Postat Maria
E amiazà, e varà, suntem la seceris si ne odihnim pe razor, in umbra unui màces.
Alàturi, tata s-a làsat pe spate, sà atipeascà putin. Mama priveste gràul in tàcere.
Poartà o pàlàrie de pai, innegrità de ploi, cu snurul trecut pe sub bàrbie, si are obisnuita ei expresie gravà, pe care nimic n-o tulburà si nimic n-o indulceste.
Isi acoperà gura cu palma, simbolic parcà. Mama a tàcut mai mult decàt a vorbit.
De càte ori mà gàndesc la ea, ii aud intài tàcerea, abia apoi ii revàd chipul.
Nu cred cà mi-a dat mai mult de trei, patru sfaturi in toatà viata.
Si toate aveau acelasi inteles: sà fac numai ceea ce se cuvine.
Dar ce se cuvine ?
Sunt lucruri pe care altàdatà le-am dorit pentru ca dupà aceea sà mà rusinez,
dacà nu de dorinte, atunci de modul cum le-am implinit.
Uneori, gesturile puerile aveau o scuzà.Vàrsta.
In primii ani de liceu, mi-am dorit foarte mult o pereche de pantaloni scurti.
Cànd mi-am vàzut, in sfàrsit, implinità dorinta, era, din nenorocire, iarnà.
Tocmai incepea vacanta.
Si am plecat in miez de noapte de decembrie, pe un ger de cràpau pietrele, in pantaloni scurti.
Trenul in care m-am dus era atàt de aglomerat incàt n-am avut loc decàt pe coridor làngà scara.
In garà unde coboram de obicei, cànd m-a zarit, tata s-a speriat deoarece aveam picioarele rosii ca flacàra din pricina frigului…
Dar scuza vàrstei are limitele ei.
Mai tàrziu mi-am dorit o bicicletà. N-am avut-o cànd am dorit.
Mi-am cumpàrat-o cànd trecusem de douàzeci si cinci de ani si nu se mai cuvenea sà-mi pierd,
cum mi-am pierdut, dupà-amieze intregi gonind cu bicicleta pe sosea, spre Giurgiu ori spre Ploiesti.
Am intrat mai tàrziu intr-o salà de concert si, lipsit de màsura,
càtiva ani am ascultat pàna la saturatie, sapte, opt ore zilnic, discuri cu muzicà simfonicà.
Apoi, mi-am làsat pick-up-ul sà se pràfuiascà. Nu se cuvenea. Am fàcut-o totusi.
Cum am fàcut atàtea altele care nu se cuveneau. Am tàcut uneori cànd trebuia sà vorbesc.
Mi-am gàsit justificàri cànd nu aveam nici una.
M-am càlàuzit o vreme dupà principiul foarte discutabil cà orice fericire e bunà, numai fiindcà e superioarà plictiselii si golului.
Uneori, am impresia cà amestec in realitate reziduuri de vis, ceea ce ar explica in parte contradictiile mele.
Am terminat prin a mà resemna cu faptul cà in calitatea mea de om rational nu mà pot intelege cu mine in calitatea mea de om afectiv. Ceea ce omul rational percepe fragmentar, intre anumite limite, viata sà zicem, omul afectiv e gata sà iubeascà fàrà rezerve.
Cei doi sunt legati unul de altul ca doi frati siamezi.
Nu se pot despàrti in aceeasi masurà in care nu se pot intelege.
Cel mult se pot tolera.
Omul rational ii tolereazà omului afectiv inexplicabila lui lacomie.
Omul afectiv ii tolereazà omului rational grimasa scepticà.
Poatà cà existenta "celuilalt" este pentru fiecare un pret ce trebuie plàtit echilibrului.
Imi ràscumpàr tristetile cu o mare nevoie de a iubi,
si imi plàtesc faptul cà sunt deschis spre orice bucurie posibilà cu amàràciunea cà nu mà pot opri la atàt.
Poate cà mà aflu mereu in altà parte decàt s-ar cuveni.
Octavian Paler
1 comentarii:
Este mult adevăr în fiecare dintre aceste cuvinte. Cînd ajungi să faci o retrospectivă exprimată astfel, înseamnă că ai trăit şi exişti conştient. Conştienţa nu te face mai bun.Ea nu intervine cu vreo etică superioară , unică şi absolută în decizii. Numai că, un om conştient de acţiunea lui,într-un anume moment al vieţii, îşi asumă răspunderea alegerii;nu se dezice de acel Eu tânăr,neştiutor însă dornic de a-şi contura personalitatea şi apoi de a o desăvârşi. Domnul Octavian Paler este, ca de obicei, un fin observator al unor delicate trăsături ale firii omeneşti, lăsate cel mai adesea într-un colţ, în penumbră.
Trimiteți un comentariu