A iubi cu adevărat un om. Primul pas este cel mai greu

Doi oameni care se doresc unul pe celălalt pot crede că se iubesc. Nu, nu, nu. Ei doar se doresc! Dorinţa nu este iubire. Dorinţa înseamnă "Vreau ceva de la tine". Vreau să fii alături de mine, vreau să mă protejezi, vreau să te penetrez, vreau să fii mama copiilor mei, vreau să te pot mângâia, vreau să mă asculţi, vreau să te conformezi, vreau să mă admiri. Cine vrea toate lucrurile astea? Eu. Iată Eul! Şi atunci, iubirea reală exclude dorinţa? Nu o exclude, ci o integrează. Te iubesc şi mi-ar plăcea să te pot mângâia. M-aş bucura să-mi exprim iubirea în acest fel. Dacă tu nu vrei să fii mângâiată sau dacă vrei să fii mângâiată de un alt bărbat, nu e nici o problemă. Iubirea mea pentru tine rămâne aceeaşi. Nu încep să te iubesc mai puţin sau chiar să te urăsc pentru că tu preferi atingerea unui alt bărbat. Oh la la, unde suntem aici? în ce utopie? Unde există astfel de oameni? Prietene, există. Dacă poţi credita măcar 5% din fantasmagoriile pe care le debitez, acum e timpul să manifeşti această încredere. Ea va germina în dorinţa de a trăi în acest fel, dorinţă pentru a cărei împlinire vor fi necesare, dacă semeni cu mine, aproximativ 35 de milioane de ani. Şi asta dacă depui eforturi susţinute. Dacă înţelegi mecanismul, nu durează mai mult de o secundă. "Sunt înnebunit după tine. De când te-am văzut am ştiut că suntem făcuţi unul pentru celălalt". Iubire reală? Deloc. Dragoste pasională, explozie de hormoni? Cu siguranţă. "Eşti minunat. Nu semeni cu nici unul din foştii mei parteneri". Nu mai pun întrebarea deoarece ştii răspunsul. Iubirea este confundată cu dorinţa sau cu nevoia. "Te iubesc" în traducere înseamnă adesea "Am nevoie de tine". Ar trebui retrasă licenţa de practică. Traducerea corectă este: "Am ceva să-ţi ofer. Gratuit." Învăţând să trăiesc în onestitate, să iau lucrurile aşa cum sunt, să recunosc că deocamdată nu te iubesc, ci doar am nevoie de tine, voi ajunge cu siguranţă şi să te iubesc. Altfel, amăgindu-mă că deja te iubesc, este ca şi cum aş crede că am escaladat Everestul, când nu sunt de fapt decât în prima tabără. Iubirea necondiţionată îmi pare a fi Everestul acestei vieţi, iar a o experimenta şi exprima în viaţa ta îmi pare a nu suporta nici un fel de comparaţie, cu nici un fel de realizare socială, financiară, profesională, sportivă sau de alt tip de pe lumea asta. Mi se pare cu totul inutil să strângi o avere fabuloasă, să vorbească toată lumea, unii cu invidie, despre succesele tale sau să ai putere asupra altor oameni, dacă nu eşti capabil să iubeşti necondiţionat măcar un alt om. Şi dacă reuşeşti să iubeşti fără nici un fel de aşteptări un alt om, sunt convins că vor urma şi alţii. Cred că punctul de cotitură aici este: a iubi cu adevărat un om. Primul pas este cel mai greu. Aşa începe călătoria de 1000 de mile.

Adrian Nuta