Postat Maria
Osho, in ultima vreme am inceput sa-mi dau seama de faptul ca pana si iubitul meu e pentru mine un strain. Dar nutresc, in continuare, un dor arzator de a depasi separarea dintre noi. E aproape ca si cum am fi doua linii care continua sa mearga in paralel, dar n-au sa se intalneasca niciodata. Iubite Osho, este lumea constiintei la fel ca lumea geometriei sau exista, totusi, vreo sansa ca liniile paralele sa se intalneasca?
E una din marile suferinte cu care fiecare persoana care iubeste trebuie sa se confrunte: nu exista cale de a elimina necunoscutul dintre cei doi iubiti, de a elimina distanta, separarea. De fapt, pentru ca iubirea sa functioneze trebuie ca iubitii sa fie poli opusi. Cu cat sunt mai indepartati, cu atat e atractia mai mare. Separarea e cheia pentru atractia dintre ei. Se apropie, se apropie foarte mult, dar nu devin niciodata unul. Se apropie atat de mult incat au impresia ca nu mai e nevoie decat de un singur pas si se vor contopi. Dar acel pas n-a fost niciodata facut si nu poate fi facut, pentru ca, pur si simplu, nu e in firea lucrurilor. Dimpotriva, atunci cand sunt foarte aproape, ei incep imediat sa se separe, sa se indeparteze. Din cauza ca atunci cand sunt foarte aproape atractia lor se pierde. Incep sa se certe, sa se sacaie, devin nesuferiti. Acestea sunt modalitati prin care se creeaza din nou distanta. Iar dupa ce a aparut distanta incep imediat sa se simta atrasi unul de altul; si continua in felul acesta, ritmic: se apropie, se indeparteaza; se apropie, se indeparteaza.
Exista un dor de contopire, dar la nivel biologic, la nivel de corp contopirea e imposibila. Nici macar cand faci dragoste nu te contopesti cu celalalt. Separarea la nivel fizic e inevitabila.
Spui: „In ultima vreme am inceput sa-mi dau seama de faptul ca pana si iubitul meu e pentru mine un strain.”
E bine ca ti-ai dat seama. Lucrul acesta dovedeste ca intelegerea ta creste. Numai oamenii infantili cred ca se cunosc unul pe altul. Nu te cunosti nici macar pe tine insuti, cum poti sa-ti inchipui ca iti cunosti iubitul sau iubita?
Nici persoana iubita nu se cunoaste pe sine, nici tu nu te cunosti pe tine. Doua fiinte necunoscute, doi straini care nu stiu nimic despre ei insisi incearca sa se cunoasca unul pe altul – e un exercitiu al zadarniciei care va sfarsi, inevitabil, in frustrare, in esec. Si de aceea toti iubitii sunt furiosi unul pe altul. Fiecare are impresia ca celalalt nu il lasa sa intre in lumea lui personala: „Ma tine la distanta!” Si fiecare are aceeasi impresie despre celalalt. Dar nu este adevarat, toate plangerile sunt false! E din cauza ca nu se intelege legea naturii.
La nivel de corp poti sa te apropii, dar nu poti sa te contopesti! Numai la nivel de inima te poti contopi, si asta numai momentan, nu permanent. La nivel de fiinta esti contopit, nu e nevoie sa te contopesti, trebuie doar sa descoperi ca esti!
Spui: „Dar nutresc in continuare un dor arzator de a depasi separarea dintre noi.”
Daca incerci intruna s-o faci la nivel fizic, vei esua de fiecare data! Dorul nu arata decat ca iubirea trebuie sa treaca dincolo de corp, ca iubirea vrea ceva mai inalt decat corpul, ceva mai maret decat corpul, ceva mai profund decat corpul.
Nici intalnirea de la inima la inima, desi are o dulceata atat de mare, desi aduce o bucurie imensa, nu e suficienta, fiindca ea se produce numai o clipa. Dupa aceea strainii sunt iarasi straini.
Daca nu ajungeti sa descoperiti lumea fiintei, nu veti putea sa va impliniti dorul de contopire. Si iata lucrul straniu: in ziua in care te contopesti cu persoana iubita la nivel de fiinta, te contopesti si cu intreaga existenta.
Intrebi: „E aproape ca si cum am fi doua linii care continua sa mearga in paralel, dar n-au sa se intalneasca niciodata.”
In geometria euclidiana, liniile paralele nu se intalnesc. Dar s-a descoperit ca daca continui, si continui, si continui, ele se intalnesc. [….] Liniile paralele, in ceea ce-i priveste pe iubiti, nu se pot intalni. Si e bine ca nu se pot intalni, caci daca iubitii si-ar putea satisface dorul de contopire la nivelul corpului fizic n-ar mai privi niciodata in sus. N-ar mai incerca niciodata sa afle ca in corpul fizic se ascunde mult mai mult de-atat – se ascunde constiinta, se ascunde Dumnezeu! E bine ca iubirea esueaza, fiindca esecul iubirii te va determina sa incepi un pelerinaj nou.
Dorul te va bantui pana cand te va aduce la templul in care se produce intalnirea, dar intalnirea are loc, intotdeauna, cu intregul. Intregul in care va fi iubitul tau, dar vor fi si arborii, si raurile, si muntii, si stelele. In intalnirea aceasta nu vor fi prezente cele doua egouri: nici egoul tau, si nici al persoanei iubite, dar intreaga existenta va fi prezenta! Iar aceste doua egouri sunt de fapt problema, sunt ceea ce fac din voi doua linii paralele. Nu iubirea e cea care iti face necazuri, ci egoul!
Viata dupa viata, dorul va ramane acolo pana vei descoperi usa potrivita pentru a trece dincolo de corp. Pastreaza-ti dorul arzator, inflacarat! Nu-ti pierde zelul! Dorul tau e samanta spiritualitatii tale. Dorul tau e inceputul uniunii ultime cu existenta. Iubitul tau nu e decat o scuza. Nu fi trista, ci bucura-te! Veseleste-te pentru ca nu exista posibilitate de intalnire la nivel fizic. Altminteri iubitii nu ar avea nicio cale de transformare. [...]
Gaseste legea existentei si urmeaz-o!
Dorul tau dupa contopire reprezinta dorinta ta spirituala, reprezinta natura ta fundamentala. Singura problema este ca te-ai concentrat asupra punctului gresit. Iubitul tau e doar o scuza. Iubitul tau ar trebui sa devina doar o experienta a unei iubiri mai mari: iubirea pentru existenta! Dorul tau sa fie o cautare a propriei tale fiinte interioare; acolo intalnirea are deja loc; acolo suntem deja contopiti; acolo nimeni n-a fost vreodata separat. Dorul e cat se poate de bun; numai obiectul sau nu e bun. De aici vine suferinta si iadul. Schimba obiectul si viata ta va deveni un paradis!”
„OSHO – Splendoarea ascunsa”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu