Vei auzi cuvântul, dar parfumul, umbra, vor pătrunde în ființa ta și îți vor mișca inima

Postat Maria

Nu cred că a vorbit cineva în modul atât de spontan în care vorbesc eu. Și eu nu eram conștient că spontaneitatea mea va avea un efect atât de mare asupra oamenilor. Eu nu sunt un orator, nu am fost niciodată antrenat pentru oratorie. Eu vorbesc pur și simplu așa cum vorbesc când mă vedeți personal, nu văd nici o diferență. Dar un om ce a fost primul care m-a adus în atenția Occidentului, Aubrey Menen, este un jurnalist anglo-indian, dar el locuiește în Anglia, un jurnalist faimos, unul dintre cei mai buni; el a fost primul om care m-a adus în atenția Occidentului. A scris prima carte care mă menționa pe mine. Numele cărții este „Noii mistici”. Nu numai că m-a menționat, dar mi-a pus poza pe copertă. Nu îmi venea să cred ce a scris despre mine. A scris că a ascultat cei mai buni oratori ai acestui secol Winston Churchill, Adolf Hitler, Jawaharlal Nehru, Președintele Kennedy- el i-a ascultat pe toți acești oameni, stând foarte aproape, în primul rând, pentru că era un jurnalist cunoscut. Și el spune că nu a fost niciodată influențat de nimeni așa cum a fost influențat de mine. Nu mi-a venit să cred. Am spus, „Despre ce vorbește omul ăsta? Adolf Hitler a fost un orator grozav, Kennedy a fost un orator grozav, Jawaharlal a fost un orator grozav, Winston Churchill a fost un orator grozav; și el mă compară pe mine, care nu sunt nici măcar un orator, Ce l-a impresionat?” El spune, „Ce m-a impresionat e faptul că am văzut pur și simplu că acest om este cu totul nepregătit. Nu știe ce va spune în continuare, dar într-un fel anume, totul se potrivește. Propozițiile lui sunt mici, conversaționale, de parcă ar vorbi de la om la om, nu unei mase.” Când vorbești unei adunări, vorbești pereților: nu ești uman în discursul tău. Winston Churchill a spus că atunci când a început să vorbească și a devenit un orator, era foarte emoționat. Mai târziu a spus, pe bună dreptate, că era încă nervos când stătea pe podium; simțea aceeași nervozitate ca acum 60 de ani. Dar același truc mergea de fiecare dată. Și care era trucul? Acesta trebuie să fie trucul multor oratori însemnați. El spune, „primul lucru pe care îl repet în mintea mea este că toți acești oameni sunt idioți; nu trebuie să îmi fie teamă de ei. Și odată ce îmi pun în minte că toți sunt idioți, apoi încep să vorbesc. Cui îi este teamă de idioți? Și apoi un cuvânt duce la altul, și apoi iau avânt; și apoi mergi ca un calculator.” Toți marii voștri oratori doar repetă discursuri deja scrise de secretarii lor. Secretarul lui Jawaharlal mi-a spus că toate discursurile erau scrise de el. Nu numai că mi-a spus mie, a și scris în memoriile lui că toate discursurile alea extraordinare pentru care Jawaharlal era faimos erau scrise de el. Și înainte să iasă Jawaharlal se uita doar pe discurs, să-și dea seama cum o să se descurce cu el. Dar cu mine este o problemă total diferită. Voi nu sunteți idioți. Eu vorbesc cu persoane care sunt potențial ființe iluminate; eu vorbesc cu un imens respect și iubire. Și nu am simțit niciodată nici un fel de nervozitate pentru că eu nu sunt un orator, eu doar conversez cu voi. Așadar, de multe ori e sortit să se întâmple: vă voi spune numai jumătate de poveste, iar apoi, după cum bate vântul, norul meu începe să se miște. Nu am făcut niciodată un efort pentru ca lucrurile să fie altfel. Vreau să rămân complet spontan. Și vreau ca și voi să mă auziți în mod spontan. În același mod în care eu nu știu ce voi spune, și voi ar trebui să fiți în acel spațiu gol în care nu știți ce veți auzi. Atunci este o posibilitate de a transmite ceva ce nu ține de cuvinte dar urmează cuvintele precum o umbră sau o mireasmă. Atunci cuvântul va fi acolo; vei auzi cuvântul, dar parfumul, umbra, vor pătrunde în ființa ta și îți vor mișca inima. Întreg efortul meu nu este de a vă convinge intelectul, ci de a avea o mică poveste de dragoste cu inima voastră. Acestea sunt discuții de la inimă la inimă, nu oratorie: Nu memorabile prelegeri, ci discuții simple, umane. Așa că mă iertați, voi rămâne la fel dar voi puteți mereu să îmi amintiți că am lăsat ceva la mijloc. Pot oricând să îl completez. Mi-ar plăcea să-l completez- dar ce pot să fac? Sunt atât de multe de spus- și nimic de spus. Îmi puteți înțelege problema: atât de multe de spus încât chiar dacă aș vorbi vieți întregi ar fi tot neterminată, și nimic de spus, pentru că ceea ce vreau eu să vă dăruiesc nu este ceva ce poate fi spus. Trăiesc cu dilema aceasta dar încerc o cale de mijlloc; și am senzația că am găsit calea de mijloc. 

Osho