Dragostea fizică nu este cu nimic mai puţin frumoasă decât alte forme de iubire şi nici nu poate fi separată de ele.

Ori de câte ori scot în evidenţă limitările inerente ale trupului fizic, cineva îmi interpretează în mod inevitabil afirmaţiile, trans-formându-le în „trupul este rău, inferior sau păcătos". Această nevoie de a respinge trupul este o formă de ataşament faţă de el. Acolo unde există rezistenţă la dorinţă, dorinţa însăşi devine mai puternică.

Trupul nu este deloc rău sau inferior. El este, pur şi simplu, temporar. Nu îi vei găsi niciodată un rost suprem, satisfacându-i nevoile. Şi, aş adăuga că nu-i vei găsi un rost suprem, negându-i nevoile. A avea grijă de trup este un act de cinstire, o stare de graţie. Preocupările pentru durerile şi plăcerile trupului nu sunt câtuşi de puţin graţioase.

Dacă doriţi să urmaţi calea pe care v-am arătat-o, acceptaţi-vă trupul pe deplin şi aveţi mare grijă de el. Când trupul este iubit, el munceşte fară să se plângă.

Fiţi conştienţi de sentimentele voastre. Sentimentul de vinovăţie se manifestă, adesea, prin trupul vostru fizic. Dacă vă simţiţi vinovaţi în privinţa a ceva ce i-aţi spus unui prieten sau unui membru al familiei, s-ar putea să vă răniţi gura, limba sau dinţii, sau să vă doară în gât, sau să faceţi laringită.

Fiţi atenţi la manifestările trupului vostru. Ele vă arată modul în care trupul încearcă să îndeplinească comenzile conştiente sau subcon-ştiente pe care simte că le-a primit de la voi.

Nu vă puteţi neglija trupul - şi  în acelaşi timp, să învăţaţi să vă iubiţi pe voi înşivă. îmbrăţişaţi-vă trupul cu dragoste şi el va deveni un servitor binevoitor în slujba scopurilor Spiritului. Chiar dacă ar fi posibil să vă neglijaţi complet corpul fizic, nu v-aţi găsi libertatea. Asta, deoarece la moartea trupului fizic se trăieşte experienţa unui alt trup. Fiecare tup este o teacă sau un văl, care ţine sufletul la un anumit nivel de ignoranţă/limitare. Suntem întotdeauna atraşi de forma trupească ce ne permite să trăim pe deplin experienţa nivelului nostru actual de frică. Cu cât fricile noastre sunt mai subtile, cu atât trupul trebuie să fie mai dens pentru a le conţine.

Astfel încât vă sugerez că e inutil să încercaţi să scăpaţi de trupul în care vă aflaţi. Acceptarea trupului este una dintre lecţiile acestei întrupări. Iar aceasta, prieteni ai mei, include şi sexualitatea voastră.

Fie ca a face dragoste să însemne pentru voi un act de bucurie, un act prin care să vă lăsaţi în voia Christului din voi şi din partenerul vostru! Dragostea fizică nu este cu nimic mai puţin frumoasă decât alte forme de iubire şi nici nu poate fi separată de ele. Cei care consideră că dragostea fizică nu este sfântă, o vor trăi ca experienţă în felul acesta, nu deoarece aşa este ea, ci deoarece aşa o percep ei.

Dacă tu şi partenerul tău aveţi un copil care se naşte datorită sărbătoririi fizice a dragostei voastre, nu veţi simţi apariţia acestui copil în viaţa voastră ca pe o povară. Dacă o simţiţi ca pe o povară, atunci cântăriţi mai bine calitatea relaţiei voastre. Copilul este întotdeauna barometrul. O dată ce el a intrat în viaţa voastră, devine parte din materialul întrupării voastre. Nu există modalitate de a scăpa de responsabilitatea faţă de această relaţie. Ea va continua întreaga viaţă. Iar tu o vei folosi -aşa cum foloseşti toate relaţiile intime - pentru a-ţi micşora vinovăţia sau pentru a o intensifica. Iar acest lucru este adevărat, fie că rămâi cu partenerul tău, fie că nu rămâi.

Dacă vrei să mergi pe această cale, regulile dogmatice legate de căsătorie şi copii nu-ţi sunt de nici un ajutor. Ţi-am cerut „să-i iubeşti pe toţi în mod egal.  Aceasta îi include pe partenerul tău şi pe copii. Dacă te depărtezi de ei - fara iertare totală şi fără încheierea cu bine a relaţiei - nu faci altceva decât să amâni ceea ce trebuie să se întâmple în mod inevitabil, dacă vrei să-ţi găseşti pacea.

Contează cât timp durează totul? Nu. pentru mine nu contează, dar nu ar fi cinstit din partea mea să nu-ţi spun; cu cât aştepţi mai mult. cu atât vei trăi mai multă durere.

,.Este vreodată în regulă să iei viaţa unui copil nenăscut?** întrebaţi voi. Trebuie să vă spun că nu este niciodată în regulă să iei o viaţă, în nici o situaţie. Asta înseamnă oare că aşa ceva nu se întâmplă? Nicidecum. Iar atunci când se întâmplă, trebuie să aveţi compasiune pentru toţi cei implicaţi. Voi nu trăiţi într-o lume perfectă. A te aştepta ca ceilalţi să fie perfecţi, înseamnă a-i ataca. Nu aceasta este învăţătura mea. Până şi a-i percepe pe ceilalţi ca fiind în culpă este o formă de atac.

Nu-ţi ataca fratele sau sora. Nu poate ieşi nimic bun din asta.

Paul Ferrini-Linistea inimii