Ne naştem singuri, murim singuri şi trăim singuri,fiecare pe planeta percepţiei noastre

Postat Maria

“ Ne naştem singuri, murim singuri şi trăim singuri,fiecare pe planeta percepţiei noastre. Niciodată doi oameni nu s-au întâlnit. Chiar şi persoanele pe care le cunoşti cel mai bine şi pe care le iubeşti din toată inima sunt proiecţiile tale. Mai devreme sau mai târziu, tu eşti cel care va fi rămas. Îţi dai seama cât e de minunat? La urma urmei, tu eşti cel cu care mergi la culcare şi cu care te trezeşti, tu eşti cel care îşi comandă mâncarea preferată şi care îşi iubeşte muzica favorită. Ai fost întotdeauna subiectul tău preferat – singurul tău subiect. Totul e despre tine.

Nu e nimic mai bun decât să fiu cu mine, cu mine alături. Voia bună, minunăţia de gânduri! Par atât de reale, în strălucirea lor, ele generează lumea întreagă, măreţia şi jocul ei, viaţa sentimentelor, bucuriile pe care mintea le generează, ca pe propriul nectar. Gândurile apar de nicăieri, se mişcă asemenea norilor, se modifică, se disipează, s-au dus. Cine i-a dat nume cerului? Cum de-a ştiut s-o facă? Stau cu ochii închişi. Trec două ore, apoi îmi dau seama că nici măcar un singur gând nu s-a consumat în acest răstimp. Descopăr că pe obraji îmi curg lacrimi de bucurie. Nu le opresc, chiar dacă bucuria e mai multă decât pot duce. Tot ceea ce este, tot ce a fost vreodată şi ce ar putea fi , totul e invitat să trăiască în forma sa maximă, acum. E-n regulă dacă asta mă va omorî, nu contează; ştiu să-i pun stavilă.

Devin atât de strălucitoare, atât de imponderabilă şi însufleţită, fără pic de frică, atât de îngăduitoare, că bucuria îşi croieşte propria existenţă deplină prin mine. Şi cum totul devine vizibil, văd adevărata sa natură, care este iubire. Pe măsură ce această bucurie îşi face lucrarea prin mine, orice altceva se mistuie. Aş putea săruta pământul, aş putea face dragoste cu murdăria, cu caldarâmul, cu frunzele, cu solul, cu textura realităţii pe care o cuprind cu degetele, care nu pot s-o apuce. Nu e nimic de înţeles, nimic care poate fi controlat. Am observat că venerez nu prin cuvinte, ci cu palmele lipite de obraz. Cum se va încheia această iubire? Cum aş putea să aflu? Şi, în cele din urmă, suspinele se transformă în cea mai blândă şoaptă, într-un suflu, iar apoi în mai puţin de-atât. “

Byron Katie