Adorabila confuzie a copilăriei în faţa dragostei

Postat Maria

Să iubeşti un zarzăr!”

„Să crezi că-l iubeşti.”

„Da. Să crezi că iubeşti un zarzăr! Ce poate fi mai delicios? Mai delicat? Mai proaspăt? Adorabila confuzie a copilăriei în faţa dragostei...Monica, îl vezi pe băieţel, după o noapte de nesomn, cu părul şi pelerina stropite de petale...de petale albe ca noiţele pe o unghie de copil...văzând deodată zarzărul care a înflorit peste noapte, lângă el, la capul lui, fără ca el să ştie...Soarele răsare. Zarzarul e alb şi soarele îl suflă cu mărgean ca obrajii fetiţelor când se roşesc. Băieţelul vrea să plece, fiindcă e trist după o noapte de singurătate şi nesomn. Cine-l cheamă din urmă? O bătaie de inimă, ca atunci când îţi răsare dragostea. Se întoarce, priveşte...Ochii lui, Monica, în care un zarzăr înflorit se oglindeşte alb şi roz, ca un nour pe obrajii dragostei...Se repede. Pelerina-i cade. Vrea să sărute, să strângă în braţe...Monica, să săruţi un zarzăr şi să crezi că săruţi! Să ţii o creangă în braţe şi să crezi că iubeşti! În clipa aceea, Monica, îngerii sunt aproape, livada e mai albă, se întâmplă un miracol: un copil a sărutat un zarzăr!

Zâmbeşte cerul. O sărutare a rostogolit petale albe...Simţi, Monica? Trebuie să cânţi în clipa aceea - să cânt. S-a întâmplat un miracol pe pământ! Livezile înfloresc în cor. Totul e copilăresc. Albinele murmură. Soarele se înalţă mai sus. Un copil a sărutat un zarzăr. Pământul e un început de poveste...”

( Ionel Teodoreanu - La Medeleni)