimentele din viața noastră vin și pleacă. Vedeți lucrurile drept ceea ce ele sunt și nu inventați nici un fel de povești în legătură cu ele. Mergeți înainte cu inima deschisă și încercați să nu vă gândiți prea mult. Faptul de a avea o imagine inocentă asupra vieții fără nici un fel de povești atașate ei ne aduce mai aproape de curgerea universului. Universul știe încotro ne îndreptăm. Mintea noastră este prea limitată ca să știe de ce s-a întâmplat un anumit lucru. Numai când suntem în viitor putem privi înapoi și spune ”Acum înțeleg de ce s-a întâmplat acel lucru. Dacă nu s-ar fi întâmplat, nu aș fi cine sunt astăzi!”



Marele Poet și Maestru Indian Rabindranath Tagore a fost întrebat odată ce crede despre moarte. Răspunsul său a fost iluminator. El a spus ”Eu nu mă gândesc niciodată la moarte. Doar mă bucur de viața mea în fiecare moment. Dacă astăzi mă bucur de fiecare moment și moartea vine mâine, sunt sigur că mă voi bucura și de moarte.”

Fiți prezenți în fiecare moment. Bucurați-vă de ceea ce vă aduce fiecare moment. Chiar și atunci când viața vă provoacă, vă puteți bucura de provocare și să-i permiteți să vă învețe ceva ce n-ați mai știut până atunci. Viața este inocentă. Mintea noastră umană trăiește în trecut. Când în mintea noastră inventăm o poveste legată de ceea ce se petrece astăzi, noi de aducem amintirile din trecut în context și pierdem din vedere ceea ce se petrece de fapt. Încetați cu poveștile, bucurați-vă doar de o viață simplă, pas cu pas, moment de moment.
Traducere Monica Poka
sursa 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...