Postat Maria
Cineva” m-a trezit din nou cu noaptea-n cap, ca sa-mi vorbeasca despre maretia vietii. Ca si cum m-ar fi tras de maneca, spunandu-mi: „hei, sunt clipe pretioase, au un parfum special!” Primul impuls a fost sa-i raspund: putem vorbi maine dimineata despre asta?? Raspunsul a fost categoric: „ Nu! Maine dimineata ai sa te cufunzi in cotidian! ACUM e CLIPA pe care chiar poti sa o gusti deplin. Sa faci din nou un pas in afara si sa privesti ansamblul acesta perfect, numit VIATA!” Si am simtit ca fac un pas cat o galaxie, cautand cu privirea, in puzderia de stele, una mica, mica, o scanteie albastruie. Stiam unde trebuie sa o caut. In cel mai sigur si cel mai potrivit loc din Univers. Si, la fel de spontan, intr-o fractiune de secunda, am ajuns in interiorul atomului. Aceeasi perfectiune. Si-n picatura de roua de pe o frunza… o intreaga galaxie. Doar perspectiva se schimba. Cata iubire! Cata iubire, in perfectiunea constructiei Pamantului! De la forma si structura, pana la fortele electrice si magnetice, acordate cu mare finete pentru ca Viata sa se poata desfasura. Si apoi, tot ceea ce ne hraneste simturile. Uneori ma intreb daca gustul, culoarea, sunetul, … nu au fost create pentru a ne incanta simturile, cu dedicatie speciala pentru noi. Scenariul este incredibil!
Si, privind mai adanc in povestile de viata (si de moarte), cu care ma intalnesc, nu contenesc sa exprim un mare uaau! Cum Dumnezeu sa impletesti firele vietilor oamenilor, cu o ata de mare arta si precizie, incat sa le dai, in fiecare moment, conditiile perfecte pentru ce au de invatat? Pentru a mai face un pas din ingustimea constiintei spre iubire. Repetand povesti, vieti dupa vieti, in aproximativ aceleasi roluri, pentru a vindeca o tema care de obicei e foarte simpla, cand e privita din exterior – si mult prea grea, privita din miezul ei. Si nu vedem ceea ce este incredibil de aproape. Viata ne arata pe toate gardurile (la propriu!), ce ar trebui sa vedem in noi. Ne impiedicam si impleticim in aceleasi voaluri opace de frica, pe care le caram peste timp, peste generatii. Carcotim, plangem, tipam, lovim in darul vietii care ne invaluie, in Iubirea Vietii care ne vorbeste continuu, despre noi si despre darurile si lipsurile noastre.
Fiecare fiinta umana cu care ne intersectam, vine spre noi pe o lungime de unda pe care o purtam in noi insine. Dar, pentru ca nu stim ce purtam pe sub scuturile cu care ne-am tot acoperit ranile, vedem doar un exterior lipsit de eleganta. Si nu e decat frica intre noi si ceea ce vine spre noi ca un dar, pentru a ne mai inalta un strop deasupra ingustimii perspectivei noastre. E ca si cum realitatea exterioara ar fi un mare indicator spre ceva din tine. Ca si cum ti-ar spune „uita-te aici, in tine!”. Si totusi, ar fi atat de simplu sa incercam sa schimbam perspectiva din care privim, sa ne uitam ACOLO, la doua degete, la ce nu ne lasa sa traim frumusetea si iubirea din care am fost creati. La ce se ascunde in spatele reactiei de frica, ce ne separa de Intreg. Atat de mult suntem de sustinuti, incat, pe masura ce refuzam sa vedem, se contracta in jurul nostru, tocmai reflectarea acestui aspect. E peste tot. Oriunde te uiti. In acord perfect cu ceea ce ai venit sa inveti. Si ai venit in conditii care sa te ajute tocmai in acest sens. Sa-ti inveti lectia. Priveste provocarile vietii tale, prin ochii unui copil, ca si cum ar fi un joc si incearca sa intelegi din perspectiva iubirii, nu a fricii. Incearca sa-i vezi pe cei cu care te confrunti in viata, ca pe niste copii. Incearca sa vezi cauza confruntarii, din aceeasi perspectiva si incearca sa ramai in zona jocului vietii. Este un loc de joaca minunat, construit cu atata iubire, cu atentie sporita la fiecare detaliu. Imagineaza-ti cum ne privesc Fiintele Mari dintr-o alta dimensiune, cu ingaduinta si intelepciune, dandu-ne uneori cate un deget de ajutor, atunci cand ne poticnim.
Orice situatie in care stai si nu rodesti – doar stai acolo si te ofilesti – este o mare risipa de timp si potential. Poti sa alegi sa stai… sau poti sa alegi sa intri in joc. Terenul de joaca este construit pentru TINE, cu dedicatie speciala. Ce ar fi sa incerci sa vezi simbolic, in ce fel participi? Activ – sau ca si cum ai face parte din decor??? Ca si cum ai mai avea doar o ora de joaca si vrei sa o exploatezi la maximum? Sa incerci jocurile pe care nu le-ai incercat, sa cunosti parteneri noi de joaca si sa incerci sa vezi jocul si din alta perspectiva? Sau … cu frica de a nu te lovi din nou?
Alege sa vezi prin ochii celorlalti, sa spargi barierele perspectivei tale statice. Alege sa simti oamenii, sa te apropii de ei fara sa-i judeci. Alege sa vezi copilul ranit, atunci cand cineva ti se pare ca nu respecta regulile jocului. Daca am curge dupa reguli, nu ar mai exista creativitate si totul ar deveni plictisitor si perfect previzibil. Si totusi… chiar asta cautam! Confort si siguranta, situatii previzibile…. uooof! Poti, pentru o clipa, sa privesti din exterior, scenariul vietii tale??? Ce ai vrea sa schimbi?? E ceea ce ti-ai dorit?? Sunt visele tale, transpuse in realitatea vietii tale?? Ce ti-e cel mai la indemana sa schimbi, in acest moment? Schimba perspectiva din care privesti si sigur vei primi informatii importante despre viata ta. TU ai creat aceasta realitate si e in puterea ta sa schimbi ceva, sa alegi sa exprimi mai mult din ceea ce esti, sa largesti campul vizual si sa vezi barierele care te impiedica sa traiesti cu mai multa iubire. Bariere cate te invata ceva esential despre tine. Si gaseste, simbolic, poarta catre o alta realitate. Este ca-n povestile in care, pentru a primi darul, trebuie sa treci o proba de putere. Si aminteste-ti ca povestea ta este construita pe masura puterilor tale, cu dragoste. Ca intreaga galaxie se invarte intr-un sens si cu o viteza adaptata tocmai posibilitatii tale de evolutie si exprimare. Alege sa vezi Marele Dar al Vietii!
Si te intreb din nou, omule drag! Cata iubire traiesti?
Si-ti doresc sa simti in viata ta, forta spiritului care te duce inainte, mai aproape si mai aproape de Tine!
Cu drag,
Dana Erdei
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu