Rugăciune către Inima Mea

Postat Maria

Inima Mea, iartă-mă, asta e Puterea ta.

Iartă-mă că Te-am părăsit, că am uitat, că m-am rătăcit

de Tine, Inimă, căutând.

Într-un târziu te găsesc, încă vie, Inima Mea, bătând,

atât de frumoasă, atât de puternică, atât de singură de mine,

atât de curajoasă, draga mea Inimă,

Așteptând.

Ai trecut singură peste frică, peste singurătate, peste părăsire,

Inima Mea,

Ești încă aici, tremurând,

Atât de obosită, atât de îndurerată

Și totuși bătând,

Curajoasa mea Inimă.

M-am întors, Inima Mea,

iartă-mă,

asta e Puterea Ta.

Un singur dar pot aduce, frumoasa mea, Inima Mea,

ceea ce sunt,

rătăcitorul de mine, înlăcrimat

de lacrima întoarcerii acasă.

Toată cunoașterea este a mea.

Un singur lucru lipsește. Inima.

Primește mâna mea dreaptă,

prea obișnuită cu mânerul sabiei,

să te țină, Inima Mea, în palmă,

așa cum Tu, în marea Ta Putere de a ierta,

m-ai ținut

în timpuri în care sângele meu

se împrăștia în cele patru zări ale Lumii.

Așa cum Tu m-ai ținut,

lasă-mă, Inima mea să te țin pentru o clipă

care nu se va mai termina niciodată.

Atât de frumoasă, atât de puternică, atât de singură de mine…

Iartă-mă, Inima Mea,

Aceasta e Puterea Ta.

Am găsit tot ceea ce am căutat,

toate răspunsurile,

am învins și am sângerat, am luat totul și am pierdut totul,

mii de cai au murit sub trupurile mele, mii de săbii

au ruginit,

mii de iluzii s-au dus. M-am întors,

Inima Mea, altul, dar atât de mult

atât, atât de mult același…

Fiecare picătură de sânge a fost a Ta, Inima Mea.

fiecare răsuflare din Tine a fost.

Orb și singur de Tine, am fost pierdut.

Iartă-mă, Inima Mea,

Aceasta e puterea Ta.

Am inventat roata și sabia, binele și răul,

frumusețea și urâtul, întunericul și lumina,

cubul și crucea, poezia și cărțile,

torța și scutul pe care să mă întorc mort acasă,

un vreasc uscat și găunos, al cărui trup nu l-ai plâns decât TU.

Nu am știut că toate lucrurile prețioase pe care le-am trăit

au fost mereu

darul Tău,

 tăcuta mea, părăsita mea de Inimă, 

fiecare șoaptădin nopțile singurătăților mele, pe care am spus-o

calului, sabiei sau stelei,

fiecare cuvânt adevărat pe care l-am spus vreodată unei femei

într-o clipă de iubire,

Au fost de la TIIIINEEEE!

Curajoasa, frumoasa, părăsita mea de Inimă.

Iartă-mă Inima Mea,

căci asta este mare

Puterea Ta.

Am inventat artele și armurile,

muzica și instrumentele de tortură, ruguri pe care mi-am ars trupul

în speranța de a simți ceva,

am inventat biserica și legea,

regulile de crescut ierburile pădurii,

filosofia și războiul, strategia și frica și fuga și moartea,

căutând mereu ceea ce-mi lipsea.

Iartă-mă, Inima Mea. Asta e Puterea Ta.

Ai fost cu mine, tăcută și mare,

în nopțile disperate ale înghețului,

și nu te-am văzut.

Mi-ai dat curajul celor mai glorioase clipe ale mele,

nevăzută și neauzită,

odele închinate gloriei mele le-ai auzit în tăcere, nespunând nimic,

așteptând clipa, necerând nimic pentru tine,

nici recunoaștere,

nici măcar un nume,

în adâncuri, răsuflare cu răsuflare m-ai hrănit,

rătăcitul de mine,

în așteptarea întoarcerii.

Iartă-mă, Inima Mea. Asta e Puterea Ta.

Toate Semnele au fost ale Tale,

în vreme ce eu credeam că strălucirea minții mele

ar putea crea vreodată Minunăția.

Toate pietrele care mi-au vorbit,

toți oamenii care m-au inspirat,

toate poeziile la care am lăcrimat,

magia marilor ceremonii metafizice,

artele magnifice ale alchimiei, toate sclipirile de geniu,

marile străfulgerări ale ființei mele

am crezut, Inima Mea, că sunt ale mele,

ce ORB!

Fiecare clipă care a meritat trăită a fost A TA,

Splendoarea mea!

Iartă-mă Inima Mea. Am fost orb.

Asta e Puterea Ta. A ierta.

Călătoria Inimii…

Atât de orb! Am crezut…

Mi-ai lăsat semne pretutindeni, dragostea mea,

minunato,

în pietre și în stele ai scrijelit semnul Tău

pentru a-mi aminti.

Niciodată nu m-ai părăsit,

niciodată nu m-ai trădat,

ai desenat cu ierburi semnul tău în bătaia vântului,

ai scris cu nori conturul tău pe cer, te-ai turnat

în formele frunzelor pentru a-mi aminti,

ai curs în formă de inimă apele izvoarelor,

ai cântat cu inimi de ploaie pe tablele ruginite

ale scuturilor mele de bărbat

pentru a-mi reaminti,

ai curs în râuri de lacrimi din ochii mei pentru ca ei să vadă.

Și n-au văzut.

Acum Te văd.

Lasă-mă să te țin în palma mea dreaptă,

Regăsita mea.

Iartă-mă Inima Mea.

Tu ești, ai fost, vei fi mereu Puterea Mea.

Singura.

(horia francisc-țurcanu, Cartea 44,


 http://www.elenafrancisc.ro/ro/carte/detalii/110-44 )






Horia Francisc-Țurcanu